Andone Gabriel

Voi, Născuți prin scripeți, Falșii păgâni atei, Blazați de ce-i cultura, Îmbătați de femei; Sunteți mânați de vicii, Păcate, vuoluptăți... Vă comlaceți în starea În care

Minciuna-mi obosită Răstoarnă parii vieții: Azi vreau să fiu urâtul Sau ipocritul mort, S-apar din umbra ceții Și să îngrop destine În lumea odihnită A celor ce nu-s vii. Azi vreai să fiu

Am întâlnit pe malul cărărilor de fum Un om cu gându\' aiurea ce nu era nebun, Un om pe care chiotul l-a îndrumat spre vid Fără a ști că totul se-nfundă-n infinit. -Am întalnit un om foarte bizar

Astăzi este ziua Când Minulescu află Că \"Poate niciodată\" S-a împlinit când veacul Se-ncepea pentru dânsul \"-și-o știe toată lumea-\" \"Și lumea nu va ști...\" Că-nchei chiar eu idila Și

Aceiași colorați slinoși Și-un mal cu pudice contururi, Mereu superficiali curiosi Și-aceleași umbre le văd pururi.

Aceleași străzi pustii, Aceleași destinații Goale... Ca-n clipele de vară Secate la amiază, În aceleași locuri -poate- Eu mor și tu învii Caci viața este-amară Și tu știi...

Plouă straniu, Plouă vertical, O ploaie nedorită Ca-n fiecare an. Plouă straniu, Plouă vertical. E sfârșitul lui noiembrie, Sau decembrie a sosit? Plouă marșuri funerare În anotimpul

Lafel ca gândul Trec și deceniile... Iar timpul, pământul, Ne-nghit toate geniile. Păsări negre Pe maluri fictive, Decorul e gri În gânduri captive.

Mi-ai promis în șoaptă că mereu vei fi Mândră ca lumina vie de argint; Vom trăi apusuri, amiezi și chindii, Iar intoleranța va muri succind. Þi-am promis de-asemeni valori spirituale, Că urgia

Pe crestele înalte, pe drumuri către bine, Se-ntinde o cetate pe care eu - stăpân, Am ridicato-n versuri și strofe pentru tine, Ce astăzi mă îndeamna aievea să rămân. Pe treapta cea din urmă a

Cântă-te bătrâne, până centenarul Se va așterne falnic peste părul tău, Astăzi este ziua când pui la tezaur O alta oglindă de la Dumnezeu. Cântă-ne stăpâne, lasă-n urmă timpul Cu trepte și

Când urgia vremii cade Peste gânduri și stârpește Orice taină, orice durere - Sau când soarele-i poveste; În odaile-nghețate Amorțite în crispare Prin vibrațiile de tremur, Lipsa razelor de

Așterne numai versuri pe foaia-ngălbenită Și sufletu-i e scrum de marele păcat, Domnește doar obscuru-n odaia înrăită Și viciul nemuririi demult l-a îngropat. El nu putea să plângă, să scape de

Unde sunt stelele ce le aveam ca destinații, Unde-s păgânii, haoticii și lașii, Unde sunt umbrele identice de ieri, Unde e visul în care apari și pieri, Unde-s cei vii ce ne cântau în cor, Unde

Pentru ce trăiește omul În singurătate? De ce-și duce mereu gândul Nefericit, departe? Pentru ce atâta dor Și-atâta vuoluptate? De ce să mă tot cobor În singurătate? M-am decis pe culmea

Azi nu mai cântă valul Iar marea-i supărată, Nisipul se destramă Pe plaja îngâmfată. Vântul se ridică, Nisip îmi urcă-n plete; Mă rup de tot trecutul, Mă surp de-orice secrete. Venin

Închite-ți ochii, prințesă neageă, Îți voi săruta crucea din abanos; Oprește-ți inima, Prințesă neagra, Căci n-ai nimic de perdut, Decât o viață neagră Plină de-un negru dureros. Mă

În noapte văd doar luna pe dindouă Și stelele ce pâlpâie mărunt, Visez un cânt ce-l meditez în gând- La pupa stau ursuz și-aștept să plouă. E-o mare lină, prea calmă pentru mine Și-un pescăruș

Învelește-mă! Mă-ngheață Gândul că nu ești defață. Vreau să dormi! Și-o sărutare Pentru spasmele solare. Să-ntreb... Dar ce, nu știi Desfătări din nopți târzii? Azi s-au dus! Dar mâne