Plete

se vrea și amestec de tragedie dar și de ironie dar nici un element nu singularizează sau definitivează vreuna din aceste atitudini.
aceleasi subtilitați pe care le știe tot satul cu privire la părul iubitei și care cred, cu zeci de ani în urmă,îl enervau pe Grigurcu decriptând retorica gaunoasă al unui mare poet, nu dau nume ca sa nu fac chat de offtopicuri in acest subsol pe motiv de inadecvare ulterioară la textul comentat.
în rest parul iubitei poate să fie ce vrei dumneata, chiar si un mar imposibil de pictat (asta e o imagine deja originală, iartă-mă, mi-a scăpat!)

dintr-un anume punct de vedere comentariul tău mă onorează. adicătelea, e o cinste nemeritată pentru micile mele poeme să pui problema originalității. dar să știi că am o bănuială. cu riscul de a parea neam de traistă, îmi îngădui să-mi exprim bănuiala că nu dispui de cunoașterea necesară pentru a pătrunde ce-am scris eu aici. cunoașterea discursivă îți răpește șansa de a te apropia

enigmatica iubita ta, care se gaseste intre 2 fericiri...imi place intuitia unor alte spatii din ea,care nu se gasesc nici in exterior nici in interior...poate ca exista sau poate nu,important e ca iti dau batai de cap,ce au un efect pe care l-as situa intre nesiguranta si fascinatie

Mie mi-a placut poemul, in special prima si a treia strofa. Natura influeanteaza starea iubitei, sau insasi fiinta iubita se situeaza deasupra acestor legi fizice? In strofa a doua imi place ideea sincronizarii pasilor ei cu starea ta sufleteasca-veneai strecurata discret intre doua fericiri. As mai interpreta si astfel imaginea asta: de cate ori ea se apropie, starea sufleteasca se acorda cu pasii ei, ca sa pastram nuanta unei stapane a fortelor, din prima strofa. Totusi, nu ma incanta \'cu parul fluturand crengi\', fiindca am mai intalnit imaginea asta (maini-crengi, plete-crengi, plete-valuri, etc). Revii insa frumos si simplu in strofa a treia: \'pe dinafara, pe dinauntru sau prin alta parte\'(absurdul expresiei sau conotatii indecente?;))\'As putea fi celalalt\'- ideea dualitatii? Nu sunt sigura, mie asta mi-a spus, mai ales ca ai amintit de oglinda, si oglinda ca simbol inseamna reflectarea realitatii, iluzia acesteia. Pierderea de sine in prezenta iubitei?
Inchei totul intr-o nota filozofica, ceea ce ma poate face sa cred ca langa ea, nimic nu mai e sigur.
Cam asta fu incercarea:)
Cu drag,

Uite, încerc și eu (asta pentru că mi-a plăcut).
În primul rând nu trebuie să fie neapărat imaginea iubitei aici, eu văd mai mult eul poetic. Apoi, \"părul fluturând crengi\" este corelat cu prima strofă și are un anume sens.
În afară de asta, pomul are multe conotații (tu trimiți clar la cel al cunoașterii), ca și oglinda, ca și alteritatea. Pot fi multe interpretări aici, eu și lumea, noi și lumea, cunoașterea, ea (ca parte din doi, ca modalitate de auto-cunoaștere), și tot așa... O mică bijuterie.

odata* si ce-o mai fi

Nu am vorbit de nici o cunoastere discursiva, am dat de inteles ca in literatura a devenit deja plictisitor acest gen de asocieri, sunt locuri comune si apartin unei ordini intelectuale care refolosita, chiar si prin recurenta, duce la impostura.
Daca iti place inseamna ca esti cel mai fericit dintre noi ori te plictisesti, evident, foarte greu.

Finalul strica si indeamna la ceea ce tu acuzi ca fiind \"cunoastere discursiva\". Ce te astepti Aline, sa-ti raspunda cititorul la acea intrebare?
In rest un poem bun, sensibil.
Bobadil.
P.S. As renunta la acel \"sau prin alta parte\"... e cel putin ciudat, parerea mea.

zău, mă dezamăgești bazil. dacă eu aș fi vrut să demontez această poezie, n-aș fi recurs la argumente așa de fragile. realizezi și singur că impostură e un cuvânt total nepotrivit. probabil că ai o zi nasoală. regret

vă mulțumesc tuturor pentru sinceritate și curaj.
sunt emoționat de faptul că am fost înțeles.

haloiu roxana, mister nu înseamnă nesiguranță. mai degrabă aceptarea unei realități non-mentale

andu, te contrazic. sugestia cu conotație e la locul ei. să fie oare nefirească senzația ca misterul femeii se găseste în locul acela? chiar dacă întrebarea trece pe acolo, căutarea continuă

poezia poate fi privită ca un răspuns la întrebarea din final. acea poveste de dragoste care se repetă la fiecare nivel, în fiecare fragment fractal de existență umană.
care este legătura între aceste două perechi: feminin/masculin și subiect/obiect? nu par a avea nici o legătură. și totuși...

prea multa analiza pentru o simpla si curata emotie, transmisa; daca asta ti\'ai dorit (sa transmiti emotia), ai reusit; sper sa inteleaga si cine trebuie :)

kandinski, păi nu facem mereu asta? când se întâmplă o chestie importantă apar cuvintele. și iubitele astea, știi prea bine ce mult se bucură de cuvinte. de asemuiri și neasemuiri

