La marginea umbrei

coseam ochilor tiv peste orbire
nimic nu era nimic
totul era casabil
din albii de sticla/rauri
curgeau toiege de diamant
in sus
pesti zburatori iesiti la soare
ramaneau suspendati de geana ta metafizica
iubito,
nu ma lasa
sa la luna urlu
ca un nechemat. de nimeni
sa pusc navodul
cu al meu

fara tine
sunt un om terminat

pampam

sunt un om banal
țin cărțile pe frunte umblu așa cu mâneca lipsă
și trișez cu încă un poem
moartea înduioșător de albastră

ești un om banal
cu tălpile-n cer mă privești dai din mâini
mă acuzi de iubire de marginea inimii
de umbră
umbre umbrele
plouă
gata

a
așa suna titlul
m-am luat cu viața
am uitat
ancora nuanța griul
și să mă schimb de cuvinte

fără noi
suntem terminați

pamspam

Iti vezi de moarte, deci esti cam in pas cu moda sau, mai bine zis: cumvaaa...asaaa...nici chiar extravaganta, dar nici inca demodata :)
Inca ceva: mor de invidie ca esti in relatii atat de apropiate cu Dumnezeu, ca aveti semnele voastre conventionale...eh! pe unde imi luneca gandul mie, pacatoasei, cand ai sti! :) Apropo, de ce culoare era cerul acela? Sa admitem ca nu sunt daltonica... :)

strofa a treia chiar m-a intristat.
si mi-a adus aminte de ceva:(

graunte de arunci, Piedra
vor creste corali miscatori
in raul care inunda ogoarele Nilului

de ce ti se lipes de palma
de ce ti se strecoara printre degete
de ce, oare, unghiile tale au miezuri in coji

si tu... in coaja?
si tu... la vale?

in cosuletul impletit in graba?

draga mea,
fara el nu am exista

spicmic

pentru că îmi lipesc de ochi un fel de culoare străvezie și rece
așa cum face el când mă vede printr-o copilărie sau alta
pentru că ziua îmi e cerul în dreapta și pentru ochiul acesta
trebuie să închid o ușă
prin care ar putea să se reverse a noapte
resturi decupate din orele ploii

pentru că habar nu am de ce orele trebuie să fie toate rotunde
și stricte și încă într-un fel
aleator ca mersul
pe apa aceea de care se vorbește
de la o vreme

draga mea,
fără ea, am mai exista

mersul e plutire
compasul e iubire
grindina nu a cazut inca
din vocea ei
atat iti spun
sa nu crezi
sa atingi
sa simti
cum licoarea rece incurca traiectorii
daca vei sta la porti
daca vei zornai cheile
daca vei astepta sa se opreasca furtuna
unde te vei afla
nu e intrebare
unde de rau te vei afla
cursa intre doua maluri
la care prevestesc pietrele
sii ca e rece
stii ca asa e
totul e rece
ca grindina si apa izvorului

draga mea draga
va trebui sa
o pui pe foc
albia sta pe miezul arzator al
pamantului

nu cirectez... ce-a iesit, a iesit

io

să nu ne corectăm gândurile
între ele pot să rămână umbre
o atingere o privire sau poate chiar ochiul
de veghe al irisului

și carnea să fie și ea transparentă
și atunci
cum mi-ai mai răspunde
dacă prin buzele tale
s-ar vedea
toate cuvintele

eram regele incoronat al mortii,
imperiul meu de cenusa iti mangaia umbrele, lacrimile,
si altfel de inceputuri adunate prin buzunare,
ne concentram in vechile si atat de familiarele rani
dulce prietena, amarul era cel mai placut gust,
pe care il tineam in brate.
desenam cu privire ecouri
la marginea uitarii

undeva era o cale
si daca as fi mers pana la capat

nu mai stau in cerc.
dau de-a triunghiul triunghiului laturi
de pietre nu ma feresc, ingeresc
mi l-am trecut peste bracinar si dansez
asa, uitat in figura

geometrie absurda caligrafie

ma dau in triunghi
in centrul lui cad

perpendicular de ceata de nori
clichees cu organe si animale acvatice
ma dor astea... cum sa le zic...?!

spune-ti-mi voi

doi

dragii mei,
hai sa va inghit!
sa fim fericiti toti trei


pamparrrrrrram

io

(\"undeva îmi cânta o \" strună...aș renunța la \"în loc de umeri\") Dar e frumoasă! titlul are în el ceva apocaliptic, cu subtitlu cu tot. este superb.

