Ana Urma

mă-ntrerupe din scris numai ea e frumoasă și știe avem gusturi comune transparente iubim aceleși culori cașmirul, eșarfele lungi și ceaiul oolong recitim poezii și plutim în visare când cade

sunt încă boboci ghioceii până înfloresc îi țin lângă inima mea a rămas deschisă după întâlnirea cu tine vii rar și rămâi numai cât dau de mâncare la îngeri firimiturile le păstrez în coșul

Alerg pe un câmp mioritic, cărarea mi-e prinsă de cer trecută de-amiază lumina mă-mbie popasul să cer, trei reguli de aur respect și tihna sosește plăcută iar muntelui-grijă pun semn

suind cărarea după zile și nopți de așteptare – în iriși plini de rouă o geană de lumină

desculț aș călca prin zăpezi prin nisipuri fierbinți sau ciulini pentru liniștea necuprinsă în privirile tale țintuind-o-n amiezi nopțile odihnesc și învăț pe de rost cerul fără hartă

Pășeam acrobatic între noapte și zi îmi țineau echilibrul nevoia de tine luna soarele partenerii fideli deopotrivă căldura și umbra În zbatere mută copacii lăsau peste umeri zăpezi de petale

Primavara devreme așez lângă geam semințe pentru păsări de aer flămânde stau la rând multe vin se rotesc rup un v cele verzi spre sfârșit cu privirea lipită de ele rămân Așa m-am împrietenit

în fiecare duminică se adună în dreptul ferestrei lumina celorlalte zile sticla devine năucitor de subțire în plasele tâmplei litere vii își unesc cromozomii baletistul pe poante mai

Din aproape în aproape, din poveste în poveste, arta scrisului este vindecare sigură unor angoase, o descărcare constantă și scoatere la lumină a unor vibrați, de emanație a unei energii

două păsări de foc în pătratul ferestrei mă surprind cu un cântec întors din albastre ținuturi ascultându-le parcă cerul s-a scurs în artere trilul lor dăinuind în ascuns ca și

cireș în toamnă – rămase fără sprijin umbrele noastre trepte spre altar – urzind covor de frunze arțarul roșu cireșe de pământ – fără fitil prin iarbă felinarele

Viața ei se desfășura într-un ritm aproape misterios, fiecare zi aducând o desfășurare delicată de momente, ca într-un dans al timpului ce se mișca încet, învăluit într-o aură de serenitate. Un

Optase pentru o ținută lejeră, albastru închis, o alegere simplă și totuși expresivă. Materialul moale îi învăluia silueta într-o senzualitate discretă, fără a fi prea formală sau impunătoare.

O mie de cuvite (II) Amestecând licoarea amăruie în mișcări precise și rapide, dar nu prin grabă, ci mai degrabă dintr-o deprindere veche, rămasă ca o umbră constantă a rutinei cotidiene,

Se trezi la primul zgomot al soneriei telefonului, cu pleoapele încă grele făcu un efort să privească atât cât să realizeze că mai poate lenevi preț de câteva minute, până soarele urcă versantul

Pașii mei răsunând pe drumul nesfârșit al existenței, neîncetat merg. Prin labirintul vieții, nu am hartă, nici busolă, doar instinctual să descifrez codul tăcerii. Fluturi în căutarea luminii,

lasă-mi puţin spaţiu atât cât să mai fac o plimbare pe linia vieţii nota ploilor a şti paşii dansului din brăţara regală cum aleg şiragul de perle doar la ocazii ca în jocul cu mărgele

la ora cântării coboara măsurănd înălţarea de seară vrăjit caligraful revine la masa de scris despinderi de verde au sensul în roduri târzii şi-o vreme rămân deţinut în toamna

Ca o floare În umbra tăcerii, pașii se topesc în vânt, o scânteie ascunsă fără glas, în pieptul nemărginit. Victorie deplină, fără sunet, fără trup, un freamăt fără flacără, un

Invers număr zilele și în gând bătăile inimii ample ample uită mersul ca o pasăre speriată din aripi bătând după aer alteori ca un ceas fără sticlă o ia înainte și uită noțiunea de timp