Masha

Pe aleea prăfuită, pașii putreziți de bocanc pășeau ritmic imprimând trupului deformat un mers constant. Era înainte de apus când cerul nu se hotăra între roșcat și oranj. Deasupra tibiilor, ieșind din bocancii cu șireturle roase de vreme, se zăreau rupturile a ceea ce cândva fusese pantaloni cu pete verzi și albastre ce imitau camuflajul. Mai sus erau zdrențele unui tricou al cărui imprimeu de altădată acum nu era decât o pată ștearsă. Deasupra tricoului mai era doar jumătate dintr-o vestă. Mersul îi era hotărât iar pașii din ce în ce mai grei. Peste umeri curgeau câteva fire de păr, o urmă a unor plete destul de bogate cândva. Privirea îi era seacă și goală deoarece și ochii începuseră să intre în putrefacție odată cu hainele. Putea vedea însă tot ce-l înconjoară, vedea copacii goi, frunzele pe care călca, oamenii vii, chiar și lumina care îl cam deranja. Nu era observat de nimeni însă. Trecea printre oamenii care nici nu bănuiau prezența lui acolo și care dacă l-ar fi văzut, cu siguranță ar fi fost cuprinși de o spaimă groaznică. Trecea printre ei conștient de invizibilitatea sa și nu căuta să înspăimânte pe nimeni momentan. Era totuși lumină încă, un mediu nu prea favorabil pentru el. Se numea Ghirlek. Era unul dintre aceia care au refuzat realitatea întâmplărilor și încă mai credea că locul lui este printre cei vii. Rostul lui pe pământ era unul pueril sau chiar patetic. Trecuse de ceva timp din starea celor vii la cea de acuma, dar refuzase categoric să părăsească această lume. Fusese un bărbat puternc. Statura sa era una impunătoare iar creierul îl ajutase de multe ori în viață, mai ales când s-a înrolat în armată. După terminarea războiului se îndrăgostise nebunește, dar mare lucru nu își mai amintea. Acum însă își căuta o victimă. Era flămând și în scurt timp avea să fie lună plină. Simțea că în preajma sa se află prada perfectă. Pentru a rezista pe pământ avea nevoie să se hrănească cu sânge menstrual al unei fecioare trecută de vârsta de șaisprezece ani, ce trebuia să aibă ceva foarte puternic în comun cu el și al cărui ciclu coincidea luna aceasta cu seara de luna plină. Mergea drept pe aceeași aleie, până când aceasta intersectă un bulevard aglomerat. În fața sa mergea un grup vesel de fete în uniforme. Ghirlek își schimbă direcția de mers și umări câțiva metri grupul de fete. În timp ce mergea, adulmeca mirosul feminin, dar renunțase. Nu era niciuna dintre ele. Știa că este foarte aproape de victima sa. Simțea din ce în ce mai puternic mirosul de sânge menstrual și lucrul aceasta îl înebunea de plăcere. Nu mai vânase niciodată până acum. Era împotriva firii sale să facă rău cuiva lipsit de vină. Dar acum era cu totul altceva decât om iar dorința lui de a mai râmîne cel puțin șase luni pe pământ și să-și continue căutările cerea acest sacrificiu. Deodată nările i se umpluseră se mireasma pe care o căuta, iar acum, mai mult ca niciodată simțea foamea. Chiar în spatele lui trecu în grabă trupul vuoluptos al altei domnișoae în uniformă. Mirosl îl înebunea. Ea este! Mergea acum în spatele ei lafel de sigur ca și până acum, păstrând o distanță constantă de fata din fața lui. Vedea doar forma unor picioare bine sculptate, adânc înfipte într-o pereche înaltă de cizme negre din piele și împodobite cu diverse ținte sau simboluri din metal. În sus, picioarele erau tăiate din scurt de o haină lungă care se întindea pănă la gât, confecționată parcă dintr-o singură bucată de piele neagră, și peste care se revărsă un păr drept, foarte lung și lafel de negru. Ghirlek nu avusese ocazia să o vadă din față, sau să îi zărească chipul, dar era convins că dacă ar fi fost în viață acum, ar fi atras de acel trup. Acum însă o vâna. Dorea cu ardoare să guste din picăturile de sânge ale menstruației aceleia ce încă era virgină. Mai mult decât pofta pe care un pământean ar fi catalogat-o scârboasă, aceasta era singura lui posibilitate de a mai staționa o perioadă în lumea celor vii și căutând răspunsuri la multele sale întrebări. Fata se numea Alexandrina și împlinise vărsta de 16 ani cu multe luni în urmă. Nu se considera altceva decât un copil și își petrecea multul său timp liber citind și încercând să scrie diferite texte în diverse forme lirice sau epice, pe care după o săptămână le arunca sau căuta să le aducă îmbunătățiri. Nu avea încă un țel în viață sau vreo dornță care să o domine. Căuta să trăiască de fiecare dată altfel și era foarte însetată să afle zilnic lucruri noi. Tipic fiecărui copil. De ceva vreme simțea însă ceva diferit în trupul ei. În ultimele luni se dezvoltase foarte rapid, iar acest lucru nu știa