Alina Mihai

Ai dreptate, e bine să mă recitesc. Mulțam, Dolcu-Emilia.

no bun, mă! tu-mi spui că ceva nu rezistă decât atât timp cât tragi de el?
problema la recepție e că eu vorbesc (regret că nu se vede ironia) acolo despre poezie (despre ideea de poezie. care-i nemuritoare, de fapt! deci mai mult decât rezistentă!), nu despre "o" poezie.

"în timp" poate fi, da, superfluă. ba-i chiar restrictivă, dacă mă gândesc bine...

ăla-i preș, nu-i covor. poți sta sub preș, pe coate, bine învelit (claustrat?), cu ochii-n soare. caz în care orizontu-i deschis, bine-mersi.
te poți trezi însă sub preș - gunoi - aruncat de mătura sorții.

ești sub preș în ambele situații. atât că perspectivele-s diferite.
nu-i treaba mea să aleg una și să i-o livrez omului care citește, fiindcă nu mă interesează decât să livrez bucăți de puzzle din care să facă el ce vrea.
dacă iese, e semn că-i el bun și că io-s (probabil)isteață.
dacă nu iese, nu ajută să căutăm vinovatul.
poți spune că ție nu-ți iese. caz în care nu pot decât să regret că am făcut un om să-și piardă timpul.
deși acuma, nah, sunt sigură că ți-ai asumat riscurile, citind.:))

mulțumesc de companie,Emilia

"și fond și formă" (în loc de brambureala din text)

Asta cu șchiopătatul, chiar dacă nu are nicio legătură cu poezia lui Nichita, nu-mi place tocmai fiindcă mă trimite, totuși, la Nichita.
Cât despre "grația unui motiv" - nu-mi pot lămuri defel metafora motivului grațios!

Strofa a doua e, din punct de vedere al logicii (a logicii mele,evident, a logicii metaforelor, așa cum ajung ele la mine!) complet ciudată.
Un dar se transformă în alt dar dacă decizi să culegi glasurile ...
- cum (să culegi)?
- să le culegi până în tremurul indescriptibil.

Gândesc că la "cum" nu poți răspunde cu "până la" nici măcar în logica absurdului...Și asta fiindcă deja metaforele-s ermetice! Nu poți arunca-n aer și sen și formă, simultan, fără să pierzi.

Clar nu-mi plac brațele pline de simplitate. De-aia, că simplitatea e o însușire. Iar tu brațele pline de calitatea unor lucruri pe care ... nu le ai în brațe. ciudat!

Lipsa logicii, în capul meu, trebuie să aibă și ea o logică, trebuie să fie o progresie pe undeva, niște legături între lucruri. Că, uite, pornim să căutăm un picior și ne dăm seama că am pierdut, hodoronc-tronc, un trup nou.

"picior" ar trebui să fie o metaforă pentru ceva ... nu aflu pentru ce. se amestecă acolo gasuri suflecate, mama poetului apare și ea, ca să dispară imediat...apoi chipurile, ferestrele încruntate...prea multe fleșuri!
și trupul ăla nou ar trebui să se lege cumva de ce ar trebui să însemne acel picior.
Dar cum să-l legi, dacă-l pierdem și pe-acela?

"Orizontul sub preș nu „se-ngusteaza”, este însăși imaginea orizontului îngust sau „brusc” îngustat. "

și cheia nu e la "brusc îngustat", dacă eu însămi privesc totul, dintr-o dată, de sub preș?

"În poem „sub preș” capătă însă sens propriu, ceea ce e total nefericit."

de ce? eu credeam că transferul sens propriu- figurat dă direct dimensiunea nefericirii. a neputinței, să fiu mai clară.

"O poezie de care tragi rezistă pentru că tragi de ea nu pentru că e rezistentă."

urmând judecata de mai sus, firul de oțel rezistă pentru că trag eu de el, nu fiindcă e rezistent?

prima se referă la șirul e negații "ei nu se resemnează cu gândul că nicio clipă nu poate rămâne captivă", care complică artificial discursul.
a doua e foarte gravă și-are drept obiect utilizarea greșită a adverbului "decât" - "nu recompun, decât te țin în loc". a se înlocui mintenaș cu "doar".

nu-mi plac nici insistențele pe aceeași idee într-un text așa scurt. amintesc "te împietresc, te blochează, îți îngroapă picioarele", "încet, pe nesimțite".

"rădăcini de copac care plutesc în cer ca parașutele eșuate pe apă" iar nu mi se pare în regulă. e o imagine forțată. practic, ceri cititorului să desprindă rădăcinile de trunchiul copacului și să le compari cu o parașută plină de apă. nu pot copara ceva flasc cu ceva viguros, arborescent.
eu nu pot.

