Aurel Sibiceanu

La mulți ani, Nene Ioane,
că numai azi și ieri nu fu\' 31 martie !
Ești încă periculos la 62!
Îți mai dau eu 40 și faci 102 !

Vă mulțumesc destul de târziu pentru apreciere, treceri și însemnările impresiilor. Nu m-am simțit prea bine zilele astea și nici nu e cu cale să-mi revin curând pe deplin.

Această rememorare va avea continuare - mai sunt multe de spus despre Furnea și din anii ce au urmat \"Loviluției\" din 1989...

Angela, răsfățații \"lunediști\", mai toți gratulați cu premiile CC UTC, inclusiv Herta,de la grupul Aktion Banat, sunt răsfățați în continuare, au pus mâna pe mai tot și au făcut un club închis - nu țin cont nici de valoarea \"refuzaților\", nici de avatarurile lor în era socialist-comunistă. Eu nici că le-am bătut la ușă. Clubul meu este cu mult mai mare decât al lor și este alcătuit din cititori de bună credință.

Să auzim de bine, prieteni.

...la pupat, Sfinte tare,
se face coada și mai mare !

Trei delicate zboruri lăuntrice.
Primul haiku - deși pare mai material, sublimează durerea celuia fără de nici unele, ci doar cu mântuitoarele lacrămi;

Cel de-al doilea e amintitor de Eclesiast și de împăcarea lui târzie; cândva era nesătul să-și astâmpere setea de fericire personală...

Cel de-al treilea este chiar extraordinar. Vii acasă, găsești un fluture pe clanța ușii și nu-i strici \"tronarea\" de efemeridă - aici este chiar un magistral oximoron ! Ce i-ar mai plăcea lui Eugen Simion !

Dilema mea, Nea Nelule, este: în ce proporții ești și \"al epiramiștilor, și al poeților?\" Cele trei minuni îmi dau posibilitatea să pun un \"mai\", undeva ! Ghici unde!

Cu admirație și prietenie.

Stați așa, acum am observat ! Soacra lui Moș Mitru trăiește ! Păi, dacă ne gândim că Moș Mitru bate cam la 13-14 cincinale, ca etate, și dacă s-a căsătorit pe la 22 - 23 de ani, nu putem decât să exclamăm: \"Bietul om!\" Așa stând lucrurile, grație vastei sale cariere de ginerică și, implicit, a rezistenței sale neobișnuite la aberațiile destinului de familist, Moș Mitru poate fi declarat: Curiozitate genetecă, fost deținut politic, veteran de război și...mai vedem noi ! Să ne trăiască Moș Mitru!

Ce-aveți cu soacra? Basta!
Să cântăm:
Soacra, pușca și nevasta !

P.s. Și n-avem decât un singur cartuș!

Să o luăm metodic:

1. Toma Caragiu ți-a făcut un compliment minunat iar literaturii române un mare bine;
2. Tatăl tău, \"acela\" cum îi zici, a fost și el inspirat oprindu-te să dai la teatru, profitorii gestului său, aproape nobil, fiind noi, cititorii tăi.
3. Tot atunci a murit și tânăra poetă Daniela Caurea, în care critica ăși pusese mari speranțe, cu mult înainte de a-i apărea primul volum; acesta a apărut postum și se intitula, dacă nu am uitat, \"Adalbert Ignotus\". Avea doar 26 de ani și era căsătorită cu Ion Crânguleanu, vestit în epocă pentru adeziunea lui necondiționată, sinceră, la P.C.R. Daniela avea niște ochi de care te îndrăgosteai \"pe viață\". Cu doar o săptămâna înainte o văzusem în prezența mai vârstnicului ei soț, la restaurantul Casei Oamenilor de Știință, unde mergeau și scriitorii, și actorii, numit pe scurt \"la COȘ\", din Piața Lahovari. Intrasem cu un prieten mai vârstnic să-mi sărbătoresc \"Bunul de Tipar\", pe care-l primisem la prima mea carte de poeme. Tot atunci, în restaurant mai erau, la o masă, Nichita Stănescu, Gheorghe Tomozei și Ion Iuga. La o altă masă stătea singur și îngândurat ca un \"întunecat april\", Emill Botta. Puțin mai târziu a sosit și Eugen Jebeleanu, s-a așezat la masa lui, la care nimeni nu îndrăznea să se așeze și când nu era acolo... Făptura lui chiar îți amintea de o spadă de Toledo, așa cum îl asemănase Nichita, cândva...
Atunci, toată bucuria mea a luat forma și lumina ochilor Danielei Caurea... E de prisos să mai spun cât am suferit la aflarea veștii că minunații ochi au fost acoperiți de zidurile fărâmițate în câteva clipe...

