My immortal

dincolo de atingerea satinată a versurilor în-cerc să văd,prin tulburătoarea transparență;poemul, un flux continuu de imagini telescopate din trecut spre prezent,proiectate în viitor;amalgamate la maxim,aicea am o mică neînțelegere (eu nu m-aș putea gândi la iubire(erotism),dumnezeu(religie) și copilărie(inocență) în același timp-se presupune că e o \"maree de gânduri\"),și riscurile sunt ca imaginile să nu se lege(artificialitate-nu zic manierism),să se desprindă de calotă și să plutească în derivă,de unde și nevoia unei construcții rotunde (\"sunt o femeie transparentă../..copii de umbră\",\"aici poartă femei transparente de mână copii\"), pe de altă parte,știu că sunt făcute să joace în fața ochilor,senzația pe care o am când termin de citit este de evanescență,și atunci caut ceva de care să mă agăț,titlul,superb,\"my immortal\",mă trimite la poemul ce l-ai înscris în bibliotecă,îmi ridic privirea pe floarea soarelui,si acolo fâșia subțire de mătase, țesută din \"ghemul durerii albastre\".
dominic

Dominic, îți mulțumesc pentru cuvintele tale atât de frumoase, aici la textul meu. Este așa cum ai scris tu mai sus.

\"alina\" din poezie care banuiesc ca este aceeasi cu Alina Manole din Iasi, bl... sc... etc, danseaza prin prezent pe o melodie a trecutului, cu pantofii copilariei.(pe care ii poarta inca destul de des.)si ce usori sunt acesti pantofi si ce bine se danseaza cu ei, miscarile adica versurile sunt ca niste valuri blande care isca nostalgii. poezia este o zbatere, o neliniste, o cautare. inca nu a gasit ce vrea si se intorce din nou(alina) in tara bunicilor, la momentele copilariei. simbolistica si imagistica bine gandita, bine cantarita inainte, asta se observa cu un ochi. si culorile spun destul in acest text. ultima strofa imi confirma faptul ca aceeasi alina nu se simte lejer in starea aceasta si ca ar vrea ca totul sa se termine odata. sa vedem...
drag,

barbatii invart pe deget cheia de la sanie
inelul cade in buzunar damen vals
sinele au ruginit steaua de staniol
se da la iarna pe gratis litanie

n-aveti de brad peneti sorcova la soba
dati-va toti cu capul de ea si platiti
jucati capra nici capra n-aveti? jucati calul
acum e plin nu-l spintecati riscati

chiar asteptam povestea asta. :)
hm. versul asta deja doare putin \"să îl uit pe dumnezeu agățat de mâini în țara bunicilor\". iar strofa penutima e ireprosabila.
ce ma fascineaza inca aici este o rupere logica pe care o gasesc intre greutatea imprimata atat ideii, cat versului (ca tehnica) care insa nu reuseste sa rupa nimic din senzatia de sublimare pe care o resimt ca cititor.
o unica nelamurire - chiar daca am citit interpretarile si biblioteca - de ce subtitlul ales? as lega de temele abordate, dar david a fost mai putin explicit si doar solomon a abordat iubirea.

Costin, este aceeași, și cu blocul, și cu scara după ea, avea niște pantofi verzi în care dansa în copilărie, verde de inimă. Cred că nici un alt text al meu nu este atât de desprins din real ca acesta. Ultima strofă se referă la mareea de gânduri ale celor pe care îi iubești și care te contaminează, te îmbolnăvesc la fel ca și pe ei, de bine sau de rău și de toate ciudățeniile. E ca atunci când simți gândul cuiva și nu știi de ce râzi sau nu știi de ce te doare. Și atunci nu mai ai gândurile tale, nu mai știi care sunt ale tale.

Anghela, încă mai port în plexul solar ghemul acela și doar o mare duioșie a unui mare om îl poate desprinde de acolo. Iar până atunci nu pot să te continui. Poate în altă parte...

Florin, și eu, dintre tot ce am scris, am aproape de suflet penultima strofă. Acolo este explicația și de ce David și nu altcineva. E o poveste reală, la care eu țin foarte mult.

