Alina Mihai
Verificat@alina-mihai-0037896
1973, toamna, Galați filologie profesor în Cluj-Napoca
- "Cine n-a fost prin Bucureștiul de acum jumătate de secol" - toată lumea mai tânără de 50 de ani. Asta e din limbajul colocvial. Tu faci aici literatură și-ar trebui să eviți asemenea formulări banale. DIn aceeași categorie se află și " Jorj ... dăduse texte la unele redacții".
- "observând cu saisfacție cu părul îi era oleacă mai sur decât de obicei" - nu înțeleg. de ce i-ar produce cuiva satisfacție asemenea observație?
- "După ce făcu un duș și se ferchezui, observând cu saisfacție cu părul îi era oleacă mai sur decât de obicei, când se uita după-amiaza, în lumina puternică a unui iulie renăscut, Jorj nu se sinchisi că era duminică și făcu repede o băiță." - adică după ce făcu duș, mai făcu și-o baie? și de ce duminica nu se face baie?
- "la picioarele asemănătoare cu cele ale eroinei brunete din „Beatrix” a lui Balzac, adică ale unei „femei de treizeci de ani”" -ce trăsături distinctive au picioarele unei femei de 30 de ani? dar picioarele unei femei de 35?
- "A invitat-o din iulie pe Canareicu să meargă în Parcul Tineretului, pentru că citise pe-un afiș că reprezentațiile de la „Țăndărică”, din apropierea Grădinei Icoanei se dădeau acolo! - unde se dădeau?
- "ginerul său" - ce e acela un "giner"?
- "e pe Schitu Măgureanu. Lângă Cișmigiu. Ba nu, mă-nșel, e de unde începe tot lângă Cișmigiu Cobălcescu" - sunt curioasă dacă bucureștenii înțeleg ceva din detaliile astea, fiindcă eu nu pricep nimic.
Nu o mai lungesc, fiindcă e inutil.
Ar fi fost plictisitor, dacă nu ar fi fost atât de comic.
Din păcate știu că povestirea asta nu e umoristică.
Ratată, după părerea mea, și din pricina frazării arborescente, a subordonatelor care apar la trei rânduri după principală, a aglomerării ideilor diferite în una și aceeași frază.
Pe textul:
„Un leac să n-adoarmă ușor maturii și tinerii (1)" de Dragoș Vișan
Sigur, dacă ții ochii închiși o anume perioadă, ajungi să crezi că adevărurile astea nu există și să ridici piatra împotriva ăluia care ți-a tras vălul de pe față.
Felicit autorul pentru modu-n care a rânduit tablourile, dând glas înalt detaliilor.
Pe textul:
„viața de dincolo de fortral" de emilian valeriu pal
Recomandatmulțam, totuși, pentru efort.
Pe textul:
„lumina ce sporește și ne scaldă" de Coculeanu Paul
Pe textul:
„și iată poezia toată" de Marinescu Victor
- râu însetat după un strop din cer = un strop de ce, din cer?
- strofa a doua = o aglomerare feroce de noțiuni fără abolut nicio legătură între ele îmi cade-n cap, se-mprăștie-n jurul meu ricoșând. tot ce-mi rămâne-i zgomotul acestor ingrediente.
- din rochia albastru închis (...) scoate în evidență ochii verzi? = între închis și scoate i-o falie uriașă pe care tu o umpli de flori mov. n-are sens.
- "de pe blana ... ajunge-n ochii galbeni" = ce? lumina?
determinări la determinări. determinări peste determinări.
e ca și cum aș rupe-n bucăți trei tablouri ale lui dali și-aș face din ele alte trei, la nimereală.
lipsește viziunea. cheagul. lipiciul.
- cum se face-o omletă, m-a-ntrebat x într-o zi... e greu?
- pi, nu. niște ouă, lapte, sare, puțină telemea și-un pic de ulei.
și-atunci omul o luat tigaia și-a trânit acolo cinci ouă cu tot cu coajă, un litru de lapte, o felie de temelea și-o picătură de ulei.
Pe textul:
„lumina ce sporește și ne scaldă" de Coculeanu Paul
nu-i vina poeziei, ci a tristeții din limitata experiență din vremurile tinereții mele uteciste.
Pe textul:
„nu sunt tristă" de Șerbănescu Ana
Recomandatlipsă logică - dacă un om se va îneca, să-l salvezi. adică să fii un fel de Mesia, înviind morții? poți folosi prezentul acolo, pentru a marca ce-ai vrut să zici.
Pe textul:
„aud în mine un bătrân din ce în ce mai clar" de Gabriel Nicolae Mihăilă
RecomandatPe textul:
„Jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop - 11" de marin badea
Le meșterești făinuț, bre.