:)\"când se întâmplă o chestie importantă apar cuvintele\" - trebuie sa te citez, nu pot altfel.:)
Adevarul e ca poezia transmite o emotie legata de acea chestie importanta care ti s-a-ntamplat.:)
Ai tu gingasiile tale - pe care, ce sa faci, le mai imbraci uneori si in locuri comune... :)

stiu inseamna, in cazul meu, ca ma complac, dar ce inseamna asta nu mai stiu.
intrebarea e deci fireasca.
in schimb, acest \"invers\" ma pune pe ginduri... prea mult, prea brusc?
si invers.
mai ales ca relatia ta cu aceasta \"aparitie printre doua fericiri\" imi sugereaza neclaritate mai putin decit incertitudine, curiozitate.
un esec ne-asumat

tudor, știu înseamnă că mă complac dar înseamnă și contrariul. exemplul e chiar aici, \"știu că mă complac\". deci există ideea unei cunoasteri incomplete, această ideea afirmându-se ca o cunoaștere completă. nu e un paradox, e demonstratia prin reducere la absurd ca știu nu înseamnă \"mă complac\". dar la acest punct ai ajuns și tu. \"invers\"-ul pune pe gânduri tocmai pentru că te-ai oprit la una din jumătăți. dpdv metafizic, mintea lucrează cu perechi de contrarii. a \"înțelege\" funcționarea minții e un non-sens, mintea nu se poate înțelege pe ea însăși. în spatele dualității mentale se află tăcerea, miracolul, nu incertitudinea. cert/incert, știu/nustiu nu mai au sens aici

elia, locuri comune?

locuri \"comune\"

un semn mic si eu;

n-as zice ca e o abureala si daca ar fi e una placuta, dar zic ceva de senzatie vaporoasa, de plutire printre cuvinte si intamplari ezitand intre materializare sau \"sublimare\"...


placut.

un mic semn la mica mea poezie. plăcut si eu

aaa, nu intelegeam eu cum de seamana asa de bine cu ce am mai citit pe la tine...e remix, da da...imi place, la fel de placut ca varianta initiala. este o poezie trunchiata, cum imi place mie sa citesc...

remix, sărumâna. deși pe vremea aia mi-ai zis ca n-are forță. a mai tras la sală între timp lol

Am revenit cu o parere detaliata:

Ce m-a atras, la prima citire, la aceasta poezie, au fost imaginile. Imagini ale unei iubiri \"metafizice\", o iubire s.f. pentru ceea ce este si ceea ce nu este. In urma, un chip aievea...atat de frumos incat incep sa se incurce lumile intre ele, vantul nu mai stie daca bate, ori doar pletele sunt cele care ii pun rotile in miscare (reusita imagine, idee...)
ea venea, ori trecea, totuna...\"printre doua fericiri\", printre cuvinte, printre lumi si nelumi. O aparitie misterioasa si iarasi imaginea pletelor, probabil punctul central si obsedant al poeziei. De aici aceste plete incep usor sa se integreze, ca parte componenta, in natura. Poate fi vorba despre un rau, sau orice apa curgatoare, prin asociere...
Caci frumusetea descrisa aici, este data de adancimea oglinzilor sale sau de limpezimea ochilor tai atunci cand privesti, si privesti pierdut printre doua fericiri si nu mai stii carei iubiri apartii...oare cu cine ar putea semana, cu luna, daca pletele ii curg suvoiae ondulate, albastre, peste crengi si stele, poate cu soarele, daca pletele fura inimi prin stralucire, care pentru cine bate? Dar ce conteaza, important este acest tablou reusit pe care l-ai creeat, poezia ta de referinta, as putea spune. Finalul, isi pierde din mister si forta, mai precis ultimul vers...poate a facut intindere, sau autorul doreste sa ii lase cititorului o intindere, o plaja de idei, numai ca io nu am muschii necesari sa duc mai departe finalul. (eu as incheia fara ultimul vers, si as continua cu altceva dupa actualul penultim vers; dar este doar o parere la care nu este obligatoriu sa subscrii). Oricum...

...mi-a placut, este o poezie reusita, frumoasa, sensibila, curgatoare...

P.S. rectific; poezia imi place pentru ca pe ansamblu are muschi! :)

nu intentionam sa mai trec pe aici pt. ca locul meu e altul, dar am facut-o. si daca tot am facut asta ti-am recitit poezia. ma bucur ca ai trecut la acel \"next level\" :), vad ca are o steluta si mai multe comentarii decat am avut rabdare sa citesc. mi-aduce aminte de cand am citit-o prima oara. acum poate o percep altfel. desi nu ma pricep la poezie, pot sa-ti spun ce-mi transmite mie. e amuzant ca \"vad\" o asteptare, o tacere... o stare de calm relaxant. cred ca e o poezie mai mult descriptiva decat filosofica. mie imi defineste o \"simpla\" stare placuta. iar daca tot veni vorba de partea filosofica, nu inteleg de ce nimeni nu a privit \"iubita\" ca o reflexie (un fel de \"priveste in tine\").

vantul iti flutura pletele sau invers? Acest \"invers\" care a produs dileme unui comentator \"produce\" o fiinta vie, motorie, atat de complexa incat misca lumea, o face sa fie. Si ne mai sugereaza ca celalalt poate fi eu.

Mie mi-a plăcut. M-a trimis cu gândul la Blaga, acolo am găsit o poezie de dragoste simplă și frumoasă. Care poezie pentru unii poate să fie răsuflată. E drept, are cîteva mici scăpări, dar îmi place așa imperfectă. Poate tocmai d\'aia.