Tulbur liniștea

Tulbur liniștea Haibun De la elegii cu meduze albastre, mandarini în floare, câmpuri de lavandã și mere trecute în coșuri și, pânã la fructele imaginației aproape-n cãdere, este cale de câteva pagini care așteaptã scribul cu sufletul deschis spre poveste. Rãscolitoare și dornice sã iasã la luminã, ca bobul prea strâns în coajã, gândurile mele, filtrate prin limpezimea dioptriilor cu plus ale conștiinței, se-adunã pe foaia velinã, ca nu cumva somnul sã-mi fure bucuria duhului, ca nu cumva frumusețea sã-mi rãmânã ascunsã. Îmi armonizez trãirile pentru a gusta puțin aceastã pace nesperatã, economisind timp și viața acum și aici; bucuria darnicã și posesivã mã ia în primire și atunci singur tulbur liniștea ...Doamne! Mereu mã întroc la izvorul menit sã-mi astâmpere setea, pentru a gãsi odihna și putere sã adaug timpului semnul meu de prețuire, învrâstat cu odãjdiile magice ale cuvintelor. Cei care nu le-au cunoscut furia placutã mã vor osândi, fãrã sã știe cã apa lor se revarsã de la sine cãutându-și fãgașul dincolo de osul frunții, șlefuind așchiile mirãrii sortite izbânzii pânã când sămânța rodește din cerneluri, chemând fãrã glas la izvor însetații, dãruiții, aleșii. Jurnalul deschis așteaptã povestea poveștii. vară toridă – se înclină spre noapte toate florile ✍️