Andrei Forte

în noaptea asta îmi arunc umbra peste orice altă femeie #și mă prefac că ești tu ai mâna mea înfiptă în gât așa cum îți place ca un cadavru potrivit stângaci în montura fostului său om încă îți

„andrei îmi adulmecă tâmpla până adorm iar copilul din mine se dă pe vârful nasului său în loc de tobogan. am reușit să râd inodor. un fir de femeie îmi poartă carcasa înainte de a intra în

LUNI camera ta e o închisoare pentru care aș fi în stare să ucid și tot nu mi-ar ajunge sentința pe viață doar în căldura pieptului tău încap de-a întregul și adorm aburind înainte de miezul

#nu ai lăsat nici o dâră de firimituri după tine când ai plecat de-aș fi putut citi în viitor însă doar azi am reușit să îmi găsesc necrologul pe pielea ta tipărit în culori vii pe ultima pagină

un autobuz plin cu oameni arde și vreau să mă aflu în el să privesc măcar o dată în ochi torțe sincere poate la sfârșit să pot da play again să mă întorc la tine dacă am resentimente noaptea

fire un rămas bun uitat undeva într-o vază ia foc parcă instant parcă de unul singur ce a mai rămas din tine coace și se diluează în atmosferă miroși altfel marțea cade cerul în lipovei

din lipsă de companie o să duc flori la mormântul meu gol când nu voi avea după cine plânge nu am gânduri ci halucinații picur femei din ceară topită pe șoldul unui pat fără soție încălzesc

o hienă râde în hohote în timp ce mușcă bucăți lacome din măruntaiele mele să mă vezi sunt penibil cum plâng și nu mă pot șterge de sânge - o baltă de om am o frică teribilă să adorm mi-e

corbii albesc când carnea le vorbește iar într-un atac de panică gura cerului îmi sfarmă falca de adevăratelea dând să mă sărute pe obraz îmbătrânesc și uit ce-am simțit nu de mult îmi recit

cerul nu se poate abține din plâns privind în jos unde toate bestiile își jelesc urâțenia la picioarele lumii scrâșnirea dinților e singura alinare pe care mi-o permite bărbatul din mine sub

visele tale îmi conturează gura mai obscen decât dracu’ ghicesc în palmă iar tu ești tristă te-ai împărțit în două și nu te poți hotărî dacă să fii divină sau de vină un zâmbet vânăt ți se

îmi dârdâie paradisul e foarte frig și mi-e dor de acei nori căzători sădind alte anotimpuri în spatele meu ca pe niște preludii și păcate pictate cu unghii lungi de oțel între mine și

un puls de întuneric turmentează toamna frunzele de 24 de karate amețesc în jos într-o orgie fericită de moarte gura anastasiei îngână un surâs a foame amintirea unui bărbat îi udă gropițele

nesomnul este cel care îmi îmbrățișează tristețea doar în fața sa mă spovedesc sincer el îmi știe dorul și freneziile iar înainte am numai zilele de mâine ca un refugiu prelung de la ce mă

dragostea e o groapă de mormânt peste care o femeie cu unghii pictate strident aruncă o mână de țărână când mi se face foarte frig te iubesc m-ai vrăjit vrând nevrând wanna însă nu îți

două stafii nu se mai țin de mână ele se amestecă sub ploi sărate cu alte duhuri în dansuri dulci pe vârf de limbă dar amare în miez de suflet astăzi fericirea e un apus iar tristețea mea e

luna încearcă în zadar să spele murdăria nopții dar asta e datoria zorilor eu văd cu un ochi dimineață cu altul înserare iar sub lupă par naiv sunt gri sunt un om monocrom și credeam că umbrela

mereu m-am simțit stângaci în fața marilor minuni dar am dezbrăcat partea pe care nu o mai recunosc la mine iar o jumătate de străin îmi face semn de adio nu mă uita cândva... uneori

când râd mă schimonosesc pe chipul meu sclipește diformul ești un monstru strigă cineva de la parter glasul se pierde până la mansardă unde mâzgălesc foi cu inima și le arunc în sfârșitul

o femeie a murit uitând să mă nască iar pentru asta păsările își acoperă ochii când zboară mai aproape de pământ ca bucată din carnea ei m-am ridicat singur am rostit întâi un nume de

câteva femei sunt urâte de când nu mai visează perucile li s-au topit pe frunte păcatele atârnă și le piaptănă ochii cu bretonul sunteți oribile când vă privesc mă înghite greața ca pe-un

am început să mă urăsc tot mai mult când încep să scriu mi se întoarce stomacul pe dos asta nu e poezie înghit otravă în sec și-mi clocotește grumazul nu mi-e deloc bine aici sunt doar eu

timpul nostru împreună are deja trei păcate mai mult decât poate înghiți dumnezeu totuși ai rămas în mine ca o matrioșka cineva a plantat zambile într-un ghiveci la etajul trei și ori de