Poezie
un punct în albastru
vulpea cu nouă cozi II
2 min lectură·
Mediu
fericirea e un brici din altă carne cu care te autoflagelezi.
pupilele-ți umblă tăiate pe mâini de colo-colo,
își picură propria ploaie de vară din podul palmei căutând.
ochii tăi sclipesc ca doi nasturi albaștri aruncați pe jos,
iar imaginea asta e toată greutatea pe care o pot suporta
pe umeri. neglijez o rană superficială până mă ucide.
criminalul meu își așteaptă blând pedeapsa pe buze
ori de câte ori aleg să nu văd că urci lângă mine în pat.
dimineața îți ascunzi strigătul într-un borcan de magiun.
mă uiți de aproape. te apasă câteva lovituri vechi de cuțit în spate,
câteva cicatrici pe care scap din vedere să ți le sărut
și încet învăț tot ce nu mai pot scrie despre tine.
restul e aici
precum un hashtag cu care mă găsești în gândul altor femei.
mă acoperi la ochi ca un poster lipit pe perete să astupe o gaură de pumn,
dar de altfel ai știut mereu cum să faci un monstru să toarcă.
îți compun ultimul poem în vis și perna albește la față.
ne-au mai rămas câteva atingeri împreună, le păstrăm pentru adio,
iar roșul din vulpe se decolorează ca după spălat.
părul tău miroase a covrigi calzi până la capătul unei secunde.
te stingi de noi pe un pervaz din blocul de peste drum.
te sprijin între timp.
privești înapoi o singură dată ca într-un sicriu locuit de părinții altcuiva.
arunci ceva asemănător cu un cuplu în fața trenului
ca să putem râde împreună peste ani.
ești dragostea mea și după punct.
034803
0

Mi-e greu să-mi imaginez “fericirea ca un brici”, fiindcă taie, fericirea alină, mângâie, iar la capătul ei pozitiv se află beatitudinea.