acolo nici păsările nu se avântă

În ochii bolnavului se văd poate cel mai bine limitele - ca în Moartea domnului Lăzărescu, o limită plimbată de colo-colo pentru a desena un dans macabru.

Finalul mă face să mă întreb cât de adânc să (nu) privesc la rândul meu în ochii groparului. Și să nu uit că orice fântână are groparul ei.

monica, multumesc pentru semn...
asa e, fiecare fantana isi are groparul ei :). Te mai astept pe aici,

alex

nici nu m-am gîndit la numărarea , chiar și teoretică, a clipirilor. Fiecare clipire poate schimba întreaga imagine dinaintea ei, poate chiar converti. E inedită poema.

Interesantă ideea cu înțepătura perfuziei asemănată (sugestie) întâi cu o fântână cu apă de băut, dar în suferință aceasta se transformă într-o groapă pentru mort, iar fântânarul într-un gropar, asemeni unei fântâni cu apă contaminată, care trebuie stupată.
În starea aceasta începi să derulezi înapoi filmul și descoperi lucruri interesante, cu lumini și pete de lumină, imagini cenușii, fotografii imperfecte, pe care le incluzi în starea aceea \"intre\". Rămâne doar să constați că la vremea fotografiilor nu conta forte mult starea, probabil tinerețea, dragostea de atunci, lucruri lăsate atunci în așteptare când aveai posibilitatea să le scoți în prim planul vieții tale și să le prețuiești bucurându-te că pur și simplu căexistau pentru tine. Nu mai insist. Păreri. Felicitări pentru poem. Ioan

\"filmul e în stand-by doar
o fotografie\"
este ceva care \"impresionează\" aici și..\"neputința ca un uter imens\" și ..
ochii în care a privit groparul să vadă cât de adânc poate să sape până la tine.
tot poemul mi se pare reușit reiterând căutările tale. te citesc cu interes.
Daniela

observ că începi să sapi în din ce în ce mai adânc. ești într-un nou grupaj de poeme: adânc(uri).
este minunat ce încerci aici.
se simte teama aceea abisală, iar titlul, da, este cel mai potrivit!

am citit cu plăcere,

Ottilia Ardeleanu

vă mulțumesc pentru semne...

liviu - mă bucur că ți-a plăcut, treaba cu închis/deschis, de fapt întrebarea retorica din text mi-a venit spontan. Am vrut s-o scot, dar mi-am spus că trișez cumva. și am făcut bine :). Mulțumesc...

daniela - încântat că a plăcut textul, și eu te citesc cu același interes. Da, este vorba de căutări aici :).

ioan - foarte fain ce spui, deloc greșit... Este interesant cum se poate broda pe marginea unui text, firesc, sincer... mulțumesc, ioan

ottilia - mă bucur că ai amintit de titlu. E o întreagă poveste aici, nici n-am spațiu s-o spun :). În fine, greu l-am mai aflat! Într-adevăr, e un grupaj aici, nu știu cât de adânc însă mai pot scăpa. Pentru că vine un moment când simți că cel drag e mereu înaintea ta, atât de adânc... Dar așa e legea firii :).

Vă mulțumesc și vă mai aștept aici, cu drag,

alex

Gândul acela despre imaginile dintre închis și deschis mi-a amintit de filmul \"Le scaphandre et le papillon\" (http://www.youtube.com/watch?v=bQntp4an4vk)

Să fii îngropat de viu în ochii, în mintea sau în sufletul cuiva. Oare pentru cine e motiv de tristețe și pentru cine e tragedie?
Mi-a plăcut, Alex. Frumoasă și sensibilă istoria asta.

Raul

multumesc, raul...
ma bucur ca ti-a placut, voi urmari, sounds interesting :)

alex