Aurora Luchian

Bucuria stârni Hazul, Și veseli au hoinărit, S-au ghiontit și zbenguit, Pân-au întâlnit Necazul. Hazul amuțit, fugise, S-a ascuns, a dispărut! Bucuria stă ca-n lut, Și la față se

Soarele pe cer, ostatic, Fierbinte și șturlubatic, Varsă văluri de căldură, De s-a zăpăcit pe zgură, Un gândac cu burta mare, Cătând ierburi protectoare. Un tăun din drum s-abate, Și cu

Să nu te grăbești copile Să porți straie de matur, Iată ce-o să-ți spun prin file, Dulce-i traiul imatur! În copilărie-i visul, Și miracolul, uimirea, Doar aici e Paradisul, Fericirea și

De-ai mai sta vară o zi, Pe-afară m-aș zbengui, Aș fugi prin praf fierbinte, N-aș mai fi copil cuminte. De-ai mai sta vară un ceas, M-aș rostogoli-n imaș, Și m-aș bălăci în baltă, Până

Peste prafu-ncins de soare, O vântoasă călătoare, Se apropie șireată, Și-l înhață și îl saltă, Și îl puse peste grâne. Lanul face foșnet, dune, Ca o mare nisipoasă; Și-n calmare lent, îl

-Greieruș, tot cu chitara, Nu simți că se duce vara? Întrebase alertată, Șefa Furni, asudată. Doar o clipă se oprise, Sacul iute-și potrivise, Căci în urmă, cu orz copt, O urmau furnici,

În Gustar, vara s-agită Că pe bolta cu senin, Un nor lungăreț, aldin, Tușește ca la bronșită. Lângă el, îngrijorată, Mama-Nor s-a alipit, L-a vegheat și oblojit, Și-a chemat uf,

Trece un vârtej de vânt, Prăfuit de colindat. Fără șoaptă sau cuvânt, Astru-n pat s-a cufundat. Și-n crepuscular decor, Păsărucile-n gâlcevi, Cu penaj multicolor, Stau pe un morman de

E atât de cald afară! Vara-n versuri mă-mpresoară, Mă umple de-nfiorări, De mirific și mirări. E spectacol ici, pe lac, Voios, țupa! și-un brotac, Ce a stat cam bosumflat, Pân* pereche și-a

Plouă. Eu, captiv în casă, Mă foiesc, sunt plictisit, Niciun rost nu mi-am găsit, Ia să mă cocoț pe masă! De aici, în zbenguială, Fac un salt până pe pat, Cât pe ce să cad în cap, Ina-mi

Parcă-s trib de amazoane! Cu ochii pe telefoane, Fug chiaune din ogoare, Un sobor de ”prășitoare”. Gâfâie Tuța și Tinca, Ana își pierdu opinca. Vera șchioapă și mioapă, Huștiuliuc! într-o

Vara mea cu ochi senini, Cu dudăie, flori și spini, Spice aurii în lan, Cum de vii tu, an de an? Vara mea cu ochi de cer, Animi plină de mister, Triluri în codrul umbros, Clipocești râu

”Strai pe dos” sau ”Bumbuleț”, E un băiețel isteț, Cu păr creț, zburlit, haios, Și cu hainele pe dos. Nu le pune inversate Din greșeală. Pe-nserate Le îmbracă, nu cumva Bili a i le

Într-un an și jumătate, De ar fi vara cât șapte, Eu tot nu m-aș sătura Să alerg desculț prin ea. În opt ani, cu zile line, Și doar veri, de fructe, pline, Aș zburda pe câmp, prin grâu, Și

Vrei să zbori s-atingi o stea? Te invit în lumea mea, Unde visul, nu e vis, Și-i plăcut ca-n Paradis! Vino, zboară cât mai sus, Până-n est, înspre apus, Uite ici, un curcubeu, Șapte zâmbete

Victime nevinovate Umblând după Pokemon, Unul căzu din balcon, Altu-n sâni la o nevastă, Și-l trosni de-i rupse-o coastă. Noroc cu Pokemonul Străbunicul în baston, Hăituind un

-Aoleu și aoleu, Am căzut în heleșteu! Ah! mi-am murdărit fruntița, Fețișoara și rochița. Suspinând se saltă lent, Hop! și ploaia, un torent, Și o primenește șuie, De la cap pân* la

Ici, în toi de vară lină, Cu senin și fructe plină, Și zefir în strai ușor, Tril de drag și tril de dor; Șade-n lanul foșnitor, Mazărea c-un puișor. Nu știu cum se depărtase De culturile

În cămară la bunica, Unde își ținea brânzica, A intrat un șoricel, Îndrăznețul Norocel! A urcat pe-o policioară, Mirosindu-i a jumară, Și descoperi hoț mic, Lapte dulce-ntr-un ibric. Băgă

Noaptea-mi fură armonia, Îmi ia somnul și se duce... Eu, la sfat cu insomnia, Nici ea nu vrea să se culce! ********************************** Nu-mi găsesc nici loc, nici stare, Dacă eu nu știu

Vântul s-a trezit devreme, Cu lungi cute pe obraz, Ce jenant și ce necaz! Că dormi cu nasu-n perne. Și-a masat fața frenetic, Cu apă dintr-o gulie, Făr* papuci și pălărie, Șuierând, țâșni

Sunt ”eroi” câți sfinți nu sunt Nici în cer, nici în pământ! Și nu e un amănunt, Cum ar fi o frunză-n vânt... Ici, în pamfletarea mea, Voi vorbi de un ”erou”, Și cert n-aș foileta, Da-s ca

Să fi fost pe la chindie, Ora nu o știu precis, Martinică a decis Să ia vulpea-n custodie. Ce-i veni, doar gându-i știe, Poate că e-nsingurat, Căsnicia-i n-a durat, Și-și dorește

Într-o noapte-ncenușată, A venit bocind la mine, O vecină-ndoliată, Gata, gata, să leșine! Studiind-o cu mirare, M-am gândit: ”E-n văduvie!, Dar ce zbiară așa tare, Că era bețiv