în răspăr

poate ca vor fi obiectii ca poezia nu e clara. e foarte istet construita, de aceea.
mi-a amintit de ghirlandele alea cu omuleti, cand apuci de capete si se desfasoara o multime. mi-a placut mult cum sare prin planuri, acel "s-a când s-a ridicat într-un cot/ joci ca un ageamiu", felul in care "conversatia" nu-i anuntata si-i acolo si nu-i stangacie deloc, apare si te trece cumva la un alt nivel care nici nu stiai c-ar (mai)putea fi. pare simpla, nu-i.
cred c-am sa revin.

există posibilitatea ca nici sentimentele despre care vorbește să nu fie dintre-acelea foarte clare. Și-atunci cum să scrii limpede despre nelimpezimea însăși, despre lucururi pe care nu le poți cunoaște deși te pândesc și uneori te bântuie?
Ce știu, este că asta-i calea, așa cum știu pe unde s-ar putea ajunge pe Everest.
Că nu voi privi niciodată de sus ... nu sunt la stadiul înfumurării, când crezi că încă n-ai încercat destul, ci la vremea copilăriei când îți place să te joci de-a cei mari.
Mulțumesc că vii pe-aici. Și pentru cuvintele de dincolo, pentru care nu prea am feed-back...