"pentr-o clipă"-i de la mine, ca semn lectură creativă.
ps. unde-a fost injuratura?
Pe textul:
„Dead silence 2" de Marinescu Victor
RecomandatPe textul:
„oda pentru parinti" de Radu Sorin Danut
"... m-am asezat cu lumina stinsa si urechile ciulite" suna a proza umoristica. "mi-am dat jos lenjeria intima" suna tot ca "mi-am dat jos chilotii". e la fel de vulgar si nelalocului lui, mai ales in gura personajului tau care se declara foarte pudic.
-" eliberare dintr-o inchisoare care nu imi placea" - inchisoarea de-aia-i ea facuta, sa nu-ti placa.
- "dupa ora mulsului" ar fi fost o detaliere temporala foarte buna. intr-un roman pastoral!
- te contrazici: o data zici ca preferai umbra, la doua paragrafe mai jos, erai insetata de lumina.
"singurul lucru de care ma temeam era sa nu gasesc vreun mar paduret in camp sa ma odihnesc..."
ai drit sa spui ca te temeai ca nu vei gasi un mar sub care sa te odihnesti. stii ce-a zis, de fapt? ca ti-era teama ca vei gasi marul!
de ce paduret, dumnezeu stie. in camp, nu prea dai de ei.
enfin ... foarte nesigur. ce-i rau de tot e ca nimic din povestirea asta, asa cum e e scrisa, nu justifica finalul din "acum stiu...".
eu, personal, n-am aflat nimic. si nici personajul, asa cum se contureaza el aici.
curcubeul e un fenomen natural care nu dispare dupa ce-ai intors capul. la 35 de ani, cat i-ai dat personajului, e o prostie sa-l faci sa nu creada-n existenta lor. nici macar metaforic nu functioneaza. il cretinizeaza.
Pe textul:
„Ferestre și inimi" de Cristina-Monica Moldoveanu
m-ati habaucit de creierii capului. sunt la al treilea text si nu pricep nimic. mi-am iesit din mana, pesemne. serios acum, ce-i aia ... a tacea doar in fata propriului sistem imunitar? ce-ai vrut sa spui? ca nu daci defel? ever?
si cine are draperiile lasate pana jos? tu? sistemul imunitar? cum vine aia un sistem cu draperii?
vorbesc serios si n-am nicio intentie de mistocareala, daca asta-ti vine sa crezi.
Pe textul:
„fără merit" de Adam Rares-Andrei
- mireasma ca confirmarii drumului? ce-i aceea?
povestirea-i greoaie, fortata, nu respecta cncordanta timpurilor iar in unele locuri e de-a dreptul ilara ("ne-ar fi incinerat si ne-ar fi schimbat pe vecie", a scuipa cateva picaturi, oamenii, ca umbre "luminate de cumplita efervescenta a ideii").
mie nu-mi place.
si-am terminat-o doar ca sa nu fiu acuzata ca-mi spun parerea, fara sa fi terminat de citit.
Pe textul:
„Originea revoluției" de Ionut Acrudoae
jocul de cuvinte din titlu îi haios. :)
Pe textul:
„înjur de ora trei" de silviu dachin
ar trebui să sugereze simultaneitatea trăirilor?
și, dacă da, nu se anulează reciproc?
Pe textul:
„Dezîndrăgostire" de Zavalic Antonia-Luiza
îmi place că vorbește foarte coerent despre mai multe lucruri odată. coerența asta, insinuantă, e tare greu de prins.
mă bucur că am avut ocazia să o citesc.
Pe textul:
„Nimănui până acum nu i-am vorbit despre infern " de Silvia Goteanschii
Altfel, rămân la părerea mea - e inadmisibil ca un critic literar să nu stăpânească limba-n care-și redactează opiniile. Cum poate cineva să descopere subtilitățile unei opere literare demonstrând că nu cunoaște subtilitățile limbii în care-i scrisă aceasta?
Pe textul:
„Bacovia între Eros și Tanatos" de Ivan Pilchin
Pe textul:
„nocturnă neterminată de bacovia" de Cătălin Al DOAMNEI
i-ul ăla ar indiviudaliza o anumită parte, fix despre cea de care s-a vorbit. adică obișnuința aia, că ea ne arde, mai apoi.
Pe textul:
„titlul ăsta nu e un desen cu mama, cu tata_cu o fată pe care o voi găsi" de Marinescu Victor
nota bene: sediul inimii e-n inimă?
Pe textul:
„inima nu are claxon drăguț pe ghidon, pentru că în ea are loc aproape orice" de Marinescu Victor
