Poezie
la casete 93
4 min lectură·
Mediu
lucrurile încep întotdeauna cu sfîrșitul
așa cum m-am sfîrșit eu în`93 după bac
încît simțeam că pletele îmi cresc din măsele
și pentru că aveam alte planuri decît planul tatei
am fugit la capitală pe ideea că unde e mulțime
nu mai trebuie să privesc în ochi un singur om
să-i spun verde-n piept cine sunt
așadar, iată-mă, ăsta sunt, înalt și slab, ascuțit
la minte, pletos, cu blugi evazați, ascultător de muzică
depeche și sepultura, kreator sau slayer, schulze
fără un viitor în orașul în care atunci cînd m-am îmbătat
prima oara mama știa înainte să ajung acasă și
am dormit pe preș, la ușă, atunci mintea mi-a deschis
ușa, am vîndut casetofonul și la început de august
îmi așterneam bucureștiul la picioare și
cu bani de țigări, de bere plus de metrou, într-o lună
puteam plăti luna plină să fie din plin
goală pentru mine
și luna picura în mine cu bani nevisați
mă stropea cu pulberea ei fină de cocaină
fața mea era luminoasă ca isus după înălțare
numai că isus se înălțase doar pînă la tată
iar eu eram deja cu trei salarii deasupra tatălui meu
strada îmi stătea la picioare ca un covor roșu
peste o mochetă neagră în care ne clăteam nopțile
și ochii asemenea unor cămăși în hipoclorit
nu e greu să vinzi casete pe stradă dar e greu
să vinzi muzică, să vinzi suflet și vis
să vinzi viitorul pe care mulți îl așteptau cu americanii
sa vinzi ochii mari ai lui lennon și curul lasat al lui yokko
să vinzi aerul îmbibat în muzică din stația de autobuz
ca pe-o bucată de vită din vremea lui ceașcă
cînd apunea soarele peste universitate
mîinile noastre înnegrite de praf ne albeau fețele
se hrăneau, nu respirau aerul, veneau la noi să ceară
muzica de parcă ar fi comandat pentru prima oară
homari la restaurant, aveam mai bine de o mie
de feluri de mîncare pe masă și era o cină de taină
în care taina te ducea pînă în tine și înapoi
în cîteva minute, atunci citeam eliade și țin minte
o fotografie veche de 14 ani care te vindecă
de tine însuți
uneori luna era lungă
ne venea ca un tricou pînă la genunchi
munceam de dimineața pînă noaptea pînă colțul
lunii îmi intra în ciocate dar eram atît de veseli
și ca niște ardei umpluți cu bucurie
număram banii pe la 10 seara și deja cumpăram
sferturi de univers, poate și o gagică însetată
nu mai aveam chiloți de drăgășani
aveam blugi lee și ciocate de crocodil
nimic nu era mai important atunci decît menirea
noastră de a aduce muzica în lume
eram la fel de importanți ca pink floyd, ca deep purple
sau king crimson pentru că împărțeam asta tuturor
ca o portocală între doi frați
eu luam coaja mă stropeam pe față și sucul acela
îmi dădea viață, ei miezul, le dădea mica moarte
pe care oricine o încearcă atunci cînd e împlinit
atunci am cunoscut prima oară dragostea
nu aia din cărți, nici aia din liceu, dragostea ca muzică
cînd primul om pe care l-am iubit fără să-i spun
a fost un aurolac de 45 de ani, fost profesor de franceză
dat afară din casă, din universitate pentru că îl acuzase
o studentă că i-ar fi cerut iubire interzisă, așa ajunsese
carmolist cu buze de scoică, ne strîngea gunoaiele
pronunța cu accent perfect michelle ma belle
și m-am îndrăgostit de michelle
și michelle avea inima ca o casetă pe care o derulai
cu creionul, apoi o pregăteai pentru momentul
cînd apare autobuzul ce naște copii bătrîni înfometați
de muzică, de nou, de o nouă formă de iubire
în care trupul nu mai naște, e ca o sugativă
care se îmbibă de cer și noaptea pe lună plină
face o brumă pe piele mai tare ca heroina
michelle ma bellle stătea ca un gargui pe inima mea
atunci era vară, se făcuse toamnă și cerul se colora
de parcă prevestea tristețe și flamingo roz
fetele începuseră s-asculte nirvana și prin mine
curgea niagara cu gust de votcă, cu idei de carmol
și profu` ăla a murit, l-au găsit într-un tomberon de gunoi
pe care cineva scrisese cu un spray simplu și sec
michael jackson is white
081.064
0
probabil că nu mai ai răbdare să scrii proză, sau preferi această formă
deoarece, chiar dacă ai prezenta totul în proză, tot plin de poezie ar fi
acest text care ne oferă un fragment din memoriile autorului, ar trebui continuat
chiar ar putea fi cuprins totul într-un volum de memorii și, dincolo de eventuala critică care
poate întâmpina (eventual) negativ forma, cred că ar găsi cititori
mie îmi place
mi-am imaginat că nu cunosc deloc autorul și am parcurs cu plăcere narațiunea
doar acea expresie "verde-n piept" nu mi-a plăcut, altfel cursiv, deloc obositor
spor!