Azi au oprit căldura

"au oprit căldura" e o imagine interesantă. doar că imediat ce-mi trântești deloc sugestiv, că din calorifele (și-ncă ale blocului!) venea aceasta, deci de îndată ce-mi temperezi imaginația vorbindu-mi clar de sistemul central de termoficare, mă gândesc că-i vorba de un procedeu stilistic care să sublinieze absurdul existenței umane. aflu în schimb că urșii polari ies de la hiberant. știind că animalele astea nu hibernează, aștept cu interes conturarea unui mesaj.
mi se spune că poeta își ține în brațe inima și o leagănă ca să ... nu înghețe.
imagine absurdă peste imagine absurdă... iubitului i se reproșează că dispare, dar simultan continuă să tacă (cum tac euglenele urbii?)ca toți soldații să fie el, până la urmă. e și nu-i, îngheață dar uite-i sângele fierbând!

nu, nu vreau să spun că e o poezie proastă. doar că, în viziunea mea, păcătuiește spunând prea multe povești. subțiri. iar astea "multe" îs juxtapuse. datorită juxtapunerii nu le mai poți lega și nu se sudează toate-n final așa cum consider eu că ar trebui.
uite, de exemplu, o armată de soldați în spațiul ăla, ba tundră, ba urbe, e foarte interesantă. gândul la el te umple de ritm, te aduce la viață și chiar rotunjește, frumos, dorința.
alt exemplu fain e metafora aia de-a dreptul stranie, spre morbidă, despre cum îngheță totul în jur, până la copiii nenăscuți.
dar ai băgat-o pe-aia cu căldura și mi s-a topit totul. dacă-i cald ca la polul căldurii, ce rost mai are-nghețul de mai sus? și dacă-i căldura un deziderat, de ce te-ntorci la copiii vineți de frigul morții?
no, cam asta-i. mă rătăcesc într-o lume ca o promisiune faină căreia, totuși, nu-i reușește alcătuirea.

trecerea ta m-a ajutat la o "realcatuire" momentana...ti-am dat dreptate, in mare parte...stii, asa se intampla cand nu lasi textul la sedimentat...el iese din tine fierbinte, ca un fat si nu trebuie scos in lume cu una cu doua....iti multmesc. Gand alb!