Poezie
Vânticel și Vântoasa
Poveste în rime
1 min lectură·
Mediu
Vântul s-a trezit devreme,
Cu lungi cute pe obraz,
Ce jenant și ce necaz!
Că dormi cu nasu-n perne.
Și-a masat fața frenetic,
Cu apă dintr-o gulie,
Făr* papuci și pălărie,
Șuierând, țâșni bezmetic.
A trecut razant prin trestii,
Și-nciudat că e ridat,
Fructe moi a scuturat,
Parcă l-a născut cinci bestii!
Teama o destăinuise
Unui vrăbioi zburlit,
Că-i atâta de smintit,
Că Vântoasa îl respinse,
Că-i îmbătrânit devreme,
Precis că n-a apucat
Să fie copil vreodat*,
Să-și fi pus mască și creme...
Uff... Îl lămuri o ghindă:
-Ai dormit cu susu-n jos!
Hai, nu mai fi năzuros,
Chipu-i fin, iat-o oglindă!
A luat ciobul în mâna
Transparentă și hulpavă,
Și privindu-se-n zăbavă,
-Cute nu mai am... Nici una!
Țup, Vântoasa! Îi zâmbește
Că-i atât de frumușel,
Și-l dezmiardă ”Vânticel”.
El ignoră și-o zbughește,
Ea de drag se perpelește!
001.110
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 139
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 33
- Actualizat