bazil rotaru

mi-a plăcut, că o frântură/fragment de real are un discurs așa reușit. dar și că posibilitățile poetului actual se hrănesc cu sinteza unei sensibilități utopice. curios, după ce nu mi-a plăcut mai nimic din ce-ai scris în ultimul timp, acesta e un text care îmi place, ca se revine la un ton mai clar spre ce înseamnă literatura în genere ca se vede si aspirație dar și neîncredere și, mai ales, depărtarea de planctonul clasic.
Emoții cu amplitudini calculate, fără element biografic marcant, doar bibliografic (cine mai citește azi Vingt?) și sentiment de uriașă absență fără mari accente sarcastice (tradiționale, ca figurație lirică sau ca orice vrei!). asta numai în partea a doua, strofa a doua, cosmicizantă!
Esențial romantic la urma urmei fără mari probleme apoetice, sigur, mi-ar fi plăcut si discursul denotativ, alb, care îți reușește uneori in alte poeme, dar mă grăbesc sa închei, deși marca ta este densitatea!, spun că poezia ta nu este una a orgoliilor si vastitații durerilor urlate, mai degraba una subtilă și, uite, de aia, așa de rar remarcata!

n-am sa fac reflectii livresti ca nu e misto ! chiar cand citeam elucubratii de genul... ai scurtat textul ! nu se face !
nu mai am rabdare sa-l citesc din nou.

Nu mi-a creat atmosfera aceea de asteptare si disperare, ci,doar la nivelul textului, impresia de disolutie si/sau fragmentare pentru ca sunt amestecate prea multe elemente care se vreau subtile dar raman subtiri. Nu absenta marilor mituri, chiar daca ar fi, s-ar caricaturiza singure in context, ci preferinta ta, ca poet, de a inota si a te simti bine in acest plancton poetic de joasa calitate, din care 100% din situl acesta prizeaza fara incetare

cred ca vei concede ca raspunsul dumitale e stupid cu desavarsire. Si amuzant in acelasi timp prin incercarea lui frivola de a-mi demonta spusele mele, care, a propos, tin sa te lamuresc, cu o deplina seriozitate, ca nu au nici un carcater personal.Dar absolut nici unul.
Ai preferat – observ cu mahnire – sa faci promenade continuue in jurul comentariului meu, sa te plimbi pe langa el cu nonsalanta, abuzand de tot felul de manevre care de care mai nastrusnice si nazbatioase, divagand intr-o veselie, prevalandu-te de contra-argumente doar-doar sa nu ne intalnim intr-un anume punct unde evident ti-ai fi dat seama ca iti sunt superior. Probabil, te temi de mine intr-un fel, ceea ce recunosc ca imi da o satisfactie personala, dar ma si irita in acelasi timp fiindca am strania senzatie ca port un monolog aici si nu un dialog cum poate imi imaginasem. Eu asemuiesc raspunsul dumitale cu cel al unei persoane pripite, colerice si recalcitrante care brusc isi automatizeaza acele reflexe patologic egocentrice si narcisiste intalnite in speta la grafomani, care isi apara propriile creatii cu o inversunare tembela.
In alta ordine de idei, te rog sa analizezi cu atentie etimologia unui cuvant, ba mai mult iti recomand sa nu-l folosesti, daca nu-i stii sensurile, aici la noi fiind vorba de proverbiala \"simplitate\". Dumneata spui ca fac apologia simplitatii, eu iti spun ca nu fac nici o apologie. Incerc sa ma feresc pe cat pot cu putinta de simplitate, inteleasa evident in sensul peiorativ pe care probabil ai vrut sa-l atribui dumneata. Si chiar nu vad de ce esti atat de preocupat de cultura mea si prejudecatile mele, in fine, \"grila prin care percep eu poezia\". Iti recomand cu bunavointa a te stradui sa nu mai faci cacofonii jenante, \"daca cultura\", sa incerci pana una alta sa scrii corect, asta daca nu cumva era intentionat la poezioara dumitale anterioara acel \"undelemn\".
Am incredere ca oarecum cumva ai sa reusesti sa progresezi in timp si sa asimilezi si aceste notiuni elementare, (prima ar fi sa inveti sa scrii corect, a doua ar fi sa inveti sa scrii).
Despre poezie – ca sa inchei – observ ca ai vorbit foarte putin, si cand ai facut-o, nici macar nu m-ai convins ca ai sti ce spui. Ceea ce ma face sa intru iar la suspiciuni ca ti-era cumva teama sa nu intri pe un teren minat si sa te faci de ras. Nu-ti face griji, dragul meu, daca Grecia a triumfat la Euro, tu de ce n-ai face-o cu mine?
P.S. Cred ca iti dai seama ca poanta cu sotia a fost una de conjunctura, nevinovata, pe cand tu ai indraznit sa-mi spui direct, fara ocolisuri \"in rest mergi cu Domnul si poate o sa intelegi ca nimeni nu e buricul pamantului.\"

