-Cine a fost Alexandru Ioan Cuza și ce a înfăptuit el?
-Păi... să vă povestesc: Într-un oraș de provincie erau trei unități de pompieri (căci după cum bine-știți, pe vremea aceea și unitățile de
Minciuna-mi obosită
Răstoarnă parii vieții:
Azi vreau să fiu urâtul
Sau ipocritul mort,
S-apar din umbra ceții
Și să îngrop destine
În lumea odihnită
A celor ce nu-s vii.
Azi vreai să fiu
La marginea metropolei, într-un cartier de case, cu străzi prost asfaltate și oameni care au uitat demult că spiritul te îndeamnă la evoluție, se-mbină clasele sociale într-un pervers contrast,
În noapte văd doar luna pe dindouă
Și stelele ce pâlpâie mărunt,
Visez un cânt ce-l meditez în gând-
La pupa stau ursuz și-aștept să plouă.
E-o mare lină, prea calmă pentru mine
Și-un pescăruș
Azi nu mai cântă valul
Iar marea-i supărată,
Nisipul se destramă
Pe plaja îngâmfată.
Vântul se ridică,
Nisip îmi urcă-n plete;
Mă rup de tot trecutul,
Mă surp de-orice secrete.
Venin
Sunt mic, pătat și gol
Și-un cui înfipt în tâmplâ
Mă-mpinge către-abisuri
Prin locurile unde
Mai bântuiam eu -încă-
Tot cu rigori defuncte
Trăind un vis domol.
Dar azi mă-nfund în nișe
Pe
Învelește-mă! Mă-ngheață
Gândul că nu ești defață.
Vreau să dormi! Și-o sărutare
Pentru spasmele solare.
Să-ntreb... Dar ce, nu știi
Desfătări din nopți târzii?
Azi s-au dus! Dar mâne
I
În stinsa tavernă a haitelor de robi, sunt pentru a nu știu câta oară unul dintre veselii răgușiți ce stau \"La taclale\" îmbătați de fumul țigaretelor vâscoase și amețiți de tăria propice
Eram doar eu prin pustietatea străzilor Constanței în jurul orei două după-amiaza. Un vânt ușor, deloc nepotrivit pentru sfârșitul primei saptămânu a lunii aprilie, îmi încerca părul. Soarele lumina
Plouă straniu,
Plouă vertical,
O ploaie nedorită
Ca-n fiecare an.
Plouă straniu,
Plouă vertical.
E sfârșitul lui noiembrie,
Sau decembrie a sosit?
Plouă marșuri funerare
În anotimpul
De ce nu iubești lunina
Sălbatică a ochilor,
Când lumea urăște vidul
Și nopțile ce se-nchină
În altarul negru
Cel plin de lunină
În care apare și moare
Clipă de clipă
Sălbaticul
Este ora 4 dimineața. Mă descalț ușor și mă îndrept spre camera mea. Sper să ajung până acolo. Holul pare destul de lung și al naibii de îngust. În realitate nu e chiar așa, însă acum simt cum
Într-un obscur exagerat, o lumânare gălbuie luminează patetic odaia încărcată cu praf și idei ce nu le-am scris. Câteva bătăi oarbe ale flacărei mă fac să tresar; iar eu, naiv, încep a mă pierde în
Pentru ce trăiește omul
În singurătate?
De ce-și duce mereu gândul
Nefericit, departe?
Pentru ce atâta dor
Și-atâta vuoluptate?
De ce să mă tot cobor
În singurătate?
M-am decis pe culmea
Eram de cinci săptămâni pe mare. Timp nu suficient pentru a-mi dovedi că acesta era într-adevăr țelul meu în viață. Îmi plăcea. Îmi plăcea chiar foarte mult viața pe mare, însă evitam să trag
Pe o apă străvezie, lină ca un somn de-amiază
Am văzut plutind la vale o chitară cu trei strune
Ce ducea cu ea amarul cântecelor fără nume -
Al poetului ce-așterne slova lui cea mai
Treceau pe drum femei cu chipul alb,
Era un șir de dame și copile;
Treceau în bustiere și cu plânsul alb-
Acelea erau femeile fertile.
Priveau șiret pe unde trec alene,
Mergeau în șoaptă ca
Avalanșă de iubire și excese de hormoni
Ne conduc pe drumuri albe -
Astăzi suntem doar pioni
Ai gândirii încărcate
Și privirilor prea calde
Ce se nasc prin voia noastră,
Cu-al iubirii glas
I
Nimeni nu îngână vre-un cânt de Scorpioni,
Umbre se revarsă peste Raiul aspru,
Nimeni nu culege petalele din flori
Și cerul este negru din falnicul albastru.
Totul azi înoată într-o umbră
Unde sunt stelele ce le aveam ca destinații,
Unde-s păgânii, haoticii și lașii,
Unde sunt umbrele identice de ieri,
Unde e visul în care apari și pieri,
Unde-s cei vii ce ne cântau în cor,
Unde
Am întâlnit pe malul cărărilor de fum
Un om cu gându\' aiurea ce nu era nebun,
Un om pe care chiotul l-a îndrumat spre vid
Fără a ști că totul se-nfundă-n infinit.
-Am întalnit un om foarte bizar
Dacă ți-aș spune
Că te iubesc-probabil-
Ai râde
Iar hohotele evadate
Vor fi lugubrul
Trăirilor mele,
Gândite aidoma
Spaimei de grotesc.
M-aș ucide treptat
Inhibând amețeala-
Vandarea
Pe crestele înalte, pe drumuri către bine,
Se-ntinde o cetate pe care eu - stăpân,
Am ridicato-n versuri și strofe pentru tine,
Ce astăzi mă îndeamna aievea să rămân.
Pe treapta cea din urmă a
AG