Alina Mihai

stai să vezi ce ușor se toarnă nimicul în forme și cum se coace el, la foc mic, până când nu mai știi pe ce parte ustură mai tare vom vorbi despre mine despre cum mă loveam eu zilnic în dalta

sunt prototipul și e așa cum spune lumea îmi place cremoasă și caldă încleindu-mi genele dinții limba îmi place să o-nghit Dans ma vie secrète C’est un peu différent J’enseigne le

încet ca pe-o cireașă li se înțepeneau în oase ricoșau din ele scăpărând întuneric șapte limacși urcau pielea pereților dimineții celei de pe urmă când s-a ridicat într-un cot

într-o dimineață a trezit-o așa cam pe la nouă s-a lăsat privit cât un sărut și-a pus un genunchi la dreapta coapselor ei un genunchi la stânga apoi și-a scos arma din piept și a tras

după aia așa s-a nimerit dumnezeu și-a mai luat o zi liberă și după ce s-a distrat El cu cine s-a nimerit a ridicat de-odată un deșt și-a dat ochii peste cap și-a strigat să fie deplină iar

m-a dus ieri sfântul clic pe un sait și cu cât scroluiam cu atât norișorul acela urca mai aproape de cer pân’ ce m-am trezit deodată-n vârf „lovez”, „observez”, „versez” mă-ndemnau se roteau în

mă gândesc că există un moment plasat undeva între devenirea ta ca om și întâlnirea cu Ea când ai putea să violezi o babă i-ai putea aduce maică-tii flori ai lăsa să tropăie

pe buze când lama lucioasă-ți petreci zăpada când zgârie rea ca o gheară desprinde căpușa-nainte să-ți pleci privește-o cum moare în carnea de-afară fă-ți ghem trupul gol și-l înghite uscat

no, zice Sile, văd nu ești cumsecade am să te zbor de-aici ai să te duci învârtindu-te unde-a-nțărcat mutu’ iapa ai să te tot duci de n-ai să știi de tine mă uit la Sile de zece ani mă uit la

avea doar câțiva ani când mi s-a prăvălit tăcerea din cer apoi a trebuit să tot împing la bolovanul ăla pe cele trei axe fără un sprijin aceasta până-ntr-o zi aruncată de dumnezeu pe

stânca aceasta care își strânge de sute de ani coastele în jurul templului mi-a fost martor aici mi-am semănat într-o zi un ghenunchi în pământ și m-am plâns că iubesc până când

ei și-n timp ce degetele mele atingeau cerul acolo unde om nu ajunsese ai zâmbit așa întunecându-ți ochii de ce nu vii mai aproape la fereastră draga mea as vrea să-ți citesc în palmă soo

nu te mai iubește sile nu-i mai e dor de tine i-e subit mai bun un gând de lemn preț de-o cenușă sile nu te mai vrea și nu te mai caută se duce mai ușor prin perete la ultima

acesta nu-i el e carnea mea plutind chip cioplit în sângele celorlalte

e șepte dimineața și mă uit la cât de mișto se potrivește poezia asta a mea despre suferința care mântuie cu reclama la economisești până la șaptezeci la sută ! în saloanele de

mă doare, mami îi smulseseră mâinile din umeri i le plantaseră-n pământ uscat nu aproape de sat uite cum cresc odrăslind rădăcini răsucite ca măslinii orbecăind cutremurat între

În povestea asta, de-acum treizeci de ani, omul și calul nu erau prieteni. Aș spune că dimpotrivă, dacă n-ar fi fost fascinația față de cabalină pe care-o resimțea fiica maimuței, la

încă nu mă ridicasem din genunchi când a venit la mine un porc lila și mi-a zis ce credea el despre iubirea oamenilor apoi a desfăcut două aripi albe și-a zburat frumușel de unde-a

de când mă știu am fost o femeie slabă umărul acesta pe care-l vedeți viguros bărbătesc mi-a fost alături de când mă știu de fiecare dată când n-am avut nevoie