plecările lasă loc unui alt început

dacă o tai prin cimitir voi cunoaște întunericul burdușit cu pământ îl voi pune în cuvinte afabile aproape de respirația neloială a unui suflet străin care începuse să-și încline privirile încă de pe vremea cînd ninsoarea avea rol de interfață o să scriu despre moarte cu aceeași frică de întuneric și voi crede că moartea e mersul înainte și înapoi a unui tren cu turbulențe și linii ce descriu ceasul cucuvelelor pe sub pleoape iese ca o curvă pe stradă o lacrimă pentru pământ * până când totul redevine normal m-aș duce în umbra evidentă a unei rude sărace să mă minunez de refuzul permanent care sună extrem de bombastic