Alexandru Nicolae

Sunt încântat(sau intrigat?) că am început să exist pentru tine,domnule Mihai.Referitor la stil:al cui?al meu?al tău?al ei?adorarea de către toți a aceleiasi icoane a desăvârșirii stilistice ar face imposibilă existența celor patru întrebari de mai înainte și,într-un fel eu,tu,ea nu am mai exista.Ne-am sufoca cu toții într-o uniformitate strivitoare.E adevarat nu posed nici blugi tăiați,nici jargon româno-anglo-hispanic cu inserții tehniciste,nici dorinta de a cauta noul de dragul noului.Înotul dezordonat în silabe și în ciberiada cosmopolită înghesuită în versuri îmi produce blocaj atrio-ventricular și îmi dă sentimentul futilului.Sunt mai degrabă în căutarea unei viziuni.Îți mulțumesc pentru sfaturi,pentru încurajări și pentru că mi-ai citit poezia.
alexandru

o poezie superba,care traseaza curbe in jurul ideii de liniste,de pace a trairilor pentru ca\"sa ne aruncam in albastrul lunecos al timpului molcomit\".sigur ca da,anca,numai la munte\"fierbe apa\",numai departe de unde suntem de fapt,ne putem regasi pe noi.\"soldurile uitarii\",\"cuvinte fara rost\",florile infipte in inima \"cu radacini cu tot\"intrebarile \"in cuvinte de verde\"minunate imagini ale nevoii implinire,de adevar ale fiintei.impunerea lipseste din versurile tale.remarc,si aici,ca de altfel in toate poeziile tale,ideea curgerii, a strabaterii obstacolelor,a depasirii pragurilor.am remarcat,de asemenea,sugestiile cromatice si cinetica,initial tumultuoasa,apoi domolita,a versurilor tale asemenea unui suvoi de apa,la inceput involburata,nerabdatoare iar apoi molcoma,cand vadul s-a extins.in versurile tale se simte demnitatea unei fiinte libere,neconstranse si neconditionate,spontaneitatea si sensibilitatea matura a unui om care traieste totul la cote maxime.imaginea jumatatii de cer\"la pachet\" sugereaza \"foamea\" de vis, de certitudine de evadare din tipare,din constrangeri.niciodata,in versurile tale nu este uitata speranta iar\"sa ne-aruncam din azi in maine-n mereu\",contravine imaginii sperantei firave zacand pe fundul cutiei Pandorei.versul ultim in sine,este o sinteza a curgerii,a depasirii,a strabaterii.inchei cu inceputul,adica cu imaginea cresterii,a graului care e semanat,germineaza,creste,e framantat si apoi dospeste,se transforma in paine.sentimentele \"dospite\" in interiorul nostru urmeaza aceeasi cale pana in momentul in care cresc,\"dospesc\" la soarele sentimentului suprem.extraordinara aceasta analogie surprinsa spontan si sensibil,superba trimitere catre destinul cosmic al fiintei iesite din tarana,tinzand catre stele.splendida aceasta imagine a implinirii surprinsa printr-un singur verb.ar mai fi de spus dar ma opresc aici.cu stima si admiratie
alexandru
p.s.cui nu i-ar place sa alerge de la un capat la altul al viselor?

asemenea lunii si ea un cerc(implinit)sonata ta curge in valuri\"onduland,mereu onduland/cercuri care se inchid/in alte cercuri\"splendida imagine a fluidului,a visului,a libertatii de sine.pasii nostri ezita de multe ori intre certitudine si vis,siguranta si dorinta intre\"un punct si o linie\".asemenea apei purificata de stanci,poezia ta purifica un suflet aflat in cautarea unei stari,incearca sa traduca trairile intr-un vartej,sa toarne versul in traire.societatea incearca(nu numai de acum) sa ne aseze \"in linie dreapta/mereu in linie dreapta\",iar noi,eu cel putin,am nevoie de curbe.o splendida si sensibila pledoarie pentru libertate,pentru nevoia omului de a se simti implinit,pentru contactul cu sensibilitatea si cu dragostea.am retinut imaginile superbe ale spiralei,scorburii,vartejului toate parca supuse nevoii de fluenta a sentimentului.si,desigur nu uit nevoia de implinire.ca intotdeauna,cu placere si respect
alexandru

nu te dezminți si nici versurile tale.daca gândul este inceputul iar începutul este cuvântul,toate se întorc acolo \"haihui strigând\".imaginea gândului hoinar și pribeag mă conduce către un dumnezeu al verbului poetic. superbă imaginea dorului\"pe retina tuturor\", minunată ideea zăbrelelor puse gândului care imi sugereaza un harem iar pe post de cadâne cuvintele nascute de gândul\"din coastă de drac\".cât despre ultimul vers,sun cu totul de acord.cu drag si stima
alexandru

felicitări,anca! un experiment poetic reușit,după opinia mea si care demonstrează(ar trebui sa zic înca o data?)sensibilitatea sufletului tău. îmi permit să adaug că sunt convins că tu esti poezia ta(ți le-am citit pe toate)si mă bucur să observ spontaneitatea creațiilor tale dincolo de tehnica poetică. poezia inseamnă sublimarea trăirilor nu goana după distilarea formei, după nou cu orice preț.sunt fascinat de cercurile tale, de curgerea indefinită a sntimentelor care se topesc și renasc din centrul lor, de tandrețea și senzualitatea lor,de certitudinea efemerului care conferă viată și forță versurilor tale.nu pot sa nu remarc opoziția din titlu,imaginea vitalizantă a copacului tăiat de cercuri, întoarcerea la \"sâmbure\",luna pitică și sfertul de ceas. cu drag și stimă, alexandru