ciobul din priviri

umbra tatei are o mie de dungi paralele cu o mie de oglinzi împietrite în lucruri care nu mai sunt merge pe drum așteptând parcă să dispară locul acela rămas gol dintre el și restul trupului între ei a fost întotdeauna un fel de zid construit pe o vale a plângerii care avea să-i rămână un bivol alb venit parcă dintr-o altă realitate să-i țină de urât acum când tata nu mai e decât câmpie și umbra lui asemănătoare unui vârtej de vânt încă mai merge pe drum și îmi deschide toate ferestrele pictate cu degetul ca o baghetă magică sufletul lui alunecă din mine sprijinindu-se de tulpina mea cu rădăcini în ceruri florile mele - puține se zbat într-un glob de noroi înfășurat în poezie se sting pe capete dar umbra tatei plimbă avioane de hârtie așteptând să se nască păpușar cu o mie de degete