Alexandru Nicolae

Colți de iepure iutac ascunși după un copac ureche de râs stingher ciulită până la cer și privire de lup bland somnul să-ți vină curând. Obosit, de peste dealuri somnul poposi la

Somnul vine către tine cu șoptiri de ape line cristaline . Sfârcuri brune așteptând, răsufland vise cuprinse în antologii antume se răsfață-n timpi simetrici și poetici murmurând un noapte

am întrebat pătratul despre rotundul ce ești a tot dat din colț în colț vorbindu-mi onctuos despre cuadratura cercului triunghiul mi-a arătat înțepat trei arce făcute de el secanta și tangenta

te curgi așa fluid pe urma ta, în urma ta te culeg de pe camp înflorită în toate răspândită pretutindeni adunată pentru a germina iar și iar atomi de primăvară răsuflare de vară ochi rotunzi

sunt mesagerul nopții ce se scurge în tâmpla timpului care nu iartă mereu pribeag, îmbolnăvit de soartă nisipul din clepsidră parcă plânge nu de-ntuneric strig ci de lumină pietrificat ca

toată viața o petrec într-o lungă așteptare trebuia să spun o petrecem dar azi, sunt generos cu noi îmi spăl visele, le atârn la uscat pe-o sârmă în hipertensiune sistolică departe de uzul

neprihănită-n suflet mi-e prihana după-nlăuntrul scormonit de mine uitând și ce e rău și ce e bine în clipe dăruite de satana și-atunci când buzele îți mușcă mâna rostind în taină crâncenele

pași de căprioară, liniște de seară, inima vioară, corăbii pe nil, niciun gand util, ochi de crocodil, ochi răvășitori fremătand culori, șoapte cu fiori, luna irmilic ascunsă-n

să mergem pe everest, acolo unde fierbe apa si să ne privim tăiați în două de continente. acolo șoaptele ajung mai pure la urechile mele, la gleznele tale... să aruncam în noi cu bucăți de

Îmi place noaptea...Noaptea sunetele se rasfață în voie și călătoresc departe, sunt mai clare, mai limpezi, mai pure, scăpate din polifonia diurnului, din anarhia vocalelor și consoanelor care fac

Iubita mea cu pulpe de mătase, cu coapse ce coboară-n curbe line, cu umeri cu reverberații opaline și pieptul de care se anină obraznici căpriorii gemeni ori struguri tămaioși ciorchine. Ca o rodie

plouă cu gândurile mele iar picaturile sunt chipul ei calc printre ele cu grijă și-i zâmbesc pamântului. parcul a înfrunzit și copacii mă salută cu invidie: “e cel care merge alaturi de

sunt un ucigaș! Azi mi-am ucis gândurile cele negre au murit blestemându-mă celelalte m-au privit înțelegător… le-am ucis cu blândețe și stau rânjind sfidător în umbra lor risipită unii

am chemat pe nume liniștea; dar, nu a venit nimeni. am strigat tandrețea; dar, oamenii treceau nepăsatori... am urlat după dragoste și surzii și-au astupat ochii; am scâncit după