"se așază"

Felicitări, Alex! Deci se poate să câștigă concurse și poezile care-mi place mie!

mă gândesc așa: poezia asta, din care doar atât pricep, că e scrisă cu dedicație pentru Vasile, are cheie pe care doar adrisantul ar putea-o găsi.
altfel, trebuie să mărturisesc că am ctitit-o de două ori...degeaba!

ești una dintre vocile care se disting din adunare. ar fi banal, dacă vocea ar fi doar diferită. e însă și autentică. tu nu te-ai schimbat de când am apărut pe aici, însă poezia ta-mi place din ce în ce mai mult. fiecare-i, în parte, un solid edificiu baroc. ce uimește e fluiditatea formelor și efemeritatea lor durabilă. ca să zic așa.
metaforele-s niște bijuterii în sine: a scormoni cu dalta în mucegai, de exemplu. cât despre metafora trenului vieții, alt exemplu,credeam că n-o mai poate nimeni reinventa- "aștept în zile cum aștept în stații" vorbește simultan despre pierdere, speranță și deziluzie. i-o piesă de teatru absurd aici, rezumată-n câteva vorbe.
și da, cred că asta e poezia: să oferi lumi posibile și nemărginite într-o picătură de mărginire.
nu cred că prind toate sensurile, textul este atât de dens încât am chiar siguranța că la unele nici tu nu te-ai gândit. cât din ce-am prins eu și n-ai intenționat tu, nu are importanță.
important e că ce palpită acolo e viu și după ce i-ai dat drumul.

te salut dar nu te felicit. din invidie.

visez firescul și tind către și dincoace de vis.
Mulțam fain, în rest, m-ai copleșit.

mi-a sunat rău "ceată de copii" și-am pus - in extremis - un sinonim. ai dreptate-aci, nu-i bine deloc "prunci".
dincolo, cu "mami" e vorba despre o experiență subiectivă. dacă pun "mama"-n loc, îi discriminez pe cei care spun "mami" și trimit la fic același concept.
la cum văd eu poezia, cred că merge orice tip de discriminare-n ea.
nu, în mod clar nu tind spre sufletul oricui. :)
mulțam, Mădălina.

mă! ce-am scris în titlu e motivul pentru care nu spun nimic în plus.
sau, fii atentă:
- numele autorului nu e apoziție, pentru a fi pus între virgule. semnele de punctuație nu-s facultative într-un eseu.
- nu se spune se pare să confirme ci pare să confirme

de data asta am râs. și nu-i bine. adică, mai știi? dacă există cărți sexy, de ce n-aș viza și eu un comentariu languros?

pe marginea acestui text, cuget la câteva chestiuni. dintre ele, câteva:

cum poți să alergi, captiv fiind?
dacă ești înger, de ce alegi mersul în poziția liliacului?
conversația poetului cu natura are vreun rost în poezie?
nu-i cam ciudățel Bacovia ăla? cu aripi de de plumb n-aduce puțin cu Dracula?


înțeleg că ea e aerul poetului. dacă el străbate drumuri stranii să ajungă la ea în gând, unde ajunge poetul, când ea e însăși viața lui?

nici nu știu bine să pun întrebările, atât de deconcertată sunt...

"au oprit căldura" e o imagine interesantă. doar că imediat ce-mi trântești deloc sugestiv, că din calorifele (și-ncă ale blocului!) venea aceasta, deci de îndată ce-mi temperezi imaginația vorbindu-mi clar de sistemul central de termoficare, mă gândesc că-i vorba de un procedeu stilistic care să sublinieze absurdul existenței umane. aflu în schimb că urșii polari ies de la hiberant. știind că animalele astea nu hibernează, aștept cu interes conturarea unui mesaj.
mi se spune că poeta își ține în brațe inima și o leagănă ca să ... nu înghețe.
imagine absurdă peste imagine absurdă... iubitului i se reproșează că dispare, dar simultan continuă să tacă (cum tac euglenele urbii?)ca toți soldații să fie el, până la urmă. e și nu-i, îngheață dar uite-i sângele fierbând!

nu, nu vreau să spun că e o poezie proastă. doar că, în viziunea mea, păcătuiește spunând prea multe povești. subțiri. iar astea "multe" îs juxtapuse. datorită juxtapunerii nu le mai poți lega și nu se sudează toate-n final așa cum consider eu că ar trebui.
uite, de exemplu, o armată de soldați în spațiul ăla, ba tundră, ba urbe, e foarte interesantă. gândul la el te umple de ritm, te aduce la viață și chiar rotunjește, frumos, dorința.
alt exemplu fain e metafora aia de-a dreptul stranie, spre morbidă, despre cum îngheță totul în jur, până la copiii nenăscuți.
dar ai băgat-o pe-aia cu căldura și mi s-a topit totul. dacă-i cald ca la polul căldurii, ce rost mai are-nghețul de mai sus? și dacă-i căldura un deziderat, de ce te-ntorci la copiii vineți de frigul morții?
no, cam asta-i. mă rătăcesc într-o lume ca o promisiune faină căreia, totuși, nu-i reușește alcătuirea.

