Destul, Doamne...

Prost material, Doamne, ai folosit ca să mă aduni din risipirea aia largă atât de plină cu minuni... In clipa lutului păgân cu elemnte corodate ai pus zadarnic suflet bun si aripi albe nezburate... La ce folos atâta simț atât auz si atâta văz aproape mi-am ieșit din minți din măduvă si chiar din os... Mi-e haina lutului prea grea si-n lume chiar mă simt străină mă iartă de greșeala ta și lasă-mă in dor lumină... supărarea mea e pe toate elementele astea chimice care mă dor azi ingrozitor... putea si Dumnezeu să folosească elemente din astea nedureoase, mai rezistente - măcar atat cat ține o pîrdalnică de viață, un nimic dacă ne raportăm la viața universului...