Mediu
Bucuria stârni Hazul,
Și veseli au hoinărit,
S-au ghiontit și zbenguit,
Pân-au întâlnit Necazul.
Hazul amuțit, fugise,
S-a ascuns, a dispărut!
Bucuria stă ca-n lut,
Și la față se albise.
Văzându-l, se zăpăcise,
Vru să fugă îndărăt,
(De ceas rău, puțini mai pot!)
Da Necazul o smuncise.
-Zburdalnică Bucurie,
Unde vrei s-o șterpelești?
Văd că mă cam ocolești...
Se răsti plin de furie.
O, tu nu mai poți de bine,
Lasă că te-oi necăji,
(Bucuria bălmăji...)
Nouă veți n-o să te-aline!
Iată, colo în răstoacă,
Ți se scaldă pruncii toți,
Mai salvează-i dacă poți,
I-a dus apa în bulboacă.
Restul vieții doar cernită
Vei umbla și vei jeli,
Doar durerii vei sluji,
Tristă și neostoită!
Și-ți mai spun, viața-i himeră,
Ți-o pot transforma în scrum,
După tine ca un brum,
Ești fărâmă, efemeră...
Haide, râzi, de-ți mai dă mâna!
Vezi că maică-tii, la prânz,
Totu-i deveni confuz,
E senilă de acuma.
Zile și nopți nesfârșite,
O să o veghezi mereu,
Și-o să-l rogi pe Dumnezeu,
Să-ți dea zilele tihnite...
Eu, Necazul, aduc răul,
Și te-mpotmolesc perfid,
Mușc din om ca un acid,
Și sunt mai adânc ca hăul.
Bucuria s-amărâse,
Și-și freca mâinele moi,
(Faceți uneori și voi...)
Necazul o doborâse.
Să-l înfrunte, să-l ignore...
Chibzui clipe de plumb.
Necazu-i un mare grumb,
I-a adus mâhniri majore.
-Ce-ai cu mine de mă sâcâi?
Voi răzbi și-oi triumfa,
Încă nu te îngâmfa,
Sufletul n-o să mi-l râcâi.
Ce s-a-nfuriat Necazul!...
”Sfidătoarea” a gândit.
Cu el nu e de glumit,
Și schimbă din nou macazul.
-Soțul tău e sub ruine,
Fără aer, făcut zob,
Când mucea precum un rob,
Departe, în țări străine.
Un cutremur lung cât veacul,
Am trimis să-ți dovedesc,
Că pe toate le-nvârtesc,
Și n-o sta ca hibernacul...
Bucuria-ngenunchease,
Și-n dureri se adânci,
Murmurase și boci...
Și în rugi se cufundase.
-Mi-am pierdut copiii, Doamne,
Și mama s-a sclerozat,
Sunt și ”Văduva” în sat,
Și mai am și zeci de toamne...
Te rog să-mi alini durerea,
Să mă bucur un minut,
De toate câte-am avut,
Că necazul e ca fierea...”
Domnul cu voce domoală,
I-a șoptit că a visat,
Conștiința a trișat...
Eu am scris, aici pe coală.
Mâhnirea ușor se stinge...
Și la final am ales:
Necazul apare des,
Însă binele învinge.
001210
0