Ei nu știu

bărbații care mă iubesc îmi cer copii, mă vor multiplicată infinit, se visează crescând în pântecul meu. eu zâmbesc. eu știu. pe atunci nu știam. pe atunci nimeni nu mă iubea atât de mult cât să poată muri puțin pentru a renaște în mine doar el, singurul, fără de vrerea noastră, țipătul prin care-a renăscut Dumnezeu, el a țîșnit în mine flacără două linii, patru linii, șase linii niște teste de sarcină reușite și o eternitate. a mea. prima zbatere. fiorul nemuririi într-un trup de femeie. glasul timpului gonindu-mi prin vene. pântecul meu purtându-ți începuturile nu l-ai știut. nici primul strigăt care clocotea din sângele tău spre o viață nouă. ai uitat. primul cuvânt care a fost \"tata\". primii dințișori cu care te mușca de urechi. ochii lui mari din care cerul spunea rugăciuni. ai uitat. într-o zi ai îngrămădit într-o valiză câteva poze și ai plecat. grăbit să te multiplici la infinit. infinitul s-a rupt în fâșii. în ziua aceea am adunat în palme toate lacrimile lui Dumnezeu ochii lui mari de copil au uitat rugăciunile. bărbații care mă iubesc îmi cer copii ei nu știu că-n mine nu mai cresc lacrimi.