dacă să o înspăimânte sau să o bucure. Sânii îi deveniseră destul de proeminenți și adesea se trezea din somn cu sfârcurile întărite și cu o stare pe care nu o cunoștea. Era totuși un sentiment plăcut. Greu de explicat pentru ea, satisfacție și spaimă în același timp. Ghirlek căuta în el perfecționistul de altădată și aștepta momentul prielnic în care să atace fecioara. Distanța dintre el și fată era din ce în ce mai mică cu cât se depărtau mai mult de aglomerația orașului. Alexandrina mergea involuntar către casă pe același drum pe care îl străbătea de ani de zile. Pe lângă sentimentul incomod al menstruației, mai simțea ceva astăzi. Nu știa dacă poate fi vorba de o poftă sau spaimă. Se simțea urmărită. Se uită în spate dar nu văzu nimic. Asta însă nu o liniștea. Ghirlek era impasibil. Conștient de faptul că singura persoană vie care l-ar putea observa era chiar Alexandrina, știa că acest lucru nu este cu putință sub prezența razelor soarelui, iar noaptea... noaptea era mediul lui cel mai prielnic. Curând aveau să intre într-o scară de bloc. Simțurile de acum ale lui Ghirlek erau din ce în ce mai excitate. Descoperea în el sentimente și pofte pe care până acuma nici nu le bănuia și brusc conștientizase că le și stăpânește. Dacă ar fi fost viu probabil că ar fi respirat din ce în ce mai adânc iar inima i-ar fi bătut mult mai puternic. Alexandrina simți spaima din ce în ce mai mare și grăbi pasul. Intră aproape în fugă în scară și urcă scările câte două sau trei. Era ferm convinsă că era urmărită iar faptul că nu putea vedea cine sau ce este în spatele ei o înspăimânta și mai tare. Acum Ghirlek știa că este momentul potrivit. Se putea arăta. Chipul lui ar fi înspăimântat-o și mai tare și atunci ar fi mult mai ușor să obțină de la ea exact ce-și dorește. Mărește și el pasul transformând totul într-o cursă pe scări. Alexandrina trebuia să reziste până la al treilea nivel. Acolo avea să intre în casă și să fie în siguranță. Conform calculelor imediate făcute de Ghirlek, avea să o prindă la jumătatea ultimului rănd de scări pe care fata le avea de urcat. Îngrozită, tânăra urca speriată auzind pași grei pe scări în urma ei, dar refză să întoarcă privirea de data aceasta. Mai avea doar un nivel, adică un singur rând de trepte și pericolul îl simțea din ce în ce mai aproape. Chiar în spatele ei, atingându-i părul, o mână se ridică și se simți pe jumătate învinsă. Firea nu o lăsă să se lase și își continuă fuga, chiar dacă nu era deloc o atletă bună în comparație cu urmăritorul său. Avu un moment maxim de spaimă când umărul îi fusese atins de o mână rece și în urechea stângă auzi sunete hulpave, nedeslușite, greu de înțeles. Atunci crezu că a pierdut totul. Prin groaza ce o cuprindea și sunetele de neimaginat până acum, auzi deodată și un altfel de sunete, mai subțiri, mai isterice, feminine... Mâna lui Ghirlek se desprinse violent de pe ea și o bubuitură puternică zguduie palierul. Atunci fata fugi în casă, iar când închise ușa, se întoarse și văzu pentru prima dată ce se aflase în spatele ei până atunci. Un zomby masculin întins în colțul holului scării. În secunta următoare îi apăru înaintea ochilor un chip descompus al unei femei ce îngâna aceleași sunete isterice pe care le auzise cu câteva clipe în urmă. Alexandrina încuie repede ușa și căută să se liniștească. Se uită pe vizor. În spate era încă trupul masculin care se ridica încet-încet, iar lângă ușă femeia zomby agitată privea hulpav ușa scoțând aceleași sunete grotești și isterice. Ghirlek se adună ușor de jos, neștiind ce l-a lovit, conștient însă că nu putea fi ceva uman, ci doar ceva lafel ca el. Auzi sunetele feminine și se uită curios în jur. Își aminti imediat că în urmă cu câteva secunde urmărea o fată pentru a se înfrupta din sângele menstruașiei ei. Dar cine putea să îl împiedice să facă acest lucru? Nimic omenesc nu ar putea prevesti sau anula această poftă a lui. Ridică privrea și văzu un trup feminin, lafel de putrezit ca al său, acoperit de o bluză albă, cu manșete lungi și largi și cu rămășițele unor pantaloni strimți și negri bine îndesați în bocancii înalți care erau și ei lafel de deteriorați de vreme. Nu-i văzu chipul, ci doar un păr lung ce purta deasemenea amprenta vremii și care curgea neuniform peste spate, umeri și chip. Ghirlek se ridică și în clipa imediat următoare, femela făcu un salt lângă el. Atunci îi văzu în deptul ochilor un contur strident de negru-vânăt și buzele subțiri. Era Masha! Imediat o lovitură puternică îl trimise din nou la pământ, pentru mai mult timp data aceasta. * Era seară. Doi tineri intrau la braț în taverna îmbibată