Anghel Geicu

azi m-am hotărât să cutreier orașul merg rătăcit pe alei rătăcite mai îngrijesc o bătrână la capăt de pod ori o pasăre zgribulită, o zi de noiembrie sare pe geam se agață de mine dar îi spun

privești pe geam ca într-o fântână părăsită ca într-o carte ce urmează să i se ardă cuvintele aștepți de parcă așteptarea îți croiește răspuns de parcă toate măștile s-au topit și țintesc un semn

nu vreau nimic din ce nu îmi aparține nu vreau nici măcar o consoană o boabă de grâu sau un bilet de tren numai dus nu vreau nici măcar o noapte un cer, o groapă comună nu vreau nici măcar

ochii mei au prins culoarea lichenilor au prins culoarea becului stins sunt fix cum i-am citit într-o carte tulburi și fără văzduh mă privesc în oglindă și parcă văd pe un altul e adevărat, am

când iubesc o femeie simt atâta întuneric în mine ca și cum toate s-ar fi strâns într-una singură că îmi vine să mușc din carnea care îmi ține de cald când intru în pântecele ei o simt ca pe

nu-mi place să vorbesc despre moarte mai bine scriu despre pietre ori despre firul de iarbă din pumnii micuței, cu ochii închiși aștept lutul să crească îl pipăi încet să văd până

nu îmi mai trimiteți plicuri să îmi cereți să dau am dat destul am tremurat am plâns am urlat am iubit până am vomat pe cutia poștală m-am săturat de lăcustele pe care le scot din plic

Orice aș face, nu am curajul să cerșesc, prefer mai degrabă să-mi port sărăcia ca pe un stindard ca pe o cunună de lauri, prefer mai degrabă să smulg carne din hoitul ăsta care stă să

nu-i nimic, îmi spunea maică-mea când mă loveam, până te faci mare îți trece m-am făcut mare și nu îmi trece mamă, nu-mi trece! am frunze uscate pe creștet port ploi torențiale în spate îmi

nu, dumnezeu nu scrie versuri, are alte treburi cum stă el tolănit în centrul universului ia din pom un măr i-l dă lui adam că se bucură eva de moare mai dă un potop, un cutremur eva nu mai e,

pe strada asta nu se vorbește pe strada asta îndrăgostiții se iubesc în tăcere în nopțile nebăgate în seamă își strâng mâinile și se sărută pe frunte pe strada asta plopii își unesc

viața o văd ca pe o gală de box unde, căzut la pământ arbitrul te numără iar tu dai drumul la televizor să afli finalul cu bățul de chibrit măsori prima infrângere să vezi cât mai ai până la

pe mare în orice pescar se zbate un demon singur, îngropat în talazuri visând o sirenă așteaptă tăcut lupta cu valurile doar ancora îl ține în luntre soarele îi întoarce clepsidra vodca îi

tablou noapte o mașină cu portierele rupte, cioburi eu sărutând caldarâmul într-o luptă surdă încercând să mă redescopăr tentacule de lumină mă încolăceau devenisem o cochilie cu

afurisiților! ne dojenea bunica și arăta cu degetul spre icoană își punea apoi broboada pe cap se ascundea în odaia alăturată, se uita în stânga se uita în dreapta, se așeza în genunchi ca și cum

era prin mai, o zi călduță eu te văzusem cel din-tâi tu te loviseși la călcâi și îmi zâmbeai, erai drăguță. după trei ore pe-o terasă serveam aceeași bere fină tu, cu privirea de felină m-ai

așa muncea bunicul pământul lua două cepe o bucată de brânză mămăligă legată într-un ștergar făcută de cu seara îl striga pe ilie pe simion pe grigore se cocoțau în căruță și plecau cu sapa

ieri ți-am cumpărat un buchet de ghiocei i-am așezat într-un pahar puri albi stăteau stingheri într-o așteptare lamentabilă iviți în primăvara timpurie căutau să îți spună la mulți

nisipul e umed, în jur e pustiu, marea îngână o simfonie lugubră pășesc melancolic, încerc doar, să fiu omul ce visează platonic, în umbră. rătăcesc printre scoici, purtate de valuri, o ceață

ce zici că, eu, [poate așa, la o beție] din galaxia asta toată, pe tine te-am ales, atunci când mai priveam cu mintea în sus și știi, atât doream, să-mi fii. doar clipa aceea de

împrumută-mi un ceas din clipele tale să-mi fii fântâna de liniște a ultimei nopți să te iubesc în afara cuvintelor precum plopii se strâng în brațe de-a lungul drumului meu iar la capăt

se făcea că eram într-un timp neștiut de nimeni unde nici cuvintele parcă nu se inventaseră iar ziua parcă nu mai era nici de noapte parcă nu auzisem eram doar noi acolo și ne jucam dând

toamnă melancolică toamnă îmi poți spune de ce sufletu-mi tremură de neliniște oarbă de visări inutile și de ce peste mine te-abați cu furie deșartă stoluri de cocori plutesc palme pe