atinge tacerea...

templele de începuturi se prăbușesc sub lipsa unui omagiu de înțelegere

în care plutește aerul mortuar expirat de aceste pierderi în timp

coloanele de nimicuri ce se zdrobesc în solzii nopții pictate în inconștiență

se zguduie în cutremurul de tăceri ce-mi îngrozește nevoia de singurătate

și mă transpun în depărtări de zetetici ce aleargă în chemarea căderii

antrenându-mă în câmpul inocenței captiv în ochii încețoșați de credințe

fug într-o glumă de amintiri în care mă întreb dacă mai rămân EU

sau voi levita într-un ADIO ce-mi străbate slăbiciunea de a nu fi

mă pregătesc să simulez că trăiesc în prăpastia ilegală în confuzie

dar uneori mă simt salvată în intimitatea versurilor atât de reci

născând prin mine un creator de interpretări plastice într-un fulger de imagini

îți cer să mă eliberezi din haosul de alegeri în care mă scufund

dar în dorința de-a mă cunoaște înăbușești un hoinar prin lumile din trecut

și mi-ai zdrobit cu o singură atingere toate încercările atât de failibile într-un gând trecător

pe un pergament udat de lacrimile talerelor ce-ncătușează în morbid tăcerea...