de fum și muzică grea. Negrul domnea pe pereții și tavanul întregului lăcaș. Din loc în loc se mai ivea pe câte un perete chipul vreunui artist îndrăgit, forma unei chitare sau sigle cu capete de scheleți. Era barul lor de suflet, cu multe camere, mari și mici în care adăposteau multe amintiri, atăt comune cât și separate. Într-una din camerele mici, ca un separeu, cei doi tineri vorbeau aprinși, dar totuși distanți. Un amalgam de argumente și contraargumente născoceau fiecare pentru a-l contrazice și uimi în același timp pe celălalt. Ea, trata cu indiferență paharul cu lichid gălbui și dulceag din fața ei, de parcă ar fi uitat că este al ei, iar în discuție avea o atitudine foarte negativistă. Era hotărâtă să refuze orice propunere, argument, motiv, chiar dacă instinctul îi spunea contrariu. Bărbatul alterna foarte activ când o albă cu spumă, când un pahar cu tărie și era evident că el conduce discuția, chiar dacă se îndreptau spre un rezultat nefavorabil lui. Erau amândoi excitați de astfel de conversații lungi și fără rezultat. Deși dădeau cel mai bun din ei, erau mai mult încântați de compania celuilalt, decât de discuție în sine. * Ghirlek se trezi neștiind de această dată cât timp a stat întins pe cimentul tare și rece al scării de bloc. Pentru ce era el acuma, timpul nu exista. Trei secunde sau cinci ore îi erau totuna. O singură noapte sau nopțile unei luni întregi erau pentru el același lucru. Nu sfida timpul ci doar nu exista pentru el. Simțea doar regularitatea nopților de lună plină, iar foamea îi era determinată doar de instincte. Dar și acestea nu necesitau sau depindeau de timp. Realizase din nou foarte repede ce se petrecea și de data aceasta refuză să se ridice în picioare. O văzu din nou pe Masha în celălat unghi al holului cum îl privea sec, iar când aceasta își deschise amenințător gura către el, înțelesese că de data aceasta nu avea în ea decât un rival. Amândoi vânau același lucru. Amândoi așteptau ca acea ușă să se deschidă și să se înfrupte din lichidul sângeriu al fecioarei. Dar numai unul putea avea sorț de izbândă. Era cert că nu puteau împărți aceeași pradă. Acesta era biletul lor de supraviețuire pentru un timp de șase luni în lumea celor vii. Un bilet ce nu puta fi înjumătățit. Se gândea oare dacă Masha îl recunoaște. Deși intrați de ceva timp în putrefacție mândoi, nu pierise toate trăsăturile fizice din vremea vieții lor. Nu vedea la ea nici un semn sau sentiment pozitiv, ci doar privirea hulpavă completată de glasul pervers și grotesc al unei entități insetate de sânge. Primise într-un timp foarte scurt două lovituri care i-au trimis rămășițele de carne la pământ. Nu se resimțea deoaece nu putea simți nici un fel de durere fizică, dar era destul de uimit de loviturie pe care Masha i le-a aplicat. În viață nu i s-ar fi înâmplat nicioadă așa ceva. Ea îl respecta foarte mult pentru a-l lovi, iar statura și îndemânarea lui nu ar fi permis multor persoane să reușească să-l trimită de două ori la podea în numai 10 secunde. Acum stăteau amândoi și așteptau... Masha avea o atitudine foarte violentă și era pregătită oricând să își lovească din nou adversarul. Stătea lipită de ușă și nu își putea controla starea. Se agita mereu și scotea aceleași sunete îngrozitoare. La fel ca și Ghirlek, știa că dincolo de acea ușă metalică, era sângele virgin care îi înebunea simțurile. Setea și mirosul de menstruație care o dominau acum erau mai puternic decât gândul că atunci când se aflase în viață, și ea putea fi o astfel de victimă, deoarece ea își începuse viața sexuală cu puțn timp înaintea majoratului. Dar acum era altceva decât om, deasemenea. Din când în când, Alexandrina se apropia de ușa de la intrare dar de fiecare dată se înspăimânta deoarece cu cât se apropia mai mult, cu atât agitația și sunetele Mashei creșteau în intensitate și ușa se zguduia în balamale. Își etanșă ușa cu legături solide de usturoi, dar asta nu îi putea oferi o pază sigură. Stătea singură în casă, baricadată și înspăimântată, groaza din ea refuzând să deschidă orice geam al apartamentului care i se părea din ce în ce mai rece și întunecat. Trei sentimente puternice o dominau. Unul era inconfortul oferit de zilele de ciclu ale menstruațiai sale și scurgerile de sânge mult mai accentuate de această dată, altul era spaima îngrozitoare a celor doi zomby din fața ușii care o așteaptă să... Să ce? Oare ce vroiau acele craturi de la ea? De ce tocmai ea? ...