Poezie
Ora tăcerii
Sola fide
1 min lectură·
Mediu
Pășeam acrobatic între noapte și zi
îmi țineau echilibrul nevoia de tine
luna soarele partenerii fideli deopotrivă
căldura și umbra
În zbatere mută copacii
lăsau peste umeri zăpezi de petale
în plete fâșiile nopții înnodate subțire sub stele
sclipeau iriși mii
Doream să te văd era ziua ta
pierdut în mulțime ca un bob de muștar dus de vânt
vii și morți în torente treceau valuri valuri călcau
și călcam în picioare firul razei plăpând
Pâlpâiau lumânările viu înțelesul luminii
Casa ta era luminată sprijineai câte-o cruce în mers
șchiopătai cu cei slabi alb toiag celor orbi nevoiașilor
haină
apăsat sub desagile grele ne purtai triumfal pe grumaz
împărțiți în fărmâme flămânde sau goale de tine
te lasai mistuit mai departe în rugi
apa ochilor tăi ungea osii vechi împăcărilor vanităților
așteptărilor umilințelor
Singur tu pregăteai pentru cină trupul tău mărunțit noi luam flăcări vii
vin și pâine
18-20 aprilie 2014
023388
0
când pasul grav al versului impune, transmite întreg și cuminte,
lumina jertfei, ce transpusă aici îi poate îmblânzi, măcar câteva clipe, pe cei mai păcătoși, printre care-s și eu, scriind minunat de târzie aflare