dealul din palmă

eu unul nu m-am prins.

Recunosc, nici n-am dorit să fiu prea transparentă. De-aia-i, cumva, și vina mea.

De-odată sau deodată?

pentru că se poate pronunța în două tempo-uri diferite și neștiind cum să sugerez grafic la care din ele m-am gândit, am ales versiunea de mai sus. drept e că nu mă gândeam că cineva m-ar putea bănui că-s analfabetă. m-am înșelat...
p.s. cu siguranță, "deșt" e, corect, "deget".

Nu e cazul să o iei atât de personal și tocmai până la analfabetism.:) Era o întrebare banală, mi se părea chiar firească.:) Bineînțeles că a fost o totală lipsă de imaginație din partea mea să cred că e o scăpare sau o greșeală (nununu, nicidecum neștiință, nu, nu te bănuiesc a fi analfabetă). Acum, însă, sunt lămurită și mi-am mai lărgit și eu perspectiva. Putem folosi cratima după cum dorim să sugerăm grafic tempo-ul.:) Mulțumesc pentru lămuriri și îți doresc inspirați-e!.:)
P.S. Nu-mi fac griji pentru deșt. Oricare ar fi el.:)

na, ce să spun? dacă recunoșteam eu imediat că aia e o greșeală de ortografie, indiferent de modu-n care-am gândit, mai aveai tu ocazia să fii o doamnă și s-o ratezi așa de fermecător ca mai sus? (retorică, de altminteri)

Ca imagine poetică, „Dealul din palmă” îmi sugerează o mostră banală de ceremonie sacră, orgiastică, de contopire a femeii cu zeul Dionis, care, după ce s-a distrat cu cine s-a nimerit, a ridicat îndrăzneț „deștiul” fremătător până ce mireasa zeului și-a dat ochii peste cap și a țipat de trei ori, strângându-l cu palmele de „dealul” lui alb și pufos și trăgându-l pasional spre ea....

Considerație,

recunosc că n-am avut în minte nicio ceremonie dionisiacă. ba, m-am gândit exclusiv la dealul ăla al lui sisif pe care l-am mutat, cu tupeu, de la locul lui. și m-am mai gândit la trădarea și la un dumnezeu care se autocondamnă din momentu-n care pune lumina-n lut.
îți mulțumesc pentru soluția asta, stranie pentru mine, pe care-ai dat-o acestui text.:)

pentru pocirea numelui, George.:)