eh
pe atunci existau note mari
la dumnezeu
scris cu literă mică
cercurile deveneau concentrice
ne mișcam platonic într-un
.
alunecăm prin ventriculi ne filtrăm cu viața printre degete de la nil mi se trag toate astea tot nămolul ăsta de pe cuvinte
ea e mare acum
încăpem în sângele ei
uneori ne scurgem prin canalele lacrimale
ea duce cu sine
sinele nostru

se spune că suntem lacrimi
ce altceva
am mai putea fi
fără să ne ținem de mâini

în zona rarefiată a lumii
într-un cuvânt
dumnezeu poate locui și singur

chimia si-a luat concediu de boala
si-a retras turmele de substante si aere
acum, vidul se bate cu pumnul in piept
de rasuna valea cu tot cu bucium

nici scaun nu are, nici chemare
nu aude de-o ureche si de-o mana
de ce sa nu uitam ca uitam ca \"existam\"
cuvant interzis de lege si de datini


pampam

Îmi sprijin umbra de marginea orei
ce și-a uitat zâmbetul
agățat de...prăpastia norilor.

purtam alb ascundeam rostul cuvintelor
în poemele mâini legate cu sensuri pe
atunci alegeam ierburile care să ne țină
de viață în pătratul acela al versurilor
jucam numere pare cu cineva care trebuia
să continue cu un cerc poveștile noastre

cineva ne vorbea despre numere
altcineva, despre punct
dar nimeni
nimeni
nu
.
nu
banuia
linia alba
si capetele ei
cum se infasoara pe frunti
cum ne otraveste calatoria
si ne lasa gol
in valize
drumul
nu
.







.pampam.

Ramai putin cu mine!

pentru că
nu poți plânge în
.
poți plânge în litere
trebuie făcută o selecție
de plâns pe vocale consoane
majuscule litere de rând italic
bold underlined superscript diacritice
alții n-au nu-s pe poezie.ro ar plânge în
luni marți miercuri joi vineri sâmbătă duminică
la prânz seara și în toate diminețile de după sânziene

oare mai e mult până se termină spațiul acesta dintre lacrimi

S - P - A - T - I - U






i a t a c a t s p a t i u a i


j o a c a - t e d e - a s p a t i u l




(timp)acesta este timpul
totul are 3 ?
totul are 4 ?

dar 5?

.
nu
vezi
priveste
nu se potriveste
nu iese la socoteala
mintea ta le nascoceste
gura le rastalmaceste
cu privirea-i goala
tot se potriveste
priveste
vezi?
nu
.






. si de la capat

Primele doua strofe sunt de prisos,nici macar pe post de introducere in atmosfera.Iti strica firma deci.Eu zic sa le elimini fara pareri de rau,iar la penultima strofa schimba din \"dumnezeu imi facea cu ochiul\"(ce poate parea un calambur)in \"dumnezeu imi facea ochiul cer\",si renunta la cuvantul \"bot\"care iar scade gravitatea discursului.

sunt un om banal
îmi spuneai
și îți întorceai
cu tălpile-n cer
adâncul degetele cămașa
buza de sus
versurile

n-aveai nume
te atârnam provizoriu
la marginea umbrei
pe unde se scurgeau
toate iubirile
de peste viață

dumnezeu îmi făcea ochiul cer
era semnul că pot să-l strâng
să-i leg toiagul lumii
de un capăt

și să-mi văd mai departe
de moarte







Mi-a placut in special finalul\"

pe rând eram unul
eram celălalt
cineva însă
era într-un plus
ca intr-o cruce
își ținea tălpile
înlipite de cer
ca pentru un salt mortal
înspre viață
nouă ne rămâneau
nostalgiile ierburile piețele
din care nășteam
scări de griuri
prin anotimpuri

pe rând eram unul
si celălalt
cineva însă
era plus
intr-o cruce
ținea tălpile
alaturi de cer
pentru un salt mortal
inspre viață
nouă ne rămâneau
nostalgiile
din care nășteam
anotimpuri
de gri...

Valeriu! Super prelucrarea ta! Mi-a plăcut cum ai spus: \"cineva însă / era plus / intr-o cruce\".
Mulțumesc pentru sfaturi. Voi ține cont de ele.

nu-i mai ascunde
tristețea doarme numai
în retina imaculată a cerului
desprins de dumnezeu
de timp de umbră
poate avea cel cu
tălpile pe pămînt
gri cețos
al morții