Poezie
Tu...esti...Eu...
1 min lectură·
Mediu
A cazut si ultima alinare in abisul suferintei
si inca astept sa-mi strigi numele in prapastia
cuvintelor suprimate pentru nobilul gest de-a...TACEA...
departe in frigul ignorantei ma paraseste lumina
ce altadata sclipea in inocenta ochilor de copil...
inca mai cred in cea ce pretinde de-a fi...EU...
dar imi par atat de straina privind prin oglinda
fotografiei in care apare ilustrata VIATA...de dinainte...
pamantul...nu-i atat de rece...este doar un cristal trimis de niciunde
pentru a-mi reaminti ca moartea imi este colega de suflet
care salasluieste in mintea egou-ului tulburat de lipsa armoniei...
ma intreb...oare cati stiu ca trecutul este mai prezent in noi
decat certitudinea ca lumina zilei de maine va da nastere unor noi temeri?
sunt mandra...am curajul de-a recunoaste ca mi-e frica de mine insami...
precum Ei ii era frica ca-i voi deveni mentorul
ce-o invata sa fie Om...pentru a se deosebi de ceilalti...
poti auzi?
trosnesc copacii in umbra muzei ce ma inflacareaza prin creatie...
gata...uita-mi cadavrul in misterul lumii de afara
si intoarce-te la credintele gri despre ploaia
ce-ti linistea altadata fobia de-a nu fi iubita...
ea te va urmari mereu...Tu esti...Eu...
001627
0