Anca Vasilescu

Ți-am descoperit poezia și mă întreb cum de nu o descoperă și alții. Mie personal îmi place stilul tău (poate încă nedefinit), mai ales cel al ultimelor poezii, imagini de forță, cum ar fi \"copacul erect\", imagini de finețe, precum neuronii care jucau cărți, majoritatea trișând.
Creezi sugestii deosebite, unele m-au făcut să roșesc, par exemple pântecul zâmislind cercuri, o fi poate datorită faptului că sunt femeie? Poezia ta are o senzualitate sublimată superb, iar dincolo de trăiri și senzații atât de sensibil surprinse, \"cuvintele aruncau cu silabe unele în altele\". Fericită trebuie să fie persoana care-ți naște astfel de simțiri.
Îți urez un bun venit pe site și aștept să te mai citesc cu drag.

Superbă scriere! Am citit-o și am recitit-o, ca pe o rugăciune. O rugăciune spusă cu ochii închiși, atunci când ne e prea frig, prea pustiu, prea dor. O rugăciune din care gesturile vor să dispară, ca să nu ne mai arunce brutal în realitate, să nu mai existe timpuri și anotimpuri care despart, ci doar curgerea sufletului într-un prezent etern.
Poemul acesta transmite atât de puternic stări, încât simt că orice cuvânt ar fi de prisos.
Cu admirație.

Sebastian,
ma bucur daca hoinareala mea prin munti a reusit sa-ti trezeasca un zambet.Te mai astept.

T.C. Georgescu,
apreciez rabdarea cu care ai poposit asupra versurilor mele si sfaturile pertinente. Voi tine seama de ele. Cu simpatie.

Citindu-ti comentariul trebuie sa recunosc ca am rosit putin, pentru ca este aproape impudic modul in care penetrezi poeziile mele, usurinta cu care ma \"citesti\". Se apre ca ai un ochi bine exersat pentru trairile de dincolo de vorbe. Sigur, comentariul tau ma gratuleaza, pt ca pe alocuri am senzatia ca mi-ai surprins simtirile mai bine chiar decat am reusit eu sa le exprim.

Textul de mai sus nu a vrut sa exprime decat o stare de relaxare, de traire \"molcoma\" departe de furia orasului care ne zideste cerul si pasii printre betoane. Tare ma facusi curioasa unde vezi matale pornografia, pt ca eu, personal, nu am intentionat sa inserez asa ceva.

Interesantă orchestrarea unui destin pe notele dialoglui cu Dumnezeu. Remarc curgerea simplă a acestui dialog, porția de șerbet cu șampanie adusă în dar Domnului (pentru a-l îndulci?), dar mai cu seamă îmi place Dumnezeul ăsta uituc, care numără măsurile pentru că nu mai știe când să intre. Și eu sunt de părere că acel \"cogito ergo sum\" rupe puțin curgerea poemului.

Nu mă deranjează nici sinceritatea, nici subiectivismul tău, dar mă întreb așa, de-o curiozitate, cum de mă gratulezi cu comentariile tale numai când simți nevoia de a da cu pietre (și asta pare a fi un hobby de-al tău nu numai în ceea ce privește umila mea persoană). Să fie oare vorba despre frustrări care defulează? Nu că aș aștepta vreun răspuns, am constatat că nu agreezi dialogurile, doar monologurile furibunde.

Dacă am reușit să te fac să-ți amintești de amforele muzeului din Mangalia am putea spune ca am scris un text imagistic? :) Glumeam. Mărturisirile mele nu sunt întodeauna tăioase, dar apreciez răbdarea de a te apleca asupra lor.
Cu simpatie.

Interesantă poezie. Apa și grâul din care \"rupem\" sunt oare apa și pâinea pe care le luăm la cununie? Superbă zicerea \"fug în altă naivitate\".

Vă mulțumesc pentru popasul asupra versurilor mele. Vă mai aștept cu drag.

Găsesc imagini foarte frumoase pictate în poemul tău. Apreciez mai ales tușele trasate în trăiri. Acel \"am decojit orbul ce locuia în pupilă\" are mare forță. Îți atrag atenția asupra unui dezacord strecurat, cu siguranță, din grabă: strofa a 3-a \"mângâierile ei mi-a pângărit templul...\".
Cu simpatie,
Anca

Gabriela, te regasesc cu drag după un timp în care eu am hoinărit prin alte zări. Și te regăsesc cu aceeași emoție, întrucât surprinzi așa de simplu firescul trăirilor, al așteptărilor. Îmi plac copacii tăi cu mâini de femei, cu riduri, cu suflete care se așteaptă scrise.