Este prima oară când comentez un text dublat de o imagine; pentru că toate au un început am început de aici pentru farmecul de palimpsest pe care scrierea ta îl are.
Intre două băi de sânge are loc și această baie de rememorare epică ce reduce scenariul interior la o tulburare a apelor și însăși vulcanilor.
Nu mai contează că aceste teme vin direct și nepervertite din romantismul de cea mai bună calitate, contează imperativul acestui text care dă parabolei, sau firului epic, un sens deliberat amar și neguros. Nu numai zăngănitul armelor este semn al destinului implacabil dar și însăși natura care, ca orice loc cald și prietenos ascunde primejdiile cele mai oculte.
In orice lucru există o moarte și un început. Apreciez încă o data simțul fin al acestor universuri sub care domnește rictusul subțire și, poate, tandru (!) al morții.
Pe acest text meritai o stea sau măcar un sestert.

Nu am vorbit de nici o cunoastere discursiva, am dat de inteles ca in literatura a devenit deja plictisitor acest gen de asocieri, sunt locuri comune si apartin unei ordini intelectuale care refolosita, chiar si prin recurenta, duce la impostura.
Daca iti place inseamna ca esti cel mai fericit dintre noi ori te plictisesti, evident, foarte greu.

se vrea și amestec de tragedie dar și de ironie dar nici un element nu singularizează sau definitivează vreuna din aceste atitudini.
aceleasi subtilitați pe care le știe tot satul cu privire la părul iubitei și care cred, cu zeci de ani în urmă,îl enervau pe Grigurcu decriptând retorica gaunoasă al unui mare poet, nu dau nume ca sa nu fac chat de offtopicuri in acest subsol pe motiv de inadecvare ulterioară la textul comentat.
în rest parul iubitei poate să fie ce vrei dumneata, chiar si un mar imposibil de pictat (asta e o imagine deja originală, iartă-mă, mi-a scăpat!)

Cred ca este un text care nu s-a voit deliberat plat, dar asa a iesit. Lipsit de nerv si aura.
Despre banalitati numai de bine.

Of! veșnicele terapii și cafele ale Silviei!
Dar persistă, dincolo de aceste artificii incomunicarea și vidul existențial. Că acestea sunt atribute strict feminizate după logica autoarei, nu încape îndoială.
Un diluviu, vă rog, pentru buzele uscate ale poetei!

Iata un text care incearca nu cu totul sa fuga de rasfaturile literaturii nepropunandu-si mari rafinamente lirice.
Mi-a placut doar mijlocul discursului. Incipitul este cade in derizoriu din start deoarece amintesti de poezie ca sa faci poezie, procedeu utiliyat deja abuziv pretutindeni, aici și aiurea (poate se vrea spus putin nevrotic, dar nu este asa!) iar finalul l-as traduce cam asa, „de parfumul ei de seara sa mori”! Ma rog, nu e textul meu.
Mijlocul e bun si rostirea vine din interior, fiind o concretizare, mi-ar placea mie sa spun, brutala a unei relationari cu celalalt si cu propriile sentimente și perceptii.
Una peste alta, un text care mi-a placut, chiar daca schelaria si artificiile de constructie nu m-au lasat să mă entuziasmez așa ușor.