Vă mulțumesc pentru cuvintele voastre frumoase, aici, la acest text.

eu văd mai multe poeme aici. am rezerve față de puterea lor de a se integra într-un întreg. deși luate separat îmi sugerează imagini și sentimente distincte. nu zic nimic despre subtitlu. are probabil o semnificație. parcă am mai întîlnit-o la tine. eu nu cred că textele \"este\" despre iubire ci despre durere. finalul mi se pare puțin comun.

cred ca poemul s-a nascut intr-unul din acele momente dureroase, cum ni se mai intampla uneori...cand <> a simtit pericolul descompunerii intr-un puzzle incoerent. iar aici este efortul ei de a se recladi, de a-si disciplna imaginea trecand intacte, dincolo de surpari, reperele intrinseci ale fiintei sale ( \"si nu pot sa il uit pe dumnezeu legat de maini in tara bunicilor\").
am ramas cu penultima strofa rezonand inauntrul meu...

Într-adevăr, sunt mai multe poeme scurte, asta e ideea (din \"Poemele lui David\" - mi-am imaginat un volum din care scriu aici - poate cândva va fi un volum). Finalul este mai mult un răspuns al \"durerii\", poate că ar fi trebuit să scriu \"din vis\"...

Îți mulțumesc pentru cuvintele tale, voi ține cont de ele. Ai dreptate cu finalul, am vrut acolo să fie, de fapt, două strofe, două poeme. Să văd ce iese după ce mai lucrez pe text. (Și eu care speram să fiu mai maestră decât maestrul și să nu mă prindă nimeni :).)

Poezia se naște din durere, scrii atunci când există durere, simți nevoia să scrii, cum spunea Liviu Nanu. Ne refugiem mereu în ideea de copil, de copilărie, acolo găsim siguranță, stabilitate, imaginează-ți piramida lui Maslow, nu poți clădi nimic dacă îți lipsește siguranța sau clădești și se destramă. Poate de aceea poezia este un joc de puzzle sau un joc cu mărgele de sticlă.

Îți mulțumesc pentru ai lăsat cuvintele tale să rezoneze aici.

nu ar trebui sa scriu nimic, pentru ca risc sa deconspir prea mult :) strofa autobiografica e binestiuta, da, constanta in acest prezent discontinuu.
dialogul e bine redat, si aici tu.
daca ma gandesc bine, am simtit \"cum te învăluiește gândul cuiva ca într-o mătase gri\" dar si cum e gandul de culoarea adancului padurii sau de culoarea linistii, si
\"cum se tulbură aerul lumii în jur când săruți în smerenie\"..... [atentie mare, insa!]
simetria incheierii face un intreg din diversitate si nu este regula in poemele tale. de asta emit o ipoteza si o intrebare: e o treapta?

Ti-am descoperit cu uimire forta de a supravietui cu \"pantecul despicat\" \"in jumatati de copii umbra\"..., si chiar daca, am nevoie de un print si mai mult ragaz ca sa descifrez tainele transparentei cu lumini violet, nu pot sa plec inainte sa-ti spun cat de inalt simt zborul \"ingerilor umeri\" pe pagina acesta.
Las semn ceea ce la prima lectura m-a emotionat cel mai tare:
\"cum ai putut să supraviețuiești îmi trimite un prieten/
mi-a rămas poezia alina poezia e o copilărie/și ghemul durerii albastre/alina ghemul e sfoara maro în care îți legi pachetul cu/nenumitele sentimente fire țesute în toate numele tale/în curând voi scrie și despre îngeri umeri aripi nori și nu pot/să îl uit pe dumnezeu agățat de mâini în țara bunicilor\"
Multumiri,

Mihaela, dar ce este poezia dacă nu o biografie a autorului?
Cât despre \"smerenie\", a fost o coincidență, am scris în același timp cu Nia și nu e prima dată când ni se întâmplă interferențe de gânduri. Poate tocmai de aceea am scris despre \"mareea de gânduri\" pe care o simt când interacționez cu prietenii mei, inclusiv cu tine. Și tu știi asta. :)
Despre trepte, uneori, se spune că sunt praguri în înțelegerea lucrurilor. Poezia ar putea fi o treaptă.

Carmen, simbolistica mea e simplă, luminile violet au contururile sublimate dincolo de pleoapele de neatins ale gândului. Și, de aici, celelalte. Atunci Dumnezeu, tatăl, poezia sunt mai aproape de poartă. Despre \"hello teacher tell me what\'s my lesson\" găsești în Donnie Darko. Cercurile doar trebuie lipite.

Vă mulțumesc pentru cuvintele voastre, aproape, aici.

