privesc cu sete spre mine

privesc cu sete spre mine însumi acest nimic fără nici un Dzeu se desenează pe ziduri dăruite de Ane zugrăvite apocaliptic cu aer domestic și o bucată de carne cu sare din care cad stele de toamnă fără ca eu să știu să plâng pentru ele reflectoarele se sting gonind țărâna sub pietre bucuria emoția frumosul vieții se uită la mine cu ochi de jad de pază de pete în alb și negru se adâncește în hățișul de cuvinte ale dracului cuvinte spun tot ce vreau să ascund și ascund zâmbete evacuate cu forța îmi caut mâinele am găsit grămăjioare de oase de piatră sân plângând ziduri ce-au adăpostit Ane cu forme de ploaie e ca și cum aș vorbi cu o soră îi promit că cineva cândva îi va descoperi punerea mâinilor în lanțuri niciodată scheletul aproape mă mir și te miri e poveste Dzeu a făcut o lege și a lăsat-o să respire într-o oglindă săraca a rămas grea în amănunte