Spun si eu ca plec numai cu prima strofa, care e buna de tot!
Restul sint simple aranjamente florale din care autorul sufla intr-un montgolfier, care, uite, nu se ridica ! Sorry !

Adina
Esti plina de clisee douamiiste. Digresiunea , parafraza nu intra in limbajul poemului nici cat pentru doămiiști!
Bine ca nu ai ambiții pentru comedia asta verbala!

te rog să nu mai postezi cate enșpe texte odată, editorii ar trebui sa-ți bage numai unul, așa spune regulamentul! Cu siguranță nu îți dorești decât audiență. Ei, sigur e mai mare cu un singur text, dar cu o mai mare aplicare pe ceea ce spui în comentarii, afirmi sau negi!
În felul ăsta, cand bagi calupul tau de texte, scoți autori care ar mai merita poate sa stea cateva ore pe tabloul principal, cu textul lor singular si care spune mai multe decât toate ale tale. Nu de scris mult duce lipsa situl asta, ci de calitatea lui.
Am ales acest text sa-ți fac această observație pentru ca îmi place.
Pre a fi un pășunism meticulos, pe alocuri parodic!

Dintotdeauna ai lucrat cu temele mari ale poeziei de pretutindeni si de totdeauna.
\"Minunea
îmi veghează
nașterea
fără meduze
numai stepa de suflet
la malurile
altei mări
jocurile nisipului
întreabă
Zeii
încotro m-am dus\"

Totdeauna mi-au plăcut poemele tale ponderate, ușoare miraje intelectuale și introspecții demne de Virginia Woolf, dar și clare sensibilități la real. Căderea în lume și imprevizibilele ei dezastre.
E mare păcat că nu ești remarcată cum trebuie!
Fără prima strofă (sau primele 5 versuri) nu pot decât admira aceasta trecere prin lumea care rămâne uneori nedeslușită, zi de zi, seară de seară…

Ia uite cum sta treaba. Vad ca tiparele de versificare proasta prolifereaza si insasi parodia ta este de prost gust (cam tot ce scrii este de prost gust, am vazut, de altfel!). Cand nu intelegi nimic nu ironiza la modul bleg si ignorant texte la al caror nas nu ai sa ajung niciodata.
Imi pare rau sa-ti spun asta, dar umorul sugubat si ghidusar este de o rara cerebralitate bleaga si fortat, ca sa nu zic scos cu forcepsul.
Reciteste-te. Nu cred ca o faci cu placere!

mi-a placut marfarul asta greu la care-s inhamate doua locomotive.
„așteptarea crescută ca o nebunie/în carnea mea de tun” , „întors ca un ucigaș pe același drum” , „un dumnezeu fără limbă/la pubertate” sunt versuri care m-au impresionat.

„ca o sevă de vorbe neterminate”, „fată cu mîini de cireș”, in rest textul zboara, mai mult, ia aripi!

Este rea credință să perpetuezi aceste tipare de poezie proastă, nici măcar nu încerci să te definești prin căutarea unui drum, ceea ce este esențial și marcă definitorie pentru un creator. Vor veni veleitari de ambe sexe, probabil, să spună că discursurile tale nu sunt sterile și prolixe, ci sincere, autentice și surâzătoare la modul bleg cu fața în soare etc.
Presupun că, pentru ei, este o distracție acest temperament al tău puber-anost lipsit de orice filtru cât de cât cultural.
Mai citește, mai vezi un film, vreo expoziție, ceva… etc. încearcă să-ți gândești atitudinile și să le dai un sens. Ești la vârsta unor acumulări definitorii.
Textul acesta nu arată decât dorința autorului de a scrie transformând totul în diaree verbală.

Ela, e ca și cum ai fi învățat franceza din șansonete și acuma ele se răzbună condamnându-te la diluție și la inventarea cu/fără metodă a unor sălcii plângătoare franco-române.
Totul e așa diafan de parcă ghilotinele franceze, de-a lungul timpului, au decapitat numai cârnați.
Cu ceva problematică ai câștiga în gravitate, ai ieși poate ceva mai mult din această rezervație a unor panseuri (răsuflate tare) care sună mai degrabă, parafrazând pe Ionesco, a „franțuzește fără profesor”.