Poezie
muream și înviam în același timp
1 min lectură·
Mediu
tablou
noapte o mașină cu portierele rupte, cioburi
eu sărutând caldarâmul într-o luptă surdă
încercând să mă redescopăr
tentacule de lumină mă încolăceau
devenisem o cochilie cu ferestrele sparte
când eram copil credeam că viața reprezintă scara
pe care urca bunicul porumbul în hambar
eram ca într-o oglindă și acolo și pe caldarâm
în două locuri diferite ca într-o crăpătură a timpului
evadam pentru a absorbi informația
freamătul morții vis și real, tenebre și toate deodată
zăceam pe asfalt ca o scoică pe fundul mării într-o luptă
pierdută cu valurile
eram pentru a fi trăiam pentru a muri, acum acolo sau
poate altădată
muream și înviam în același timp și într-un altul la fel
descompus în organe în cealaltă parte se uneau se lipeau
prindeam viață eram copil
copil și adult viu și mort toate și nimic
și nimicul se cuibărea în mine, să nu uiți să spui o rugăciune
sunau în mine vorbele bunicii, vedeam o lumină
mă târam să ies afară îmi creșteau gheare
scrijeleam pământul carcasa țâșnea din mine mă arunca afară
ca dintr-o fântână părăsită
trăiam
011765
0
R