fără merit

cred ca doar "draperiile lasate" este suficient. (fara "pana jos")
m-ati habaucit de creierii capului. sunt la al treilea text si nu pricep nimic. mi-am iesit din mana, pesemne. serios acum, ce-i aia ... a tacea doar in fata propriului sistem imunitar? ce-ai vrut sa spui? ca nu daci defel? ever?
si cine are draperiile lasate pana jos? tu? sistemul imunitar? cum vine aia un sistem cu draperii?
vorbesc serios si n-am nicio intentie de mistocareala, daca asta-ti vine sa crezi.

notez cu cifre raspunsurile aferente intrebarilor.
1. ca om tac in fata propriilor manifestari trupesti. asta pentru ca trupul e perisabil.
2. in urma tacerii in fata sistemului asta draperiile sunt lasate pana jos. cumva constiente de tacerea in cauza, draperiile vin ca un scut de intimitate.

aș zice despre sistemul imun că este mai degrabă un proces fiziologic intim și nu o manifestare exterioară, trupească (vezi absența răspunsului imun din diverse boli și exacerbarea lui în altele etc.).
de exemplu din acel vers eu înțeleg altceva - sau altcumva - nu taci decât în fața
propriului tău pumn (propriei tale impuneri, oareșcum apropiat de ceea ce zici).
dar, ca să ajung la concluzia asta, a trebuit să recurg la boală (vezi paranteza de mai sus).
ceea ce nu mi se pare firesc.

apoi, adevărat, draperiile lăsate e suficient.
altfel sună foarte mult a pleonasm.

dar poezia are sens.

mici corecții, aș zice, sunt necesare în primul vers.
sau retușări.
"văd femeia privind prin frigul oglinzii reflectarea'i dată cu ruj
stau de atâtea dimineți în fața ta și a ei
și sper mereu în alt fel
dar"

mă rog,
acum devine poezia mea.

ceea ce nu-i bine.
nu-i bine de loc!

succes!

(pt)

p.s.: apropo - sistemului imun, nu imunitar!

mersi de interventii, Petru. de ce imun?