Deși povestești cum ai trăit un cataclism, mai bine zis urmările lui, în proza de față ai ceva tonic, exprimi foarte sugestiv și plastic densitatea sentimentelor felurite, de adolescent pus într-o situație limită, capacitatea omului de a merge mai departe...
Mă recunosc în acele momente, recunosc și atitudinea, paradoxală uneori, celor maturi...

Domnule Marin Badea,

Am citit mai multe despre iepurele ăsta al dumitale și cred că musai îi trebuie și lui o carte. Sunteți un prozator de stirpe veche, dar actuală și plină de forță, care mai are multe de spus. Citindu-vă prozele mi-am amintit de vigoarea și puterea de sugestie a \"numiților\": Ion Marin Iovescu, Ștefan Bănulescu, Nicolae Velea, Ion Lilă, Ioan Lăcustă...

Deși faceți recurs la poezie,chiar cam des, prozele Dumitale aparțin tot epicului...Sunteți un profesionist, fără tăgadă; nu știu cum v-au fost primite cărțile publicate, dar cred că, după o limpezire a vremurilor astea confuze, veți fi așezat unde trebuie.

Îmi face mare plăcere să atrag cititorii cu un semn luminos.
Cu bucurie,
Aurel Sibiceanu

P.s. Dacă nu e prea mult, aș dori o adresă de e-mail, să vă întreb ce mai face pictorul Cornel Ratcu, prietenul meu vechi.

Adresa mea: andreicusino@yahoo.com

Ei, Ioana, astea-s dimineți din Timpul Celălalt,
când ne poartă Dumnezeu prin Grădina Respirației Sale !

\"Multum in parvo.\"

Nici nu știți ce bucurie mi-ați făcut; nu-i de colea să te laude epigramiștii, practicieni ai râsului subtil și sănătos. De altfel, amândoi sunteți polivalenți și meseriași ai scriituri de felurite genuri.
Cu respect și prietenie,

Aurel

Vă mulțumesc pentru trecere și pentru încrederea acordată.
Cu adevărat minunată este povestea acestui poem și
pentru a vă mulțumi cum se cade e musai nevoie să o scriu.
Aproape că îmi este frică să o scriu...
Este povestea întâlnirii unui om special...

Cu prietenie și deosebit respect
pentru munca Domniilor voastre,

aurel sibiceanu

Ar fi chiar un sonet formidabil dacă ai rezolva ultima strofă.
Cu răbdare cred că se poate.
Spor !

Felicitări, Paul, la mai multe cărți și la mulți ani ! Văd că lansarea este în vecinătăți regale...
Cred că va fi minunat! Regret că sunt așa departe, dar cu sufletul voi fi alături de voi...

P.s. Revezi textul, sunt câteva nume cu literă mică.

Gigi, nu e de la lună.

Dacă n-ar hi Dânsa, ci altă doamnă,
te-ar ține-adrenalina până-n toamnă !

Hanne, sunt invidios de cum ai redat acel aer vechi, al Sulinei... Prin 1966, spre vară, am văzut orașul acesta, cosmopolit și înfloritor înainte de 1947. Am locuit o săptămână în fostul hotel Camberi, existent și azi... Chiar dacă nu știai nimic despre istoria acestui oraș, cum era și cazul meu atunci, aveam doar 12 ani, ceva din trecutul lui îți ațâța imaginație printr-un \"mecanism\" pe care nu-l voi înțelege niciodată.

