Aurel Sibiceanu
Verificat@aurel-sibiceanu
„Ar fi trebuit să fiu fericit!”
. A u r e l S i b i c e a n u Bibliografie: Aflările, Bucuresti, Editura Litera, 1977. Ziua Cuvântului, București, Editura Litera, 1979. Cartea Făpturii. București, Editura Litera, 1987. Cartea Făpturii, ediție completă. Pitești, Editura Paralela 45. 2001. "Poesys 9", Ed. Academiei Internațioanle Orient-Occident - 2005…
Citind cu atenție acest eseu, am observat absența unor nume de autori importanți;mai vechi sau mai noi. Lipsa lor nu vă pote fi imputată, Doamne, feri! Întreprinderea ce ați început-o e complexă, chiar istovitoare și sunt de înțeles unele lipsuri.
M-a nedumerit de ce nu l-ați pomenit pe criticul Gheorghe Grigurcu - acest veritabil călinescian -, mai ales că și din punct de vedere politic a fost un ins vertical. Am ținut să subliniez asta pentru că observ la Dumneavoastră o puternică aplecare spre moralitatea scriitorilor români și mi se pare normal să aveți această exigență, pe care și eu o am; cred că altfel ar fi arătat \"sufletul românesc în cumpătul vremii\" dacă breasla scriitorilor ar fi dat un număr insignifiant de colaboraționiști.
Despre restul problematicii abordate poate mă voi pronunța altă dată - din păcate, acum nu am prea mult timp liber. Deși văd o oarecare indispoziție în polemica dumneavoastră din comentarii, sunt sigur că veți continua abordarea temei, că veți rafina instrumentele și diversifica temele de abordare critică. Vă doresc putere de lucru și multă limpezime în forma finală a eseului sau ce va fi fiind el în final. Mai jos am schițat și eu un \"inventar\" cu importante nume omise.
Cu prețuire, A. Sibiceanu
Ion Pillat,Stephan Roll,Dan Botta, Ion Barbu, Radu Stanca,Ioanid Romanescu, Dan Laurențiu, Emil Brumaru, Ovidiu Genaru,Virgil Mazilescu, Tudor George, Romulus Vulpescu,Gheorghe Tomozei,Ileana Mălăncioiu, Paul Emanuel, Daniel Turcea, Alexandru Grigore, Ion Cocora, Aurelian Chivu, Vintilă Ivănceanu, Sașa Pană, Mircea Ciobanu, Sorin Mărculescu, Iolanda Malamen, Mihai Elin,Dumitru Pricop, Marian Drăghici, Ion Zubașcu, Mircea Bârsilă, Ioan Vintilă Fintiș, Costin Lupu, Virgil Diaconu, Patrel Berceanu, Nicolae Coande, Anca Mizumschi.
Pe textul:
„Investire – din anul 2010 – cu decenism literar" de Dragoș Vișan
decât cea cu care a reușit avram
să transforme focul în apă limpede
și cuvântul ur într-o cupolă...\"
Excepționale versuri!
Parcă m-aș lipsi de Viagra, cu toate că-s
mai în etate cu opt ani decât Domnia Ta!
Bref, dar vorbeam de prezența viagrăi în poem.
Pe textul:
„Delir5" de Djamal Mahmoud
de parcă mii de strămoși de ai tăi
n-au avut nici un gând...\"
Din păcate nu eu am puterea
să te scot din atelier...
Felicitări pentru poem -
deși compus din mai multe fragmente
are o unitate discretă,
o vulnerabilitate frumoasă...
sibi
P.s.Să fi ajuns în octombrie
și eu să nu fi aflat?
Dar poetul are un octombrie numai al lui,
care poate cădea și în februarie,
la urma urmei !!!
Pe textul:
„trandafir de octombrie" de slavu diana
De îmbunătățitpăcălit de istorie ori de istorii,
înaintează rar și bine...
Verb molcom dar apăsat,
frumuseți semi-tăinuite,
voce distinctă, rară...
Cu admirație
Pe textul:
„păcala făgețelului (XX)" de Petruț Pârvescu
ca puiul de gutuie...Frumoasă și bogată să-ți
rămână inima și în toamna aceasta...
Alex - mulțam de cuvinte și să ai grijă
de... Ile și sibile... Sic!
Pe textul:
„Acatist" de Aurel Sibiceanu
păstrăm aici, pe pământ, frumusețea sufletească
și morală a înaintașilor noștri.
Cine își reamintește și face cuviincioasă pomenire
drept în fața Domnului este, la rându-i...
Așa cum spune și Nicolae Bunduri,
învățătorul este o ființă specială,
este începătură de lume, măsură a ei.
Pentru frumusețea ei morală, Școala Românească
a plătit cu asupra de măsură - o dată în închisori,
a doua oară prin salariile umilitoare primite
și în comunism, și, din păcare, și după...
Le-am cunoscut și priceperea, și bunătatea;
cea mai mare parte din ceea ce sunt, atâta cât sunt,
li se datorează..., puteam să nu fiu nici măcar atâta fără
osârdia lor...
Am citit cu plăcere relatarea acestui eveniment,
dar și cu o melancolie specială...
Mi-am adus aminte că nu mai avem supraviețuitori
ai primului Război Mondial, că-s pe ducă
și cei care au supraviețuit grozăviilor
din cel de-al doilea război...
Legea firii ne va lipsi, la soroc fixat de Pronie,
și de dragii dascăli care au supraviețuit
gulagului comunist...
E ca și cum am rămâne fără părinții păstrători ai
Sufletului Națiunii...