cam așa cum zâmbesc la toate celelalte poezii,la giumbușlucurile (auto)ironice, o fac și-acuma: dulce-amărui.
de semnalat capacitatea extraordinară a autorului de-a vorbi la persoana întâi (și) despre alții.
și-n urmă, totu-i la fel...viața, scurgându-se, ca speedy gonzales.

eu nu-s de acord cu cei de mai sus!
strofa întâi e ratată din princina concordanței defectuoase, perfect compus cu prezent. ideea (ironia) din ultimul vers e secătuită de exprimarea ei în limbaj colocvial.
mai jos, acesta (limbajul!) se degradează, din păcate, nu se simplifică. devine expresia unei pițipoance ușor mai stilate, exact ca aia care transmite pe blog mesaje prin care urează "moarte dușmancelor inferioare". Amintesc doar "se sparge în figuri" și "se pune pe mâncat".
Ezitările de natură semnatică sunt, din păcate, mai dese: "se gugură cu o malformație", "rațiune verticală", "impresionistă de circ internațional", "căpușor plin de incertitudine", "hămestită de cald".
Toate cele de mai sus, foarte multe, sunt motive pentru care consider că ce-mi place la poezia asta (fiindcă sunt câteva lucruri care îmi plac) ar putea fi niște bizare alăturări circumstanțiale din care transpare ceva datorită aglomerării. dacă spui foarte multe, există clar posibilitatea ca ceva să fie logic ci așa, din pur accident.
Le voi numi, totuși: subtila transgresiune groapă-vis, grija pentru cometizarea exteriorului în pofida sufletului și-a minții, sentimentul alienării care transpare totuși din tot textul, ca un abur.

textul acesta e o joacă. am înțeles.
trebuia un semn, cred. ca eu crezut că e o poezie și că autorul așteaptă un feed-back de la cititori.

îmi place titlul, că m-a trimis pe drum greșit.
altcumva, prea aduce a ghicitoare. "semăn cu o pasăre cu nume cunoscut", spune autorul! nu cred că prima strofă lasă cuiva îndoieli asupra numelui păsării, ca să mai fie necesar versul ăsta.
aidoma, "in niciun caz" și "ce-i drept" aduc explicații inutile contextului.

eu am câteva probleme cu acest text:
1. recurența adjectivelor demonstrative din prima strofă conferă discursului poetic sonorități lemnoase, ca să zic așa.
2. dacă în prima strofă eul liric declară că a stat deoparte, cum să înțeleg metafora rătăcirii din debutul celei de-a doua strofe?
3.?, "vene injectate de sânge"?
4. de corectat venele ruginite A unui vechi telefon".
5. dacă venele-s ruginite, nu-i absolut logic că telefonul nu-i, nici el, nou?
6. percep "din pântecul tău plin de carne de porc" drept vulgară, deși-mi dau seama că era vizat grotescul.
7. ies prea multe chestii în poezia asta, ies cumva unee din altele, dormând un soi de continuiate liniară care mă descupănește-n final. mintea mea caută logica, inevitabil. că există o logică a ilogicii și asta știu. treaba-i că s-a terminat poezia și-am rămas în mijlocul camerei, zgâindu-mă la fălcile alea, dar cu gândul la ce iese din cine, sigură că ceva mi-a scăpat.

1. bag sama că-s apostrofată că n-am citit cartea (sic!) "13.99 lei" de marele beigbeder. recunosc acestea și declar că pentru mine beigbeder este un pasabil și un vehiculant de truisme, cu tot cu succesul repurtat la casnice. un fel de coelho, dar mult mai ambițios, se pare.
ideea era alta: dacă ai citit o frază, două și le-ai preluat, 'seamnă că ți le-ai însușit. motiv pentru care ar fi trebuit să existe un răspuns la întrebarea mea. altul decât trimiterea la autorul aserțiunii-n cauză. care aserțiune i-ar putea fi iertată ăluia că, de, e celebru.
2. "haios" nu ținea de valoarea de adevăr a afirmației, ci se referea la efectul banalității ăsteia aplicat poeziei de mai sus. așa! trăim într-o societate de consum! așa suntem prostiți de ambalaje! bon! ai construit o strofă din idei care nu-ți aparțin. iar următoarea n-are nicio legătură cu prima.
3. m-am gândit eu că a-ți freca gingiile cu zăpadă e scurtătură pentru fericire, de-aia am întrebat. "o altă stare de fericire", nu are cum să fie "un generic al fericirii". decât dacă și asta e o metaforă. alta. pe care mi-o servești ca și când ar fi la mintea cocoșului. ei, nu e.
4. trip nu există în dex. "a se vedea dexonline.ro" nu-i un îndemn rezonabil, dat fiind suma de erori pe care le furnizează cu toptanul și numărul amețitor de neaveniți care-l completează.
5. dacă-ți displace profund, nu explica. întrebările mele sunt retorice, un mod onest de-a reacționa la ce citesc. mă gândesc că publici aici ca să vezi cum ești receptată.