Sărută-mă și-ucidemă!
Mi-ai face un serviciu...
Înghite-mă și scuipă-mă
Și m-ai scăpa de-un viciu!
Îngroapă-mă de viu!
Mi-ai face o favoare.
Dă-mi vinul argintiu
Și îneacă-mă-n
I
Hm! Frunzele tale crude îmi cad pe patul veșnic; de-un straniu cenușiu. Negura oarbă se închină cu praful formând un succesibil mit obraznic. De acolo îmi apare chipul tău bizar pe care îl
Mă bate tainic gândul când crucile se sting
Și prin deșeuri oarbe sulițe se-nfig.
M-apasă craniul ceții cu-un munte de venin;
Închin răscoala morții: nici Raiul nu-i senin.
Nirvana e departe,
Agale se strâng lacrimi din flori
Și-n stoluri negre
Deasupra-s cocori.
Lumina ne-mbată cu miresme păgâne
Iar sumbrul întuneric
Îndată apune.
Pe maluri vin valuri prea încărcate
De frigul
Lumini se-aprind, lumini se sting,
Leproșii cad tăcuți - murind,
Vicioșii iar se vând pe-argint
În seara de Crăciun.
Belșug pe mese și-n spitale;
Expresii vagi, cuvinte goale
Și-aceleași
Pe o apă străvezie, lină ca un somn de-amiază
Am văzut plutind la vale o chitară cu trei strune
Ce ducea cu ea amarul cântecelor fără nume -
Al poetului ce-așterne slova lui cea mai
Veniți și voi să le vedeți dansând la mine-n curte,
Sunt azi mai multe decât ieri, iar mâine și mai multe,
Șirete stau pe lângă geam, m-așteaptă ca să ies,
Cântându-mi game funerare sau visând al
Treceau pe drum femei cu chipul alb,
Era un șir de dame și copile;
Treceau în bustiere și cu plânsul alb-
Acelea erau femeile fertile.
Priveau șiret pe unde trec alene,
Mergeau în șoaptă ca
I
În stinsa tavernă a haitelor de robi, sunt pentru a nu știu câta oară unul dintre veselii răgușiți ce stau \"La taclale\" îmbătați de fumul țigaretelor vâscoase și amețiți de tăria propice
Cobze, strune, tobe
Percuții și clavire
Formează o armonie
Ce nu o agreez.
La baladele lumii
Privesc mișel, mârșav;
Accept doar sunetul de ape
Rapid, cursiv, hulpav.
Tromboane și
Am deschis astăzi cutia
Din lemn dur de abanos -
Am deschis astăzi cutia
Ce părea ca un sicriu
Și-am găsit fără să știu
O chitară de prisos.
Am văzut chitara-n doliu
Sub mult praf și mucegai
Nu port vre-un gând prin nesfârșit,
Nu sap morminte goale;
Mă-drept ușor spre infinit
Și-acopăr lumea-n poale.
Mă lupt ușor cu viciul greu
Și simt că-l dovedesc,
Iar viciul ce a fost al
Dintr-o țigaretă udă
Mă cuprinde-un fum vâscos
Iar în plete simt că-mi bate
Vântul umed și dubios.
Valuri vin ca niște riduri,
Cu-o beție mă-nfirip,
Mă alint pe plaja-ninsă,
Sticla-mi curge pe
Felină argintie și vie precum râul
Ce șerpuiește-asemeni grațiosului tău trup
Prin sofa șifonată și-întinsă cum ți-e părul-
De câte ori mă zgârii, de-atâtea ori te pup!
Cu vocea răgușită, cu
Mi-e somn de plânsul apei
Ce susură prin creștet
De munte cocoșat
În chiotele vremii.
Îmi sapă grote-n craniu
Tăcerile postume,
Conceptul de Baudelaire
Și dragostea senilă.
Mi-e scârbă de
Mă domină un trac și-un dor,
Mă iau și mă conduc ușor
Pe treptele cântărilor-
Spre poarte.
Te văd de-acuma iar visând
Plăpândă și senină-n gând,
Dar ai și tu acel mormânt-
Deschideți-vă ochii, voi tirani hapsâni,
Mânați de necredință și gânduri de păgâni;
Vedeți că lumea voastră e lacrima de ieri
În care de vei crede îndată ai să pieri;
Priviți și înainte, nu doar
Sunt mic, pătat și gol
Și-un cui înfipt în tâmplâ
Mă-mpinge către-abisuri
Prin locurile unde
Mai bântuiam eu -încă-
Tot cu rigori defuncte
Trăind un vis domol.
Dar azi mă-nfund în nișe
Pe
Dacă ți-aș spune
Că te iubesc-probabil-
Ai râde
Iar hohotele evadate
Vor fi lugubrul
Trăirilor mele,
Gândite aidoma
Spaimei de grotesc.
M-aș ucide treptat
Inhibând amețeala-
Vandarea
AG