și al treilea sentiment era unul deloc potrivit cu celelalte două. Șimțea în ea o poftă greu de imaginat. Sigur nu frica era cea care o făcea să se excite la maxim. Da, ăsta era sentimentul. Avea pentru prima dată în viața ei o poftă exagerată de sex. Nu știa de unde provine aceasta dar momentan trebuia să se concentreze asupra celor doi ciudați din fața ușii ei. Noaptea trecu și cele două creaturi se arătau în continuare pe vizorul ușii. Nici Masha și nici Ghirlek nu vroiau să rateze ocazia acelei mese pline de savoare pentru ei. Dacă s-ar fi retras pe timul zilei, exista riscul pierderii urmei victimei, iar acum era și mai riscant deoarece pentru fiecare se ivise un rival. Un pretendent la cină. Nici unul dintre ei nu-și permitea să piardă această masă. În scut timp avea să fie lună plină. Masha nu avea motive, ci vâna doar din instinctul feminin. Nu știa că asta o va mai ține încă șase luni pe pământ. Era și ea tot la prima vânătoare și căuta să se hrănească doar pentru faptul că îi era foame. Ghirlek însă avea motive. Avea de aflat multe lucruri în acest timp și pentru asta avea nevoie de energie. Odată cu vederea Mashei, numărul de întrebări pe care le avea se redusese la jumătate, dar asta îl ambiționa și mai tare să rămână printre cei vii ca să afle tot adevărul. Amintindu-și de prietenia dintre ei ce-i legase foarte mult pe perioada vieții, Ghirlek se ridică și se îndreptă spre Masha. Era hotărât să o îmbrățișeze. Era sigur că acest gest îi va liniști sunetele hulpave ce acuma nu mai aveau tăria din timpul nopții și că atitudinea ei față de el s-ar schimba radical. Se apropie de ea și încercă să zâmbească. Nu avea zâmbet. Buzele îi erau aproape în întregime roase de viermi și oricum zâmbetul era un sentiment uman, care acuma nu se mai găsea în niciunul dintre ei. Erau foarte aproape, față în față, uitându-se fiecare la rămășițele ochilor celuilalt. Diferența de statură se menținuse ca și în perioada vieții lor. Cei 20 de centimetri în plus ai lui Ghilek se pare că nu reprezentau nici un pericol pentru Masha acum. Deodată femela își deschise gura și prin golul lăsat de dinții de odinioară, gingiile de culoare vișinie scuipă un lichid greu pe chipul bărbatului. Ochii luaseră din nou o trăsătură diabolică și cu o lovitură puternică îl trimise pe Ghirlek din nou în cealaltă parte a încăperii. Întins, învins, rămășițele bărbatului zăceau pe podeaua casei scărilor, prins pentru a treia oară nepregătit. * Cei doi tineri se bucurau din nou parcă din ce în ce mai mult unul de compania celuilalt. Erau sub cerul liber în vederea liberă a lunii ce le era sungurul martor. Depănau amintiri comune petrecute în același loc și parcă la aceeași oră târzie. Memorii care aparent pe ea doar o amuzau, dar pe el îl dureau sincer. Vorbeau amândoi deschiși și senimi de parcă acele evenimente nu ar fi avut mare însemnătate pentru niciunul dintre ei, dar mai grav decât minciuna adusă unul altuia era fatul că fiecare se mințea pe el însuși. Stăteau întinși cu coatele pe nisip și nu auzeau decât clipocitul cuminte al apei. Era o noapte teribil de caldă. Altădată se încălzeau cu îmbrățișări în exact același loc, dar acum erau mult mai distanți. Prietenia lor nu puta fi pusă la îndoială, dar cei doi nu mai formau demult un cuplu… și lucrul acesta îi durea pe-amândoi chiar dacă ambiția fetei de a refuza continuarea unei fericiri era mult mai puternică decât dorința și pofta de toate bucuriile ce puteau fi oferite de el. Fulgerător, se hotărâse să intre în mare. Amândoi renunțaseră la hainele de exterior și rămăsese doar în lenjeria ce acum le ținea loc de costume de baie. El privea aparent pasiv mișcările ei cu care renunța la rochia lejeră, dar foarte încântat să îi revadă în întregime picioarele, plimbându-și atent privirea la vârful degetelor, cu unghiile vopsite cu lac negru, la gleznele subțiri care se îngroșau odată cu mișcarea privirii, până în dreptul genunchilor. De acolo formele deveneau din ce în ce mai apetisante și excitante. Picioarele se terminau într-o pereche de fese acoperite pe jumătate acum. Avusese ocazia să se înfrupte din trupul acela cu mult timp în urmă, dar sentimentele sale pentru ea nu s-au stins nici pe perioada războiului, nici după ce s-au revăzut. Fata se întoarce către el și îl întreabă zâmbind dacă este gata să intre cu ea în apă. Atunci îi văzu prin sutien forma perfectă a sânilor. Pentru el erau cel mai atractiv punct la acea fată pentru care încă avea sentimente puternice. Se avântară amândoi într-o cursă, cuprinși de pofta de a înota noaptea în mare, obicei îndrăgit la maxim de fiecare. De la întoarcerea lui din război, fata care acum era femeie, observa mari scimbări la bărbatul de acum. Pe lângă puterea sa de concentrare, argumentele bine închegate pe care le etala