Amanda Spulber

Așa se numește cartea. Și pentru amuzament, dacă scrii la căutare în Google exact așa: the answer to the ultimate question of life, the universe, and everything îți apare calculatorul care afișează 42.

Revin mai târziu cu un comentariu detaliat. Acum nu am timp. Apreciez și eu flexibilitatea în abordarea poeziei și chiar am spus că mi-aș dori să văd versuri cu rimă scrise de tine.

Văd aici elemente de mit și de poveste. Să lași întâmplarea să decidă. Viața e joacă, e vis, e joc al probabilităților? Răspunsul e ca acela la Care e scopul/înțelesul vieții? 42 (chiar trebuie să citesc cartea, prea e amuzant și intrigant răspunsul). Așa și aici: Le-am numărat eu. :) Glumesc în parte, aici e o logică pe care sunt în stare să o pricep și care mă lasă gânditoare. Aș vrea să adaug că niciodată nu fac comentarii cu intenția de a jigni, comentariile mele se referă la ce citesc. Am scris asta fiindcă am avut impresia că te-a supărat ceva și chiar nu am intenționat.

Leonard, ar fi ideal să se întâmple așa.
Ilie, nu am schimbat încă pentru că nu sunt hotărâtă.

Am înțeles acum. :) Dacă vrei să păstrezi răspunsul despre iele, e nevoie să schimbi "care" în "pe care", pe care le vezi.

Nici pe mine nu mă dă pe spate finalul. Dar ce pot să fac dacă așa mi-a venit să scriu? Bine, știu ce pot să fac. Să nu mă mai grăbesc cu postările. De data asta am așteptat două zile. Voi aștepta mai mult. Îți mulțumesc mult pentru semn și mă bucură aprecierea ta. Bucurie de începător. :)

Cred că forma propusă de tine e ceva mai bună, dar parcă nu aș elimina copilărie și fur. Iar partea de final, nu știu, e o variantă, dar aș merge tot pe cea cu nu, mai aproape de realitate. Mulțumesc mult pentru semn.

La Trist cântec de dragoste, dezvoltată diferit. E ca un mic omagiu. Frumoasă metaforă a ridurilor. Ultima parte e contradictorie cumva. Logic ar fi să nu o mai arate, după principiul out of sight, out of mind. Dar cred că se poate accepta și invers: să deguști ceva în doze mici ca să nu devină obsesie prin interdicție. Desigur, pot fi complet pe dinafară. Doar o părere. Și o mică eroare în text: e scris teneșii în loc de tenișii.

E doar o părere. Nu dețin definiția absolută a poeziei. Știu că ai zis că ai de finisat volumul. Dar mă gândeam că după aceea, anul viitor sau în alt an, poate cine știe.

Credeam că scopul este să discutăm texte și să învățăm din comentarii, nu să atragem cititori cu orice preț. De data asta chiar m-a întristat comentariul. Voi evita să îți mai răspund pe viitor.

Dar de ce gluma despre ursul care linge sare? Nu e obligatoriu răspunsul, dar sunt curioasă.

Stai liniștit, nu m-am supărat. În general, nu mă supără comentariile pe text. Cât privește presupunerile despre nume și afirmația că aș fi "poetă" deocamdată aleg să nu le comentez. Mulțumesc pentru semn și multă inspirație îți doresc!

Degetele mâiniI drepte

Îmi place, dar mi-am permis să îl rescriu pentru a-l aerisi un pic. Lipsesc și câteva diacritice, e scris "ști" în loc de "știi". Deși nu înțeleg gluma cu ursul care linge sarea.

Așa îl văd:

Bunicul și-a lăsat la cuier tristețea. Din desaga încărcată se simțea aerul curat al fructelor. Bunicul, cu inima încăpătoare ca un cuptor în care se pregătesc colacii de sărbători. A scos merele, le-a pus pe masă într-o binecuvântare aleasă. Cu gesturi tandre m-a mângâiat pe creștet.
– Iubirea, iertarea sunt pe raftul de sus al sufletului, a spus.
M-a pus să-i număr degetele mâini drepte, mâna stângă a ascuns-o cu sfială, îi lipseau două degete rămase pe front. Mi-a urmărit cuvintele în timp ce mă lăudam cu notele de la școală.
– Ești mare acum... S-a ferit să-mi spună că sunt copil, eram doar ștrengarul lui iubit. Dar știi cum linge ursul sarea? A făcut cu ochiul.
– Care urși? Urșii au murit în visul meu astă noapte.
– Urșii mei de la munte nu au murit, îmi păzesc casa să nu o fure ielele.
– Ielele? Ce sunt ielele?

Bunicul, cel care îmi înțelegea mersul pe vârfuri să nu mă simtă părinții când întârziam de la școală. Alergam peste garduri să strâng soarele în brațe, să-l iau prizonier în suflet ca să-mi crească aripi de înger. Bunicul a plecat de mult, au rămas amintirile și copacul de la munte din care îi culeg merele.

Rămân la impresia că autorul, adică nu, personajul face cu ochiul către cititor, ca și cum îl invită să participe la revelația pe care o are. Așa mi se pare că sună mai bine. Am citit acum despre film. Sună a naturalism si suprarealism grotesc. Nu știu dacă l-aș vedea, nu sunt chiar așa sofisticată. E bine că nu ai surprins grotescul aici sau nu am văzut eu.

Parcă tinde și mai mult spre proză. Dacă ai timp și răbdare, toate aceste poeme ar putea fi fișe. Ți-am zis, îmi sună a De veghe în lanul de secară. E drept că înseamnă și multă muncă, dar cred că ar fi interesant.

Folosirea clișeelor e utilizare de clișee și doar atât. Nu îmi trezește decât și ce-i cu asta.

Susține prima strofă. Dar despre ce urmează în text am așa o impresie că mai toată lumea a crezut că e vorba de erotism. Dacă recitești cu detașare, vei vedea de ce. Eu aș rescrie, dar tu, desigur, faci ce vrei.

Cred că ar suna mai interesant așa. Îmi place mult. Parcă o parte din tine a redevenit copil atunci când ai scris.

Nu pot să spun altceva. Punctuația este dictatură, nu capriciu. De fapt, toată gramatica e dictatură, deși se mai permit licențe poetice, dar virgula nu e licență poetică. Ori o pui cum trebuie, ori nu folosești punctuație deloc. Și eu încă mai învăț. Dar faci cum vrei, evident.

Uite cum văd textul fără acel "însă"
Dragostea îți stă însă în intestine ca un lichid visat barbar și tu ești bărbat

Cu benevolă nevoie cred că ai dreptate. Am înțeles că e continuarea celuilalt text. :)