Prin munți

textul ăsta al tău are câteva inserturi pe care eu unul, în neghiobia-mi, nu pot să le \"văd\" decât aproape pornogafic... ceea ce nu e rău neapărat, doar că nu sunt susținute suficient de tot corpul poemului și nici de structura aleasă, cu strofe scurte & cvasi-sălătrețe care parcă au ceva de cânticel_rural_de_cosit_fânul. ceea ce, iarăși, nu e rău, dar nu se pupă cu restul & so on back 2 my ideea.

și nu mai spune \"diminețile vom lua la întrebări / toate pădurile / în cuvinte de verde, de ferigi și de umbre\" pentru că \"verde\" e un cuvânt mult prea puternic, care înseamnă altceva, azi. sau spune, dar - again & again - nu amestecat cu ferigi & căpițe de fân etc.

Textul de mai sus nu a vrut sa exprime decat o stare de relaxare, de traire \"molcoma\" departe de furia orasului care ne zideste cerul si pasii printre betoane. Tare ma facusi curioasa unde vezi matale pornografia, pt ca eu, personal, nu am intentionat sa inserez asa ceva.

o poezie superba,care traseaza curbe in jurul ideii de liniste,de pace a trairilor pentru ca\"sa ne aruncam in albastrul lunecos al timpului molcomit\".sigur ca da,anca,numai la munte\"fierbe apa\",numai departe de unde suntem de fapt,ne putem regasi pe noi.\"soldurile uitarii\",\"cuvinte fara rost\",florile infipte in inima \"cu radacini cu tot\"intrebarile \"in cuvinte de verde\"minunate imagini ale nevoii implinire,de adevar ale fiintei.impunerea lipseste din versurile tale.remarc,si aici,ca de altfel in toate poeziile tale,ideea curgerii, a strabaterii obstacolelor,a depasirii pragurilor.am remarcat,de asemenea,sugestiile cromatice si cinetica,initial tumultuoasa,apoi domolita,a versurilor tale asemenea unui suvoi de apa,la inceput involburata,nerabdatoare iar apoi molcoma,cand vadul s-a extins.in versurile tale se simte demnitatea unei fiinte libere,neconstranse si neconditionate,spontaneitatea si sensibilitatea matura a unui om care traieste totul la cote maxime.imaginea jumatatii de cer\"la pachet\" sugereaza \"foamea\" de vis, de certitudine de evadare din tipare,din constrangeri.niciodata,in versurile tale nu este uitata speranta iar\"sa ne-aruncam din azi in maine-n mereu\",contravine imaginii sperantei firave zacand pe fundul cutiei Pandorei.versul ultim in sine,este o sinteza a curgerii,a depasirii,a strabaterii.inchei cu inceputul,adica cu imaginea cresterii,a graului care e semanat,germineaza,creste,e framantat si apoi dospeste,se transforma in paine.sentimentele \"dospite\" in interiorul nostru urmeaza aceeasi cale pana in momentul in care cresc,\"dospesc\" la soarele sentimentului suprem.extraordinara aceasta analogie surprinsa spontan si sensibil,superba trimitere catre destinul cosmic al fiintei iesite din tarana,tinzand catre stele.splendida aceasta imagine a implinirii surprinsa printr-un singur verb.ar mai fi de spus dar ma opresc aici.cu stima si admiratie
alexandru
p.s.cui nu i-ar place sa alerge de la un capat la altul al viselor?

Citindu-ti comentariul trebuie sa recunosc ca am rosit putin, pentru ca este aproape impudic modul in care penetrezi poeziile mele, usurinta cu care ma \"citesti\". Se apre ca ai un ochi bine exersat pentru trairile de dincolo de vorbe. Sigur, comentariul tau ma gratuleaza, pt ca pe alocuri am senzatia ca mi-ai surprins simtirile mai bine chiar decat am reusit eu sa le exprim.