Alina Manole

Las un semn aici. Pentru cine are ochi să priceapă finalul poemului.

Versul tău:

orice drum vei lua cu noile tale aripi

devine versul meu de viață.

Îmi sunt de ajuns noile aripi pentru oglinda ploilor și aurul teilor?

Mihai! Mă bucur să citesc din nou cuvintele tale. Îți mulțumesc din suflet.

Diagnosticul poemului tău este sindrom de unicitate, pus pe transparența care se poate vedea la radiografia iubirii.

Aștept să citesc și poemul lui Niculescu. :)

Frumos finalul:

te priveam încet
să nu m-audă potecile

Înaintea căruia aș mai vedea o strofă.

îmi vorbeai de parcă aveai prinsă de buze așa o aripă
o formă cu toate cuvintele de liberă trecere prin
viața lua până și cercurile acelea teribil de
zboruri desprinse din cuiburi ovalamare
aici e un spațiu liber poți scrie
...........................
încă un spațiu liber de
........inspirație
lasă oglinzile
în sânge
conti
nu
a

Mihaela, finalul ar putea suna și așa: \"...îți voi purta de umbră / copiii\". :)

Ioana, se pare că ai tu ceva cu embrionii. Poetici, bineînțeles. Frumoasă poezia ta. E colaj?

Vladimir, leacurile bune sunt de cele mai multe ori amare. :)

Valeriu, te invităm la Virtualia IV în toamnă, la Iași. Avizul la my_alina2004@yahoo.com. :)

Șerban, am ales străveziul pentru mângâiere. Nu doare.

de ce să nu ne închidem
în cuvinte
ca în scorburi
de axis mundi
te-ai gândit vreodată
să asculți cercuindul
crescând din poeme
șoapte străvezii
va trebui să mă crezi
îmi rămân vesperidele
cotropite de yucca
și yerba mate
cu un gust ușor
de fum violet
pe o sfâșiere a umbrei

Cerne tot, până rămân doar firele de aur. Am încredere.

Mihaela, mă bucură cuvintele tale. Superb..., mai important e că există :).

Silvia, probabil că nu o să mă las până nu o să port de umbră copii. Mă voi mai gândi la anotimpuri. Cu siguranță că voi mai schimba, dacă nu am schimbat deja. :) Îți mulțumesc pentru sfaturi și pentru comentariu.

Michel, îți mulțumesc de trecerea pe străduța cenușie de lângă Prima Școală Românească. Măcar școală am, fie ea și provincială. ;)

Claudiu, welcome back. Muza a rămas tot universală. :)

Cătălin, cât contează pe un site de literatură dacă \"doamnă domnișoară\"? :) Încearcă să citești poemul în gând, pentru că poate ai dreptate, nu e un poem recitabil. Nu toate se recită. Încearcă și să-l \"vizualizezi\". Îți mulțumesc pentru comentariu.

Ion, e incredibil că mai înainte mi-a spus și Lebragia același lucru! Se pare că iubirea se manifestă transparent vara asta. :) Continuă poemul, te rog. Vreau să-l citesc. Îți mulțumesc pentru gândul frumos.

Filip, muzul e întotdeauna sublim. Îți mulțumesc pentru aprecieri, rara avis. :)

Mihaela, nu trebuie să retragi nimic. Numai să ai grijă la postările viitoare.
Reguli găsești aici.

Foarte bun începutul:

ai grijă
bântuie pe aici o formă ovală.

Văd finalul poemul tău așa: \"desenam împreună în sala aceea / pasul pierdut\".

Altfel, un poem sferic și deci complet, stil Florin Andor.

Din poemul tău am reținut versurile, reușite:

Lumina de pe aripi
Stătea să se crape în două

Ai postat mai mult de 5 texte. Vrei te rog sa citești la \"Reguli cap. 2.3\"?

Să spunem că am înțeles simbolurile, deși ar fi fost interesant de citit explicațiile tale.

Am meditat asupra timpurilor verbale folosite în poem. Îmi pare că fiecare strofă mimează o aripă întinsă dinspre trecut spre viitor. Însă, în poemul tău, toate lumile sunt deja trecute. Fă să se înțeleagă asta, folosind viitorul anterior. Sau am greșit în surprinderea sensului?

Mihaela, te rog nu posta mai mult de 5 texte pe zi. Riști să nu fii citită. Mulțumesc pentru înțelegere.

Valeriu! Super prelucrarea ta! Mi-a plăcut cum ai spus: \"cineva însă / era plus / intr-o cruce\".
Mulțumesc pentru sfaturi. Voi ține cont de ele.

pe rând eram unul
eram celălalt
cineva însă
era într-un plus
ca intr-o cruce
își ținea tălpile
înlipite de cer
ca pentru un salt mortal
înspre viață
nouă ne rămâneau
nostalgiile ierburile piețele
din care nășteam
scări de griuri
prin anotimpuri

M-am regăsit în poemul tău. De parcă m-ai cunoaște de o viață. Și de unde știai că 3 este cifra mea? :)
my_alina2004@yahoo.com

Deși \"antiheraldic\", poemul lui Virgil Titarenco descrie în amănunt semnele unui cotidian în care \"rostul lucrurilor\" este să \"expire\" urma respirației zilnice, în care totul pare a fi deja-vu, viitorul suferă o oboseală cronică, fluturii ar putea fi oricine, de parcă acolo, în vremea aceea, sensurile nu pot ființa decât de la aripi la tălpi. Nimic nu mai este antigravitațional. \"Inerția așteptărilor\" mimează un screening în care un ochi atent ar putea surprinde o ușă conturată în atmosfera densă a acestui sfârșit, prin care timpul - \"prăbușit sub propria greutate\"- se scurge spre marginea lumilor, pe acolo pe unde și \"plecările se fac pe furiș\". Dar se fac. Din acest motiv, negativul heraldic are un în_semn roșu: semn că axis mundi va avea frunzele la fel de verzi.

Recitește poemul fără perisabilele: \"de la capătul tunelului\", \"gării\", \"casa de bilete\", \"în cușeta\".

Frumoase versurile:

Trăiam într-un gând
Ca sub o piatră

\"Și apoi\" nu este corect, ori \"și\", ori \"apoi\". Lucrează cele două versuri din final, poți chiar renunța la ele.

Văd un progres în poemele tale. Mult succes!

Am remarcat în mod deosebit versurile:

te așezai
se scurgea o viață
începea alta
pe-atunci luam cina mai devreme
și nu consumam ceaiul nopților

Unul din cele mai bune poeme ale tale, Florin.
Merită să fie evidențiat.