Anca Vasilescu

bărbații care mă iubesc îmi cer copii, mă vor multiplicată infinit, se visează crescând în pântecul meu. eu zâmbesc. eu știu. pe atunci nu știam. pe atunci nimeni nu mă iubea atât de mult cât să

vom merge la vară să ne-aruncăm în tăcerile munților, în albastrul lunecos al timpului molcomit la fiecare amiază tu mă vei dospi, fierbinte de soare, printre căpițe de fân la ceas de

vom merge la vară să ne-aruncăm în tăcerile munților, în albastrul lunecos al timpului molcomit la fiecare amiază tu mă vei dospi, fierbinte de soare, printre căpițe de fân la ceas de

azi sunt un vis rotund despicat în raze între un punct și o linie sunt pașii mei, orbecăind pentru a-și găsi drumul înapoi nu merg niciodată de temaă să nu mă împiedic juliturile în

de niciunde înspre gând toate merg haihui strigând lasă-mă hoinarule pribegind aleanurile dar nicicând nu-mi fi de dor pe retina tuturor de cal breaz și de-o nălucă toate azi îmi dau de

hai, lasă-mă într-un sâmbure să mă cam tulbure într-o lună pitică de mă cam strică într-un sfert de ceas ei, ma cam las\' hai, uită-mă într-un as de caro să-ți șoptesc indigo la drum cu

Știu, tu ești o amforă în care-mi torn așteptările netocite. Mă gândesc că ți-aș putea lipi cioburile pe care nu le cunosc, doar le intuiesc, pentru că văd uneori picurând prin fisuri câte o temere,

uneori tăcerea capătă gustul sălciul al uitării nu e albastră nu e nicicum doar beată de singurătăți între rotocoale de fum mă alint născând sensuri noi străinilor rătăciți prin

uneori tăcerea capătă gustul sălciul al uitării nu e albastră nu e nicicum doar beată de singurătăți între rotocoale de fum mă alint născând sensuri noi străinilor rătăciți prin

prăvălire solară ochii rotind timpul din încheieturi în alte încheieturi scârțâind începuturi în cercuri concentrice în spargerea clipei de ea însăși are zgomot de nou tot ce-i vechi și

azi te privesc doar pe jumătate întregul mă sperie, există întreg? azi respir într-un sfert, din două respirații fac o jumătate și apoi în patru timpi reinventez un întreg azi te iubesc într-o

mi-a crescut un rid în colțul ochilor tu mi-l ștergi cu un deget ți-l vâri în sân ca să-ți poarte noroc apoi câțiva ani câteva vise câteva renunțări tu le ștergi cu un deget scuipi de trei ori

oare există dincolo de freamăt altceva? în urletul lumii aud depărtările gonind de nu sunt aici, voi fi iar de nu sunt acolo, am fost căci tot ceea ce este sunt și izbindu-mă de mine însămi ma

eu sunt un pământ efemer mă populează oameni și umbre umbrele uneori devin mai grele decât oamenii alteori răsare un soare perpendicular și rămân oameni fără umbre oamenii sunt mulți fiecare

trebuie să mă fi tot rotit într-o stagnare repetitivă prea mult ingerată de blestemul căutării sunt-nu sunt, ești-nu ești mi se făcea din când în când de lumină de lumina lui „a nu fi” și

tu ai plecat spunand ca-i tarziu, ca inchide la magazin si nu se mai gasesc sentimente la kil (cel putin nu de-alea veritabile, ziceai, acum toate sunt cu afanatori, sa creasca...) erai grabit,

trebuie sa ma fi tot rotit intr-o stagnare repetitiva prea mult ingerata de blestemul cautarii sunt-nu sunt, esti-nu esti mi se facea din cand in cand de lumina de lumina lui \"a nu fi\" si

Asa.., datorie nescrisa pe suflet intr-un ras macabru fara de veste zborul meu... imi e vorba de tine sau imi e cantec de necuprins sau doar oasele cuvantului intr-un naufragiu de sens mai nasc

din varful degetului pana-n varful inimii toti serafimii se plimbau plictisiti stiau drumul pe dinafara la fel si vecina de alaturi isi purta cosul spre piata tacticos, tacticos

respir printre gene o prelunga uitare aerul valurit imi luneca, luneca, ma reinventeaza fluturii in zboruri concentrice pomii imi pravalesc in priviri o noua vedere de verde, de verde de

mucuri de tigara uitate-n scrumiera un corn uscat de cateva zile cafeaua cu gust de cenusa si eu intepenita in acest \"acum\" iremediabil ca-ntr-o celula fara ferestre de-ncerc sa ma

Se spune ca acolo, in nemurire, vom fi pedepsiti pentru tot ceea ce am facut, am avut si am fost aici, in murire. Dar eu imi stiu pacatul, stiu ca pedeapsa-mi va fi… …pentru ceea ce n-am

Sa fiu lespede gandului ce l-ai zamislit printr-un oftat. Sa fiu treapta cea dintai pe care-ti rostogolesti cuvintele. Lasa-ma sa fiu prima silaba a fiintei tale.

Intr-o zi m-am uitat in oglinda Si am intrebat: "Oare ce-i asta?" Si cineva mi-a raspuns: "Asta esti tu". Si asa am invatat cuvantul TU. In alta zi am cazut Intr-un fel de gol fara