mereu, atitudinea mult mai gentilă față se ea și o minte foarte ascuțită, în seara aceasta avu ocazia să-i revadă bustul, umerii lați, proemintența din slip și formele agresive ale bicepșilor. Altădată o astfel de bălăceala în apa mării la ore târzii i-ar fi prins nuzi, scufundați în adâncul apei lângă stânci și probabil încolăciți, dar acum nu erau decât în calitate de buni prieteni și mai presus decât dorința ce o aveau în ei, era respectul unul față de celălalt. * Alexandrina simțea intensitatea mult mai slabă a sunetelor și gesturilor din fața ușii sale. Pe vizor nu vedea decât un morman de carne aproape putrezită acoperit cu zdrențe și un chip vânăt care se uita lafel de curios ca și ea. Spaima parcă îi mai trecu deoarece lumina zilei era foarte puternică acum. În scurt timp avea să fie amiaza. Acum putea observa cu atenție și cerceta entitățile cele două care o urmăriseră cu o seară înainte. Nu-și putea explica ce este cu acele două arătări și ce anume doresc de la ea! Deodată era mult prea udă și simțea necesitatea unui absorbant nou. Se duse în toaletă pentru a și-l schimba. Mare îi fu surpriza să vadă că tamponul său extern deși extrem de umed, nu avea nici o picătură de sânge pe el. Pentru prima dată în viața ei avu curiozitatea să afle ce este înăuntrul ei. Simțea din sânii care o dureau o întăritură puternică a sfărcurilor și curioztatea de a descoperi ce se află în interiorul vulvei sale creștea. Începu temătoare să verifice ușor cu degetele mâinii drepte. Curiozitatea se transformă brusc în dorința de a cerceta vag formele acelei cavități închise momentan, dar foarte umede. Dorința se intensifică și cercetările vagi erau acum din ce în ce mai accentuate și mai apăsate. Imediat își dădu seama că ajunsese fără să vrea să se masturbeze. Nu se înspăimântă și nici nu se jenă de lucrul acesta. Îi plăcea la nebunie. Își dase capul pe spate și închise ochii continuând excitată mișcarea degetului mâinii drepte, în timp ce cu stânga își căuta sânii pe sub haine. Deodată auzi bubuituri puternice în ușa de la intrare. Clanța se mișca agresiv în sus și in jos. Þipetele erau acum mult mai agresive și putea să jure că aude două voci. Afară, Ghirlek și Masha formau un spectacol grotesc, ea agățându-se de clanță și miscând-o în toate direcțiile posibile, iar el bătând cu pumnii ritmic și puternic în ușă. Simțeau că ceva nu este în regulă cu cina lor. Era o spaimă pe care niciunul nu și-o pute imagina. Nu știau ce se petrece înăuntru iar asta îi tulbură foarte tare pe amândoi zomby. Alexandrina se sperie și imediat se simți rușinată și vinovată de gestul ei la care renunță imadiat. Se îmbrăcă în grabă și la auzul bătăilor și strigătelor de afară, își reluă locul ghemuită în colțul dormitorului ei, cel mai îndepărtat loc de ușa aceea ce-i părea blestemată acum. Își reluă poziția în care a stat întreaga noapte înspăimântată fără să închidă vre-un ochi măcar. Ce nu înțelegeau niciunul din cei trei era că în momentele de maximă excitare, minora își putea pierde foarte ușor virginitatea, iar asta ar fi fost un dezastru pentru cei doi morți din fața ușii. Asta ar fi fost o ușurare pentru Alexandrina, dar nu avea de unde ști motivul pentru care este vânată și probabil că ar alege să-și înceapă firesc viața sexuală, nu cu ajutorul degetelor sau a unor faluși imitatori, condiționată de spaima însetată a două ființe ce nu mai erau demult vii. Odată cu oprirea mișcărilor excitante ale fetei și cu imprimarea aceleiași spaime în sufletul ei, și intensitatea strigătelor hulpave de la ușă scăzuse. Cei doi zomby erau acum lafel de liniștiți cum îi prinsese zorii. Aceasta avea să fie seara cea mare. Putea fi ori începutul unei noi ere a unui mort pe pământ sau avea să fie ultima noapte cu lună plină pe care o mai aveau de petrecut printre cei vii. Fiecare trebuia să scape de celălalt și să reușească să deschidă nenorocita aceea de ușă metalică. După ce se mai liniștiseră amândoi, Ghirlek se îndepărtă preventiv de Masha, stând pregătit acum de o nouă lovitură din partea ei. Nici unul nu mai aveau răbdare. Era o dispută mai puternică decât cea pe viață și pe moarte. Era lupta dintre doi morți. Masha aruncă din nou aceeși privire amenințătoare și își deschise gura scoțând un sunet temător. Ghirlek știa de data aceasta că acum urmează o lovitură puternică din partea ei. Văzu imediat săritura agilă a femelei lângă el, iar când acesta încercă să-l lovească din nou, Ghirlek găsi în el luptătorul de altădată și se eschivă elegant de lovitura ei printr-o rotație a corpului. Deși scăpase nelovit de data aceasta, tot nu putu observa cu ce anume lovea Masha