Alina Manole

Într-adevăr, sunt mai multe poeme scurte, asta e ideea (din \"Poemele lui David\" - mi-am imaginat un volum din care scriu aici - poate cândva va fi un volum). Finalul este mai mult un răspuns al \"durerii\", poate că ar fi trebuit să scriu \"din vis\"...

Îți mulțumesc pentru cuvintele tale, voi ține cont de ele. Ai dreptate cu finalul, am vrut acolo să fie, de fapt, două strofe, două poeme. Să văd ce iese după ce mai lucrez pe text. (Și eu care speram să fiu mai maestră decât maestrul și să nu mă prindă nimeni :).)

Costin, este aceeași, și cu blocul, și cu scara după ea, avea niște pantofi verzi în care dansa în copilărie, verde de inimă. Cred că nici un alt text al meu nu este atât de desprins din real ca acesta. Ultima strofă se referă la mareea de gânduri ale celor pe care îi iubești și care te contaminează, te îmbolnăvesc la fel ca și pe ei, de bine sau de rău și de toate ciudățeniile. E ca atunci când simți gândul cuiva și nu știi de ce râzi sau nu știi de ce te doare. Și atunci nu mai ai gândurile tale, nu mai știi care sunt ale tale.

Anghela, încă mai port în plexul solar ghemul acela și doar o mare duioșie a unui mare om îl poate desprinde de acolo. Iar până atunci nu pot să te continui. Poate în altă parte...

Florin, și eu, dintre tot ce am scris, am aproape de suflet penultima strofă. Acolo este explicația și de ce David și nu altcineva. E o poveste reală, la care eu țin foarte mult.

Vă mulțumesc pentru cuvintele voastre frumoase, aici, la acest text.

Dominic, îți mulțumesc pentru cuvintele tale atât de frumoase, aici la textul meu. Este așa cum ai scris tu mai sus.

Există în acest poem al tău un cuvânt ale cărui sensuri le-am înțeles azi: \"smerenie\". Coincidența face să îl scriu și eu, și tot azi, și tot aici.
Plec din poemul tău cu uimire smerită în inimă, cu o \"prelungire a neliniștii mele\".

Remarc sensurile acestui poem, așa cum m-am obișnuit să caut în poezia lui Florin Andor. Iau cu mine verdele stins, cusut pe dinăuntrul inimii, ca un patch cu eliminare continuă de iubire.

A rezona cu un poem ca și cum ar fi rupt din tine, poate dincolo de tehnică sau curent literar, a regăsi aici \"liniștea mea plânsă\", cred că e fantastic și la o limită unde reîntoarcerile există. Azi vei scrie un alt poem, altfel sau poate îl voi scrie eu.

N-am zis că atât te duce capul, ci mai degrabă că, de câte ori te întorci la \"clipa perfectă\", de atâtea ori o să îți repet că e neinteresant și plictisitor. :)

E interesant, însă nu am înțeles de ce anumite cuvinte sunt scrise italic (dezechilibrează textul) și de ce nu este scris \"odată cu\".

Interesant de sinistră imaginea cu marmura și mai puțin aripa ruptă, înger pârjolit, clipa perfectă. \"Moartea îmi fumează țigara / răsucind pe degete lumea / ca o paiață albastră\". Apropos de vrăjitoare. :)

Am citit tot ce ai postat pe site și sper să fie texte scrise la 13 ani. Te sfătuiesc să folosești diacritice. Locul pentru subtitlu e pentru subtitlu, nu pentru nume. În \"ochii noștri\", \"noștri\" se scrie cu 1 singur i. Citește mult înainte de a te apuca să scrii. Altfel, iese orice altceva în afară de poezie. Ca aici.

În speranța că nu ai să plângi și nici nu ai să mă blamezi după ce vei citi comentariul acesta, îți doresc mult succes și te aștept cu texte noi.

În afară de finalul cu ulcioarele înainte de facere, m-am întrebat ce caută restul versurilor în poem. Nu vreau să îmi mulțumești pentru comentariu, ci să vezi întâi cum lucrezi prima strofă. Bagatelă, înțeleg, dar să fie poezie. :)

Remarc aici, cu o părere subiectivă, mai ales, strofa - cea mai bună de astăzi, de pe pagina de texte a poezie.ro:

\"poti desena cu degetul mic goliciunea
liniei orizontului
ai voie sa traiesti pana-n panza
freatica a sufletului tau
orice zbor si orice clipocire\"

Se pleacă din poemul tău cu o amprentă țesută pe pleoape. Și \"pânza freatică a sufletului\" - unduioasă oglindire a ceea ce noi suntem, atunci când tălpile ating cerul. Totul are un sens, și aici.

De ce nu ești dumnezeu? Lui dumnezeu nu i-o fi lene? De ce cafea interzisă? Din cauza lui yerba? În primele două versuri: \"descoperi\" cred că ar trebui să fie la condițional.
Interesantă senzația pe care o lasă percepțiile tale. Aici un gust dulce, cândva unul nisipos...
Am remarcat: \"genocidul uitării\".

O atmosferă în nuanțe de griuri, dar care place ochiului. Am remarcat versul: \"Câteodată durerea miroase a cauciuc ars\".

Terifiant vis, reușit poem. Uneori simți că diminețile nu au nici o destinație, ca în această duminică. Parcă s-ar închide într-un cerc sau s-ar nemișca într-un singur punct.

Până la urmă, ai mai luat ceasul? :)

Încearcă să nu repeți pleoapa și irisul de prea multe ori, strici frumusețe de poezie.
Remarc: \"suspendată în clipă ca în rama unei fotografii\".

Păcat de textul care se citește greoi pe asemenea poze. Păcat de poze că sunt alăturate anapoda.
În rest, felicitări pentru haiku-uri și pentru munca depusă.

Dacă tu crezi că editorii au timp să își ironizeze colegii cărora le acordă încredere, te înșeli.

Cât despre celelalte ironii din comentariul tău, uite că a fost un editor care a apreciat tot ce ai postat pe acest site. Spre deosebire de tine care nu ai reușit să apreciezi gestul de a rupe din timpul meu de weekend pentru a-ți lăsa un comentariu de încredere aici. Și da, a fost \"un editor sau cineva CINEVA\" care să zică \"da e în regulă\" și care speră să nu se fi înșelat.
Tot Mult succes!

Am aprobat comentariul lui Bazil (care se pare că a uitat să schimbe contul) special pentru confirmare. :)

Domnule așa-zis Șerban-Liviu Antonesei, permite-mi să te parafrazez: îmi e \"lehamite\". De clone. Știi ce nivel iau clonele depistate? Citește la Reguli. Dar sunt sigură că știi.
Și încă o precizare: într-adevăr, așa cum scrii la Orașul de reședință, \"depinde\" de cine folosește acest cont: Bazil Rotaru, Dan Dediu și poate și alții.