\"sunt o femeie transparentă îmi trec mâinile prin lumini violet\"

si luminile se incretesc in cercuri din ce in ce mai mari, ca si ochii copiilor de umbra... cuvintele trase din ghemul durerii albastre vor fi legate cu sfoara maro, facute pachet si trimise intr-o calatorie incerta pentru a-si invata lectia sau doar pentru a fi invartite pe degete de catre un barbat scriitor de iluzii:)

Observ ca e atat de transparenta femeia aceasta incat i se vad toate maruntaiele, facand din indrazneala ta o scriere remarcabila. As renunta la titlurile astea, pe care nu le inteleg, si as lasa-o pe \"alina\" sa fie strigata din decor de toate cuvintele necesare si nu sa se umple de decor si sa umple decorul cu de la sine putirinta.

Sandra, cuvintele tale aici sunt o surpriză plăcută și, mai ales, atunci când vorbești despre marginea cercurilor... așa este, simt că știi cum este să pășești această margine spre centrul lumilor.

Andrei, pentru că tot nordul s-a scurs în violet, lipsa acută poate deveni transparentă. Și poate de aceea lumina este fără de culoare, pentru că îi este de ajuns deschiderea spre cer.

Filip, voi încerca să renunț la titlurile acestea, uneori nu e nevoie de nici un titlu pentru ca poezia să ființeze. Mi-ai dat o idee, dacă toate aceste mici poeme (și cele din \"Vertical\", și cele ce vor urma) vor fi cuprinse cândva într-un volum (\"Poemele lui David\"), ele vor fi fără titlu, doar cu ele însele.

Vă mulțumesc pentru aprecierile și cuvintele voastre frumoase, aici, la acest poem la care țin foarte mult.

ar trebui să înceteze toată mareea aceasta de gânduri
ele vin atunci când bărbații învârtesc lumea pe degete
mi-ai spune hello teacher tell me what\'s my lesson
istoria literaturii e o iluzie pe când
aici se poartă femei transparente de mână copii
rămași la aceeași vârstă a visului

Eu iau din aceste tablouri pastel al doilea, e dreptul meu de a mă lăsa contemplării acolo udne simt cuvintele mai înalt, acolo unde \"pachetul cu nenumite sentimente\" mi se desface. Nu te supăra că aleg doar ce îmi place mai mult și mai mult dintr-un poem, asta nu eclipsează, nu eludează, nu stinge nimic din întreaga frumusețe a ceea ce poeta ne lasă întru admirație, ca o galerie rară.

Acum îmi iau ca o femeie transparentă copilul de mână și fug la întâmplare prin poezie. Pe curând, acolo unde ne vom aminti că suntem.

Drag, Ela

Hello Victor. :) Lecțiile se învață din stagnarea sângelui. Și trebuie să le știm pe de rost, cum s-ar zice... by heart.

Ela, nu mă supăr, fiecare alege ce simte că îi este mai aproape, cu ce rezonează. Eu tocmai treceam cu durerea albastră făcută ghem în plexul solar.

Vă mulțumesc pentru cuvintele voastre, aici.

imi place dialogul asta mai mult interior si mai ales curajul de a te arata vulnerabila. o sa ma tin dupa aceste poeme ale lui david, tare mult vreau sa vad unde ajung. ai sa vezi tu cum o carte se naste singura atunci cand ii vine momentul.

protestez la bărbații învârtesc lumea pe degete ca nu as putea sa nu :). multa sensibilitate aici in poezie si eu recunosc ca nu i-am prins toate sensurile ascunse tocnai pentru ca este atat de personala.

Să fie într-un ceas bun cuvintele tale. \"Poemele lui David\" există deja și vor fi cuprinse într-un volum (pentru care chiar ieri am deschis un nou folder... mareea de gânduri continuă, nu?).

In afara de fobia mea pentru englezisme, pe care o semnalez si aici, \"hello teacher tell me what\'s my lesson
istoria literaturii e o iluzie pe când\", textul e bun. Bune in special primele doua strofe, si alternarea dialog-monolog, prezentarea din unghiuri diferite pe tot parcursul textului, \"sunt\", \"ai simtit\", \"ar trebui sa inceteze\", \"cum ai putut sa supravietuiesti\"creand tensiune, ritm, plusuri, deci. Minusuri, ultima strofa.
P.S.-Cu Evanescence pe fundal.