așa puternic. Nu știa dacă să se teme de pumnul ei sau de altceva. Dacă ar fi trăit nu ar fi putut să o lovească. Þinuse prea mult la ea. Dar acum erau din cu totul altă lume. Masha îl scuipă iar cu același lichid lipicios și greu, pregătindu-se să lovească din nou, dar Ghirlek se împotrivi de data aceasta. Scuipatul ei avea să atingă podeaua fără să-l atingă iar când aceasta se pregătea să lovească, o palmă zdravănă îi zguduie capul. Apoi in sens opus altă palmă lafel de mare lovi tot atât de puternic întocînd capul și fluturând în aer părul femeii zomby. Urmă și o a treia palmă cu același efect artistic al pletelor, iar Ghirlek era hotărât să o îndepăreze. Masha zăcea acum întinsă pe ciment, conștientă. Se simțea învinsă. Viclenia sa feinină dădu greș în fața inteligenței ascuțide și forței celui care acum refuza să recunoască că în viața ei îl iubise. Condus de aceeași furie, Ghirlek înfipse zdravăn mâna în părul Mashei și o târî până în drepul scărilor unde a fost el lovit prima dată de ea. Coborî câteva trepte cu ea apoi îi dădu drumul să se rostogolească peste întregul rând de trepte. Masha stătea întinsă pe ciment, cu părul acoperindu-i chipul. O mână îi era sub cap iar cealaltă involuntar între picioarele pe jumătate ghemuite. Nu putea respira pentru că nu mai era demult vie, iar durerea fizică nu o simțea nici ea. Sentimentul înfrângerii era cel care nu-i permitea să se ridice. * Tânăra stătea întinsă pe patul jos și întins, învăluit cu totul într-o culoare albăstruie și vie, cu părul negru neuniform distribuit pe tot așternutul, unele șuvițe acoperindu-i chipul. Stătea parțial ghemuită, cu mâna dreaptă sub cap iar cealaltă involuntar între genunchi. Respira adânc și amintiea serii ce trecuse o făcea să zâmbească. Avea sufletul plin de bucurie și mulțumire. Zorii erau cei care-i disturbase somnul, iar prezența luminii i se părea prea puternică pentru starea ei alintată de acum. Formele-i vuoluptoase îi erau acoperite de un cearceaf lafel de bleu ca întreg așternutul. Așa și-o imagina tânărul bărbat pe femeia de la care nu-și putea lua gândul. Era amintirea unui eveniment foate real, aidoma întâmplat. Era dimineața imediată a serii în care o avusese pentru prima și ultima dată. Apoi au urmat lunile lungi și reci ale înrolării sale în trupele speciale trimise de armată pentru menținerea păcii pe un teritoriu extrem de nesigur. A trăit luni în care concentrarea și atenția îi erau vitale, luni în care tânărului i-au lipsit chitara sau barul întunecat, dar cel mai des își amintea vocea și zâmbetul fetei ce o lăsase în urmă. * Alexandrina se simțea obosită. Era a doua noapte în care nu își permitea să închidă nici măcar un ochi. Nu mai dormise de mai mult de treizecișase de ore, timp în care atât creierul, cât și inima i-au fost supuse la solicitări extrem de violente. Își dorea să se scufunde într-un somn adânc și să se trezească peste trei zile, și dacă s-ar putea, și fără cele două arătări ce o așteptau haine la ușă. Deja mintea ei nu mai gândea clar iar ochii îi arătau imagini mai mult încețoșate. Îi treceau prin minte versuri ale melodilor preferate și imagini ale locurilor curând vizitate. Oboseala se dovedi mai puternică decât vigilența și în cele din urmă fata adormi. Pe scară, în fața ușii, Ghirlek se afla singur între pereții palierului. Masha stătea în continuare căzută lângă scări. Era din nou ora apusului și cei doi zomby nu mai puteau avea răbdare în seara aceasta. Ușor-ușor luna avea să răsară în toată splendoarea sa, arătându-și întreaga formă rotundă în această noapte. Imaginea Mashei întinsă, ghemuită, cu părul răsfirat îi trezeau bărbatului amintirii de-a dreptul vii. O mai văzuse o singură dată când erau amândoi vii, în această poziție în care era întinsă acum, însă nu lovită de el, ci alintată de zorii unei dimineți demult regretate pentru el. Pentru prima dată decând nu mai era viu, avea remușcări. Știa că dacă Masha era cea care ar fi câștigat această confruntare, a doua zi el va fi nevoit să se întoarcă pe același drum plin de frunze pe care a venit, și să părăsească o dată pentru todeauna lumea aceasta. Se gândise să facă acest sacrificiu pentru ea. Nu merita. Dacă era aceeași Masha pe care o cunoscuse și o iubise în viață, cu siguranță i-ar fi cedat ei posibilitatea de a se înfrupta din victima disponibilă, dar după cele întâmplate de la revederea ei, nu merita să se sacrifice pentru ceea ce devenise ea acum. Ghirlek era mai puternic, mult mai deștept... în timp ce Mash l-a surprins cu viclenia sa acum. Era încă pe gânduri dacă să încerce să împartă prada cu ea pentru a mai petrece foarte