&

pipăind în întuneric un surdo-mut și un orb merg fără siguranță umblau dintr-un loc în altul fără să lase nicio urmă în urmă ploaia se-nghesuie clasic singură cu țărâna și mai era cu ei cerul înghețat și umbrele serii umblau liber cu sentimentul de relaxare și două umbre rezistente la echilibristică nu era lumină de veghe nu era șoaptă de folos de izvor netulburat de câte se întâmplă în lume nu erau decât mistere de cer care trebuiau să rămână astfel foarte aproape de el ceva foarte albastru ca o ispită aproape creștină mai jos o păpușă de piatră a învățat să facă pauză de respirație s-a așezat lângă ea ochiul care relatează și vocea care vede totul acum pentru mine lucrurile sunt clare și îmi lasă timp să continui povestea &