Dumnezeu să le dea zile multe, să se bucure
de cei crescuți în bănci, sub ochii lor,
și din sufletul lor...
Pe textul:
„\"Adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis\"" de Vali Slavu
Acest bilanț l-au recunoscut și comuniștii, într-o carte document apărută în 1948, care după două zile au scos-o din librării. Pentru mine nici moartea unui singur om nu poate fi justificată.
Pe textul:
„1907" de Sorin Olariu
că nu mai ostenești să-ți amintești
și să fii genuină
ca o albină!
Pe textul:
„burgundia 74" de Anni- Lorei Mainka
memorii, mărturisiri, biografii,monografii...
Când eram în clasa a-V-a am avut chiar norocul să citesc
jurnalul original al lui Mihai Tican Roumano, exploratorul-
nepoata lui îmi era pfofesoară de română.
Ai făcut un adevărat tur de forță
- informații variate, superb prezentate, utile.
Gallipolli! Ai trecut și pe acolo! Am citit despre
acele cumplite bătălii, am văzut și o ecranizare...
Interesant că cel responsabil de dezastru, Winston Churchill,
a mai revenit pe scena politică, chiar pe rol de prim-solist!
Și a mai produs un dezastru, participând la împărțirea Europei...
Bună cârteala \"și totuși\", la spusa lui Holderlin!
Felicitări și bun venit noului Georgescu!
Cu prietenie, A.Sibi
Pe textul:
„Cu bicicleta la Troia (și câteva mirări)" de serban georgescu
RecomandatÎn pofida aerului introvertit și ușor coleric,
pe care îl ai, uneori, atât în texte cât și comentarii,
de la o vreme \"îți divulgi\" în poeme o vulnerabilitate
sufletească neelaborată, care
face textul genuin și penetrant.
Remarc și frumusețea dialogului prin comentarii;
mi se pare normal pentru două voci distincte,
care cu adevărat au ceva de spus.
E un poem pe care-l văd f.b. în economia unei cărți.
Cu prietenie, A
Pe textul:
„une scrumierre" de emilian valeriu pal
începe tot cu un singur pas.\"
Ada_Li își începe shogunatul...
Depun mărturie: albastră e cenușa aceea,
Marele Tengri mi-e martor...
Pe textul:
„arheologică" de Adriana Lisandru
Ipotetic voi fi și eu acolo,
mai ales pentru cartea
dedicată copiilor și copilăriei,
că doar mi-s născut pe Unu Iunie!
Pe textul:
„Lansare de carte: Strigătul ca o punte-poezii- Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2010" de tincuta horonceanu bernevic
Recomandatcum vei jeli la iarnă
că-ți intră frigu-n ghete,
că viața-i este tristă
numai cu nasul în batistă,
că ți s-a luat de sănioară
și vrei să-ți fie veșnic vară...
Pe textul:
„Veni-va ca o desfătare iarna" de Ștefan Petrea
modificările în poemul mai vechi
- e mai mult decât în regulă.
În al doilea rând îmi exprim admirația
pentru ideea de a vă înamora aproape carnal
de singurătate, ori poate e reciproc amorul...
Poemul are tensiune, este o nostalgie frumaosă...
Poate ar trebui să înlocuiți scorbura,
iar timpul trebuie strivit de-a binelea,
că merită, simt și eu asta,
pe amărâta-mi de piele...
Sărut mâna!
P.s.:Citind titlul, o clipă m-am speriat,
abia uitasem de trădarea Sharonei Stone!
Apoi mi-am revenit!
Pe textul:
„lesbi" de Ottilia Ardeleanu
despărțirii de adolescență;
mă recunosc în ele.
Scriitura este bună dar sper că vei fi
\"luat în primire\", așa cum este normal, de vitalism,
de minunea priveliștei ascunsă-n anii care vin.
Fie-ți precum în tulburătorul tău vers:
\"lumina de mâine sub palmele tale\"
Pe textul:
„poemul tristeții" de Daniel Gherasim
Iaca, trec și eu acum, în ceas de noapte,
după ce am trecut și în ceas de dimineață.
Eram sigur că vei face \"mișcări de oști\" în text!
E cu mult mai bine, cred că și ursulețul are... merite!!!
Pe textul:
„simt în culori uneori, toamna" de slavu diana
De îmbunătățitconsumarea dozei, nu înainte!
Este o fumoasă, nu mișto, \"epicriză\" poetică.
Ești o beatnikă întârziată aici
și îți stă bine. Felicitări!
P.s.:piramida e a lui Maslow, nu?
Că doar acolo nevoile sunt uriașe!
Pe textul:
„Lithium" de Claudia Radu
Recomandatori cum Dumnezeu se traduce?
Nu știu dacă sincronizarea cu
marile literaturi înseamnă și să
pierim pe și de pe limba noastră.
Poemul este impecabil, dens;
arareori am citit rânduri așa
de oneste și frumoase despre
\"inventarul\" unor frici.
Poemul \"este român adevărat\",
tu? - să mă mai gândesc!!!
Pe textul:
„frică" de Adriana Lisandru
până ultimul cuvânt. Are tensiune, chiar umor.
Transpar delicat și poetic îngrijorările misterioase
ale femeii care se apropie de problematica ei,
profund abordată de Balzac știm noi unde!!!
Felicitări!
\"Bărbat neînceput\" înseamnă flăcău,
necunoscător al femeii?
Pe textul:
„pasențele unei toamne cu jartiere" de Silvia Goteanschii