puțin timp împreună, sau să se înfrupte numai el, trimițând-o pe ea pe tărâmul celor morți cu șase luni înainte să ajungă și el pentru eternitate. Somnul o învăluise imediat pe Alexandrina și se instala din ce în ce mai adânc între pleoapele ei. Creierul încetă să mai lucreze și își savura cu poftă pauza sa muldtorită. Atunci intră în funcțiune cerebelul. Zeci de vise nedeslușite treceau prin mintea fetei. Unele clare, altele extrem de bizare se succedau cu o rapiditate variată. Prin aglomerația de imagini fără legătură și înțeles îi apăru într-un vis ce-i părea extrem de real, imaginea celor doi morți care o fugăriseră în urmă cu douăzecișipatru de ore și care de tot atât timp o vânau. Îi vedea cum veneau amândoi spre ea, cum din clipă în clipă erau din ce în ce mai aproape de ea, iar ea era mult prea neputincioasă pentru a se îndepărta. Amândouă creaturile cu chipurile parțial decompuse își arătau acum fețele obscene, scoțând sunete hulpave. Erau exact sunetele pe care le tot auzise o zi și o noapte în urmă. Trupurile descompuse și urât mirosotoare erau acum lângă ea și o dominau. Nu mai avea scăpare. Apoi ceva incedibil de ireal, pacă rupt de cele întâmplate continuă visul. Cei doi zomby se aplecaseră în fața fetei adulmecând satisfăcuți mirosul fertil din vulva fecioarei. În clipa imediat următoare, limbile lor acum vinete savurau prin ruptura hainelor picăturile de ciclu menstrual ce curgeau cu abundență din trupul fetei. Pe rând, cei doi zomby savurau licoarea roșiatică ce se scurgea din rozul dintre labiile fără forme ale minorei virgine. Cu cât se înfruptau mai mult, se simțeau mai puternici, creștea vlaga în ei iar ochii lor nu mai erau pierduți acum. Deveniseră stăpâni pe situație și strigătele hulpave erau înlocuite de sunete de satisfacție și de dovadă a forței ce o căpătase fiecare. Alxandrina se trezi brusc din somnul adânc. Era transpirată și extrem de speriată. Respira greu. Avea impresia că a dormit ore întregi. Numai treizeci de minute -însă- fusese scufundată în somn. Pe cât de transpirată și speriată se trezise, pe atât de ud își simțea acum absorbantul. Știa că nici de data aceasta nu sângele era cel care curgea din abundență, ci secrețiile vaginale erau cele care îi ofereau o stare de umiditată în zona intimă. Avu nevoie de câteva minute pentru a se dezmetici și a-și aminti în ce situație se află, dar și ce anume visase. I se părea absurd. Hilar chiar. Cum era posibil ca acele creaturi să vrea de la ea picăturile sale de sânge menstrual? Asta întrece orice imaginație. Citise despre ceva asemănător într-o publicație pentru adulți, care după părerea ei era dedicată unor persoane cu grave probleme sau să ziceam doar cu fantezii mult mai diferite, dar aici nu era vorba de oameni. Și oricum cei doi zomby nu o prăduiau pentru a se satisface, ci pentru că de ceea ce se purifica ea lunar, de data aceasta, odată cu apariția lunii pline pe cer, picăturile de sânge erau o sursă importantă de energie. Înțelesese tot ce i se întâmpla și nu știa dacă să se bucure de acest lucru sau să se înspăimânte și mai tare. Nu mai era nevoie să pună aceste informații la îndoială. Credea întru totul cele visate și știa că cineva avea să piardă. Spera să nu fie ea. Nu știa însă ce se va întâmpla cu trupul sau cu sufletul ei după ce va fi savurată de cele două creaturi. Va muri? Va supraviețui? Va ajunge una ca ei? Nu! Mai mult ca niciodată nu vroia ca acest lucru să se întâmple. Se simțea extrem de hotărâtă. Nu ar fi vrut pentru nimic în lume să se lase pradă pentru doi morți, oricâte sacrificii ar cere lucrul acesta! Chiar dacă acest lucru ar cere să-i fie sacrificată virginitatea... * Era din nou seară. Îi urma unui apel telefonic scurt, cei doi tineri se hotărâse să iasă din nou amical la o plimbare. Se întâlniseră în același loc unde se întâlneau demult. Veseli, de parcă nimic nu s-ar prevesti, aveau în față o altă noapte în care să se uimească și să se contrazică reciproc. Fiecare avea să pregătească același joc cu care se obișnuiseră și care nu ducea la nimic concret. El purta un tricou de culore neagră cu un imprimeu înfricoșător, pantaloni de armată, bocanci deasemenea și peste umeri o vestă de blug. Părul îi curgea desfăcut peste umeri, lungimea lui luând amploare decând se întorsese din război. Ea avea o bluză albă cu mâneci lungi și manșete largi, pantaloni negri foarte mulați, bine băgați în bocancii foate înalți. Părul îl avea ca întodeauna, foarte lung, uimitor de drept și de un negru lucitor. Niciodată prins într-un fel de elastic sau clamă. Nu trăiseră nici o seară lafel ca alta. De fiecare dată discuțiile