Cred că ai dreptate, Mihai, probabil că nu aduc nimic nou și nimic altfel. Revin pe siteul acesta la răstimpuri nedefinite, cu aceeași nostalgie și tandrețe cu care revin la mine însămi, căutând să mă regasesc acolo unde m-am lăsat la ultima mea înrolare în viața. Poate că uneori plec să trăiesc uitând să mă iau cu mine. Dar trebuie să-ți fac o mărturisire: în poezie îmi sunt întotdeauna prezentă. De fiecare dată uit să caut forma pe care cititorul avid de nou ar vrea să mi-o găsească printre rânduri. În scriere instinctele altruiste mă părăsesc, în fața foii albe sunt doar eu cu mine însămi (oribil egoism, nu-i așa?) și atunci mă prăvălesc în cuvinte cu o spontaneitate naivă, cu toată nuditatea a stărilor care mă ființează. Pentru mine orice scriere este descătușarea unor trăiri nealterate de teama ochiului critic formal. Dealtfel cred că orice creație autentică se naște nu din dorința de a fi apreciată, ci din nevoia de sublimare a unor stări. Orice creație sinceră este o stare. De aceea îmi pare adesea o impietate să critici o stare.
Ai dreptate, nu mai purtăm chiloți gogoșar, am trecut la tanga, de, ne-am modernizat, dar ne întristăm și ne bucurăm, iubim și murim la fel ca acum 100, 200, 1000 de ani. Și atunci, poate prea nesătui în orgoliul nostru de a fi mai mult, mai altfel, de a ne desprinde de linie, ne punem chiloței cu fundițe roșii, cercei în vârful limbii și căutăm forme noi cuvintelor vechi. Citim zeci, mii de poezii. Și totuși...nu tresărim niciodată asupra celor cu fundițe colorate, ci doar la cele în care ne regăsim propriile rezonanțe.
Ne putem aroga pretenția unicatului? Și oare are vreun sens? Oamenii ne îndrăgesc scrierile doar atunci când undeva, cumva, se regăsesc în ele.

Iată cum, uneori, ne trezim prinși între pereții aceleiași clipe, aceluiași gând. Dovadă că împărțim plămada ideii.
Mersi de citire.

Da, Gabriela, e prima oara cand iti scriu, desi te citesc de cand am intrat pe site si fiecare poezie a ta imi naste cate un zambet pe suflet. Ai un stil care mie, personal, imi e tare aproape de simtiri.
Cu drag,

Tare frumos autoportretul tau de \"doi in unul\"; dualitatea ca marca a complexitatii sau ca unificare a contrariilor? Mi-a placut in mod deosebit versul:
\"Unicul e construit din dublete de fapt\".
Cu simpatie

Poezia ta fluida inspira, intr-adevar, un sentiment de transcedenta. Mi-a placut in mod deosebit finalul:
\"ca întotdeauna
muream pentru a nu știu câta oară
printre degetele sale deschise
transcedental

și speram\"
Sa ne citim cu bine!

Poezia nu TREBUIE sa fie \"dulceaga, impreganata de..\", poezia nu TREBUIE sa fie intr-un fel anume, incadrata intr-un tipar (ca tot vorbeai de prejudecati). Poezia este doar expresia unei stari. Si, ca orice scriere, este cladita bivalent. Primul creator este poetul, al doilea este cititorul, care o investeste (sau chiar o recladeste) prin propria-i interpretare. Orice text este o lume pe care o intelegem sau o simtim doar traducand-o prin experienta noastra personala. Asta e si motivul pentru care acelasi text poate trezi reactii atat de diverse in randul cititorilor.
Anca

Ma bucur ca ti-a placut poemul, Razvan. Se pare ca esti si singurul, dealtfel :) Interpretarea pe care ai dat-o este, cumva, aproape de ceea ce am simtit cand l-am scris. Mersi de trecere si te mai astept.

M-au impresionat foarte mult aprecierile voastre incununate de stelelute. Nu am mai pasit de mult pe taramul poeziei, inghetasem prin alte zari, dar acum, ca am revenit, m-ati facut sa resimt caldura cuvantului si a gandului frumos. Exista emotii pe care uneori le uitam. Exista oameni care ne ajuta sa ni le amintim si sa zambim. Va multumesc.
Cornelui G, mainile mele..., nu ele au compus poezia, ele doar au transcris-o:)