Mediu
Parcă-s trib de amazoane!
Cu ochii pe telefoane,
Fug chiaune din ogoare,
Un sobor de ”prășitoare”.
Gâfâie Tuța și Tinca,
Ana își pierdu opinca.
Vera șchioapă și mioapă,
Huștiuliuc! într-o băltoacă.
Cere ajutor la Nuna.
Smintita și căpcăuna,
A lăsat-o-n apa rece,
Cu broscoi uimiți, vreo zece!
S-a dus ca un avion,
Urmărind un Pokemon.
Uite na! că nu-l ajunse,
O albină o împunse.
Colo, dinspre o cultură,
(Apoi vrem agricultură!)
Patru capete-n năframe,
Se vaită ca și la drame.
-L-am pierdut, era aproape,
M-aș fi dus și peste ape...
Tiii, și cât mi-a dat de furcă!
Ãsta-i demon sau nălucă?
Ridicându-și o șosetă,
Parcă face piruietă,
Când zărise pe ”strigoi”,
Pokemonul, un bozgoi!
Și s-a dus cu smâncitură.
Vica, cu o-mrâncitură,
Îl poză victorioasă,
Asta urlă c-o grimasă:
-Să-mi dai Pokemonu-ndată,
Că pun mâna pe lopată,
Și te altoesc Vicuță,
Până-ți cântă popa Luță!
Nu au timp de păruială,
Pochemonul dă năvală!
Și în goană, văitătură,
S-au dus rostogol pe zgură.
Cu genunchii carne vie,
(De-mi era milă și mie)
S-au săltat ca și pișcate,
Și s-au dus ehei, departe!
Au trecut prin cimitire.
Pe morții în amuțire,
I-au uitat, călcând pe flori,
Peste cruci. M-au prins fiori...
În ușă la o căscioară,
Baba Rica cu o cioară,
Și voce de bariton:
-Eu am prins un Pokemon!
Seamănă leit cu moartea!
-Ia pozează-l și tu, Vartea,
Să arăt la lumea toată,
Că nu zbier c-aș fi iar beată!
Cu un telefon de fițe,
Și cu două alunițe
Pe gâtul ca de girafă,
Părul prins cu o agrafă,
Rona, orășeancă mare,
Râde și-i asurzitoare,
Și nu poate explica,
De ce-i veselă așa.
Printre râs cu lacrimi lungi,
Ce treceau prin fond, cu dungi,
(Fond de ten, doar nu țărână!)
-Am râs pentr-o săptămână!
Tanti Rica, ești nurlie?
Asta-i cioară-n veșnicie!
Doamne, ce-ai mai jumulit-o...
Cred că-n zbor ai hăituit-o!
-Ce spui fato? Păi Bufonu,
Mi-a zis: ”Cioara-i Pokemonu*!...”
Ptiu! al naibii spurcăciune,
Mai miros și-a mortăciune!
Râde Vartea, da și baba,
De se zguduie cocioaba!
Râd moșnegii, râd copiii,
Și morții...i-au trezit vii!
Îndărăt, chiote multe,
Cine naiba să-i asculte?
E tribul de amazoane,
Cu, și fără Pokemoane!
.................................
Silicoane, Pokemoane,
Uităm ruga la icoane,
Că ne-nghite modernismul,
Imităm precum artistul!
001.126
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 371
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 89
- Actualizat