lor atingeau subiecte sau intensități diferite. Finalul ultimei seri avea să fie cu totul diferit de celelalte. * Alexandrinei tot nu-i venea să creadă ce anume urmăreau cele două creaturi de la ea. Era înspăimântător și amuzant în același timp. Mai era totuși și excitant. Mmm... Oare cum ar fi să accepte o partidă de sex oral de la doi zomby? Cum ar fi să vadă între picioarele sale capul unei femei, iar apoi al unui bărbat, și să simtă cum pe rând o satisfac și o penetrează cu limba? Numai amintindu-și cum arată cele două creaturi i se făcu silă. Oricum, nu putea să accepte să se intâmple acest lucru cu ea. Era o persoană prea puternică pentru a accepta așa ceva. Chiar dacă avea de-a face cu entități ce pot avea puteri mai mari decât ale oamenilor. Ce avea ea așa special? De ce tocmai ea? Se uită fugitiv pe fereastră și văzu pe cerul limpede forma perfectă a lunii pline. Era clar că era aleasă după o sumedenie de motive care se potriveau perfect. Cum ar putea ea oare să rupă acest lanț al potrivirilor? Nu era o coincidență că fusese ea aleasă, dar nici o prevestire. Era doar o înlănțuire de potriviri. Se mai uită o dată pe vizor și văzu că Masha îi seamănă foarte mult. Acest lucru nu îl putea schimba. Luna plină de pe cer nu o putea înjumătăți. Nu în seara aceasta. Menstruația nu și-o putea întrerupe. Și oricum venise la timpul ei. Ceva tot trebuia să fie! Ceva care să spargă acest puzzle care ducea morții către ea. Deodată simți sentimentul ce o împinsese cu o zi în urmă să se mângâie singură și se simți din nou excitată. De ce anume? Numai de pofta de a face sex. Imediat își aminti că era fecioară. Exact! Asta era! Acesta era singurul argument pe care l-ar putea modifica pentru a scăpa teafără de acei doi zomby. Acum înțelegea de ce în clipele de maximă tensiune, poftele carnale creșteau și ele în intensitate. Înțelesese și de ce atunci când se masturbase, cei doi ciudați începuseră să bată speriați la rândul lor în ușa fetei. Asta era! Trebuia să se masturbeze din nou, fără nici o teamă de acestă dată. Odată cu plăcerea obținută, gestul acesta avea să îi aducă și eliberarea de zomby. Spera totuși să aibă un himen foarte fragil și să nu simtă dureri. Ajunsă din nou în baie, își aruncă cu lejeritate hainele de pe ea și Alexandrina începu aceleași mișcări pe care le învățase cu o zi în urmă. Degetele măinii drepte mângâiau pe rînd clitorisul, mimând vagi pătrunderi către vagin. Mâna stângă masa sânii a căror sfârcuri erau din nou întărite. Mișcări repetate ale degetelor o făceau pe tânăra fecioară să geamă de plăcere. Ușor-ușor, degetul mișlociu pătrunse în gaura ce la început era foarte mică, și acum fata se bucura de adâncimea vulvei sale. Himenul nu se rupsese încă. Continuă aceleaș mișcări repetate ale degetelor și odată cu plăcerea, creștea și tensiunea bătăilor puternice în ușă ale Mashei și Ghirlek. Alexandrina se simțea la granița dintre două lumi. Urma să i se întâmple ceva măreț. Ruperea himenului în timp ce se masturba era izbăvirea ei, ori în acele clipe când zomby erau și ei înfierbântați, pătrunderea lor în apartament ar fi însemnat o înfrângere colosală pentru ea. Gesturile minorei continuau și odată cu mișcările mâinii, simțea cum creierul i se golește și sufletul i se umple de satisfacție. Și-ar fi dorit ca acest moment să fi fost altfel, nicidecum forțată de apariția înficoșătoare a doi zomby, și se ura pentru faptul că până la această vârstă ascultase sfaturile și idele preconcepute alea lumii în care trăia. Pe aleea prăfuită, călcând pe frunzele rugnite, bocancii lui Ghirlek pășeau ritmic. Era dimineața unei nopți în care pierduse tot ce avusese în viață, dar și după. Mergea cu spatele drept și pe brațe căra trupul fără lagă al Mashei. Întrebările sale pentru care vroia să rămână pe pământ își găsiseră răspunsurile acum. Deși neînfruptat din sângele celei ce cu o seară înainte fusese virgină, înțelesese că venise timpul ca și el, și Masha să părăsească această lume de care nu mai aparțineau deloc. Înțelesese atitudinea agresivă cu care a fost tratat în tot acest timp și mai presus de toate aflase de ce nu mai era el viu. Aflase nici de ce Masha nu mai era deasemenea vie și înțelesese că părăsise această stare împreună. Mergea negrăbindu-se spre o lume în care nu o va mai părăsi niciodată. Mergea și nu își putea ierta vina. Nu se putea iarta că din cauza lui, și Masha avea să treacă în același tărâm odată cu el. Nu mai putea face nimic acum. Din cauza lui muriseră amândoi, dar ce era mai grav pentru el... din cauza lui murise Masha. „Adio!... căci te-am pierdut detot!” noiembrie – decembrie 2008