Am adormit încruntat, frustrat, profund îngândurat și m-am afundat în cel mai adânc argument al nopții crezând că așa voi putea înlătura iritările cerebrale și sufletești acumulate în prealabil.
Pe aleea prăfuită, pașii putreziți de bocanc pășeau ritmic imprimând trupului deformat un mers constant. Era înainte de apus când cerul nu se hotăra între roșcat și oranj. Deasupra tibiilor, ieșind
-Eu nu aș considera asta decât o dovadă de lașitate. O prostie și un gest lipsit de logică.
-Aici nu sunt de acord cu tine. Eu aș considera asta o dovadă de curaj. Adică nu mulți sunt cei care pot
Albert era un tânăr student pasionat de literatură ca dealtfel toți tinerii din generația lui. Diverse cărți îi trecuseră prin vitrină, unele mai slabe, altele mai bune. Colegii săi considerau unele
Este ora 4 dimineața. Mă descalț ușor și mă îndrept spre camera mea. Sper să ajung până acolo. Holul pare destul de lung și al naibii de îngust. În realitate nu e chiar așa, însă acum simt cum
Eram de cinci săptămâni pe mare. Timp nu suficient pentru a-mi dovedi că acesta era într-adevăr țelul meu în viață. Îmi plăcea. Îmi plăcea chiar foarte mult viața pe mare, însă evitam să trag
Printre oceane mute și mări învolburate,
Cu vânt și valuri slute, cu scoici în labirint;
Tânjeam după comoara aflată la cetate,
Cu părul ca de aur și solzii de argint.
La stâncile-ascuțite de
Expresii dese în urale
Cântate parcă-ntr-un refren,
Cu formulări mult prea banale
-patetice sau triviale-
Cu forme simple de desen.
Exprimări ca de ocară
Astăzi nu se pierd în vânt
Ci ascund
Mai îmi trebuie un vers
Apoi titlul și refrenul
Pentru a vă-ncânta din mers
Traducându-vă eternul,
Foșnetul de strună vie
Ce vă-ncântă zi de zi,
E aceeași poezie
Care dacă n-ar mai fi
S-ar
Iarăși mi te-arăți senzuală
Și astăzi fără vre-un secret,
Pe chipul tău opac -de coală-
Citesc priviri fără defect.
Mi-e somn de tine și de noapte,
Mi-e somn s-aud cum te-nvelești;
Curând vom
Miros de țigară,
Culori de iribal,
Un zâmbet de seara
Și un răspuns trivial.
Miresme de cramă,
Hilar amănunt...
Ce noapte-i afară!
Ce-ți trece prin gând?
O lume vulgară
Pe-un trainic
Un film care mi-a lăsat un gust amar de fiecare dată când l-am vizionat. Foarte bine realizat, însă gustul amar îmi rămânea în urma poveștii și a întâmplărilor din acel film. Probabil că de aici
În taverna răgușită, doldora de oameni cruzi,
Stând la masa deznădejdii, eu păream un desfânat:
*
Mi-am văzut copilăria care nu m-a salutat,
Am trăit vitalitatea vocilor demult apuse,
Noul
Mereu prin geamuri de argint
Tot văd trăirile murind
Și un viciu ce mă ghidează
Ușor, treptat... spre infinit.
Un Clovn mă mângâie pe cap -
Astăzi sunt un saltimbac
Ce își poartă
-Cine a fost Alexandru Ioan Cuza și ce a înfăptuit el?
-Păi... să vă povestesc: Într-un oraș de provincie erau trei unități de pompieri (căci după cum bine-știți, pe vremea aceea și unitățile de
I
Nimeni nu îngână vre-un cânt de Scorpioni,
Umbre se revarsă peste Raiul aspru,
Nimeni nu culege petalele din flori
Și cerul este negru din falnicul albastru.
Totul azi înoată într-o umbră
Printre alei mult prea bizare
Ale idilelor demult trecute
Am întâlnit foarte surprins
Cântece etern cântate
Și le-am schimbat ușor din vis
Frumos, treptat... în realitate.
Și mi-a plăcur să
Te văd cu muci pe față
Și sânul ți-e lăsat
Iar zâmbetul cel tâmp
Þi-l las nemângâiat.
Spun că nu mi-e scârbă
De tine... și mint iar
Când ochii aceia palizi
Îmi par un câmp bizar.
Te scot
Totul începe cu un vers de Nicu Alifantis, fixat pe portativ aidoma pașilor de zi cu zi. Apoi, ca o completare, alți idoli -valori ale altor arte- completează peisajul. Și uite așa i-am recunoscut pe
De ce nu iubești lunina
Sălbatică a ochilor,
Când lumea urăște vidul
Și nopțile ce se-nchină
În altarul negru
Cel plin de lunină
În care apare și moare
Clipă de clipă
Sălbaticul
Avalanșă de iubire și excese de hormoni
Ne conduc pe drumuri albe -
Astăzi suntem doar pioni
Ai gândirii încărcate
Și privirilor prea calde
Ce se nasc prin voia noastră,
Cu-al iubirii glas
În parcuri în care curtezane înoată,
Sau în tavernele unde poeții se-mbată,
Pe culmile-nalte de munte pustiu,
La râul adânc, deloc străveziu,
În versul bizar, lui Minulescu băut,
Sau gândul
Eu. Doar eu și gândul
Care nu-mi dă pace.
Aștept. Aștept sfârșitul
Și veștile proaste.
Tresar. Mă-mbăt
Cu licoarea senilă.
Venin. Tresar
Într-o lume senină.
Ianuarie 2004
AG