Acolo mi-am făcut un prieten turc, de vârsta mea, Ali Thain...El mi-a fost ghid și mi-a arătat tot orașul. Întâmplarea a făcut să ne revedem în București și să ne recunoaștem!!!, în anul... 1984 ! Cum eram șomer în acei ani,așa că am acceptat invitația lui și i-am fost oaspete două săptămâni.Am bătut orașul, Delta, am stat ceasuri multe în Catedrala Sf. Nicolae,aflată în capul străzii C.A.Rosetti, la întâlnirea cu Strada 1, în Biserica Greacă, în cea Anglicană și în moscheea Aziza. Farul vechi, casa memorială Jean Bart. Uite, mi-ai făcut chef să-i recitesc romanul Europolis, pe care, de altfel, îl cam recitesc din 4 în 4 ani...

Revenind la proză, vreau să-ți spun că sunt uimit de capacitatea ta de a reda emoțiile copilului din tine, de a reface peisagii cu ochii ce au văzut atunci... De fapt, la tine nu ar mai trebui să mă mire nimic - ai toate datele scriitorului profesionist și vei avea soarta glorioasă a acestuia, adică \"vei munci pe brânci\" câte zile vei avea ! Amin !

Meître,

Citind acest pamflet dureros, mi-a venit să mă întreb, puțin modificat, cum îl întreba Ilie Moromete pe fiu-său, Niculae: \"În ce țară trăim, domnule ? Sunteți un profesionist și orice aș spune despre scriitura Dumitale devine de prisos. De data asta ați întrecut orice măsură și vă pun o stea, să vă bântuie prin somn. Ce pot păți pentru asta? Eventual să prestez muncă în folosul comunității...

Nu e rău deloc poemul, iar din pricina iluziilor optice nu vă faceți probleme -toți le-am avut la vremea noastră; ba, unii chiar mai conviețuim cu ele, destul de cumsecade aș zice...

Nu e cazul să suferiți nici din pricina alopeciei - și Satriani este chel, și eu sunt aproape...

Important este că aveți gusturi în materie de poezie și fromage. Că tot veni vorba, vă recomand Brie, e... tartinabilă, șoseta - nu !
Vă felicit sincer și aștept cu interes ce va să vină...

P.s. Domnu\' Sergiu, văd că mai aveți o calitate, sunteți ubicuu, locuiți și în Alba Iulia, și în Petroșani ! Nu e de colea !

În junețe-am fost seminarist,
dar m-a pus pe altă cale, Nefârtatul,
și-acum sunt foarte-foarte trist:
păcătoase,fără milă, fără număr,
pedepsește altul...

Amin !

De acord cu Dumneata, Alexandru, dar și cu observațiile făcute de Doamna Florentina-Loredana Dănilă.
Mai trebuie spus că, din păcate, creațiile postate în spațiul virtual, fără protecție, adesea sunt jefuite fără pic de milă sau teamă. Se fură fie otova, fie prin \"ciupire\" din context și inserare în contextul unei așa-zise creații originale. O altă metodă este luarea unui vers și transformarea lui, pe ici, pe colo, să nu mai semene cu originalul.

Pentru o mai amplă idee asupra lumii în care aproape că trăim, mi se par extraordinare premonițiile lui Huxly, din cartea sa: \"Minunata lume noua\", publicată în... 1932 !!!, tradusă la noi și editată de Polirom,în 2003. Dumneata poate chiar ai și citit-o; eu abia acum câteva zile, \"provocat\" de un amic anticar.
Toate cele bune !

Chiar mare păcat este să nu îndemni cititorul spre acest poem, cu un semn, zic și eu, în acord cu D-l Ștefan Ciobanu...

Poemul este de-a dreptul tulburător, dă senzația că este scris dintr-o singură respirație, fără a se face ajustări post-scriptume.
\"Îl auzi\" chiar citit, cu știința frazării, sugerată chiar de text, de o voce de actor consacrat. Mă întreb ce nume ar putea să aibe acesta...