ANELE

traheea i se strâmbă și cedează în luptă nu-i mai pasă de nimic oricum în ultimele patru săptămâni viața s-a scurs din ea cu mare ușurință avea pielea de o culoare ciudată ca de chit arăta ca o

pipăind în întuneric un surdo-mut și un orb merg fără siguranță umblau dintr-un loc în altul fără să lase nicio urmă în urmă ploaia se-nghesuie clasic singură cu țărâna și mai era cu

mă dau dată mă știi luată de val mă știi așa cum sunt respiră adânc și uită-te la mine sunt tot ce ai sunt lucrurile pe care le știi și încep să te doară mai târziu când o să pierzi

când lacrimi vor fi multe voi sta la masă cu conștiința mea ea încă mai rumegă ultima amprentă a unui christ deja mort o să vreau să-l pun la gât să mă spânzur de el ca de prima clipă de

pentru că nu mă pot abține își spun că ești o formă nereușită de actor cu ambiții și amintiri teatrale care îmi bântuie mintea din senin ești noul orfeu care îmi seacă buzele de

eu cu-ale mele m-aș risipi în două jumătăți de culori umbrite simetric la fiecare atingere m-aș risipi ca fumul pe hogeacuri turbate de foame și frig m-aș risipi mai mult uimită de sufletul

umbra tatei are o mie de dungi paralele cu o mie de oglinzi împietrite în lucruri care nu mai sunt merge pe drum așteptând parcă să dispară locul acela rămas gol dintre el și restul

gândind că poate gura care plânge se va opri de-ți voi atinge buza te înconjor cu gândul meu ajunge tăcerea e de aur și de rugină scuza gândind că poate spiritul din frunză își pierde urma

mi-am ridicat fața din umbra flăcărilor pe care nu m-am încumetat să le sting pentru simplul motiv că eu am nevoie de tine la treizeci și ceva de ani mă preocupă mai mult persoana mea și

liniștea se scurge din pereți în cercuri de lacrimi care nu curg pun mîna la gură ca să nu țip sau doamne-ferește să le dau dracului ca pe toate profețiile apocaliptice încuiate într-un

dacă o tai prin cimitir voi cunoaște întunericul burdușit cu pământ îl voi pune în cuvinte afabile aproape de respirația neloială a unui suflet străin care începuse să-și încline

eu sunt femeia aceea care îți spune tot ce trebuie să faci atunci cînd timpul își adună degetele în pumn îmi pot citi viitorul în unghii false vino să vezi sunt gata să desenez dumnezei

am văzut un tip - un ciudat stătea de-a-ndoaselea foarte aproape de un OZN și comenta de zor despre treaba lui de bărbat părea ușor amețit de celălalt cu capul mai puțin rotunjit când s-a

așa cum ți-am promis... aștăzi îți sunt mai albă decât zăpada mai neagră decât cioara lui Topârceanu pe un stâlp de telegraf îți sunt pasărea fără aripi teribilă și copleșitoare așa cum

eu sunt mâinile care te-au iubit cu mijlociul îndreptat spre cer atunci când erai supărat pe Moș-Crăciun sunt ochiul care te privea ca o torță ce toarce sau ca o pisică ce trece pe sub

la noi sunt oameni care se cred prea isteți de la prima oră a dimineții se gândesc la sex prea mult sex aruncat în gura femeii cu suta de grame de vodca de la non-stop prea mult sex și prea

mi-e dor de tine mi-e dor de voi un gînd de bine într-un ocean cu ape tulburi nu l-am lăsat să facă valuri dese de răceală și crize de tot felul nu l-am lăsat să rătacească hai-hui prin

o rană în cot -- peste ea un gînd haotic a început să facă valuri și crize de tot felul uneori prin colțuri sunt umbre se-ngroapă și se coboară-n iad prin locuri umede încă zac aripile evei.

dușmanul meu este timpul rămas în picioare în patul meu plânge pe sânii mei se sprijină pe colțul buzelor ce vorbesc în tăcere sărută glezna legată până la os brățări cu zdrăngănele

privesc cu sete spre mine însumi acest nimic fără nici un Dzeu se desenează pe ziduri dăruite de Ane zugrăvite apocaliptic cu aer domestic și o bucată de carne cu sare din care cad

pentru că el te-a chelit și te poartă cu burtă despre asta sunt gata să scriu o chestie tare să înțelegi că degeaba îți mai tropăie hormonii zarurile sunt jucate în timp ce dormi