tobogan pentru cer

am inteles despre zborul ca levitatie sau pleoapa inchisa peste vise neterminate, dar \"femeia-iapa limpede\", e oare un model original de femeie labirintica (adica greu accesebila), ce aluneca pe un topogan de matase la un loc cu dorurile tale (cuminti)? :)
numai copita de lut mai sperie vantul si-l face fosnet subtire peste coroana nucilor amarui nici mierla nu mai e mierla cum isi ascute limba sa intre pe usa zavorata atunci frunza se elibereaza de obsesii si plange...

multumesc, anana
ma bucura trecerea ta, ai scris frumos, ai patruns dincolo de cuvinte :)

alex

Alex, visele tale se dau pe tobogan!
obsesia asta a ta rotundă... vârtej de frunze, pleoapă de femeie, rece orbicular, gloanțe, coroană... te lansează într-un joc amețitor.

poemul e viu, antrenant.

îmi plac copacii amintiți aici de tine.

Ottilia Ardeleanu

ottilia, multumesc pentru semn...
da, e o obsesie rotundul acela... sper sa nu devina redundant :)

alex

Vezi că și tu Alex ai mierle-n peniță/ femei precum iepele cu copite de dor/și tu simți însă greu cât de grav ne-amenință/frumusețea prin frunze când cortinele dor!

cand cortinele dor :), da, frumos spus... Asa e, va multumesc pentru semn si va astept aici cu drag, aici, pe tabogan :)

alex

nu te supăra pe mine că ți-am luat pas la pas poeziile acetea ultime.
în sens critic.
și aici ai reverberațiile tinereții (vezi \"am spus\"-ul cela demonstrativ, inutil).
dar ai și construcție abstractă, ceea ce este plăcut.
deranjează un pic, întradevăr femeia-iapă.
de exemplu - calul are simbolul legăturii cer-pământ, al drumului (nu degeaba inițierea în orice mister se face prin alegerea însoțitorului și cucerirea-încălecarea lui; iar aici atingem un punct sensibil al simbolismului calului - acela de înger/tovarăș de drum, dar și de jumătate-animal oglindă a jumătate spiritual; pornind de la acest ultim amănunt, calul devine simbolul instinctivului din atma, partea ce nu este nici sus, nici jos, veșnic călător între ele; de aici simbolul demonic al calului, ce smulge din ceruri și duce în pustie, spre pierzanie spiritele alese, dar și caracterul angelic, cel ce recuperează prin îndrumare semințele de spirit reînnoit din sufletul suferind; de regula se vorbește de un armăsar falnic etc., arar de o iapă borțoasă etc.; aceasta arată apropierea prin feminizare a simbolului de latura lui tenebroasă, rătăcitoare; de unde expresia \"iapă nebună\"; calul neîmblânzit păstrează latura demonic-angelică la nivel instinctiv, pe când punerea lui în oglindă, reflectarea rațională a sa îi conferă un sens, o ridicare din lumea indistinctibilului; nu cred că aceasta este un lucru bun întotdeauna; dar spiritul a fost gândit mereau ca parte a rațiunii, deși sufletul este parte a afectului, și cu acesta ne prezentăm în fața Domnului); simbolul nobleții, dăruirii, este și un caracter excluziv, care alege oglinda în care să se reflecte; revenind - dar \" femeia nu poate fi decât o iapă\" - de ce?; femeia poate fi orice; bine, să nu rupem de context!; ai conturat ridicarea-zborul-ruperea ca pe o alunecare-precipitare-decantare, exact ce zice titlul ai căutat în această poezie; dar imaginea noir pe care vrei să o sugerezi (cred eu!) nu este suficient susținută de un simbol reductiv (\"femeie închisă în ea însăși\" / calul ce-și caută scoarța / \"limpede înfiptă în copite de un rece / orbicular\").

de am ales și am cules greșit, iertare!
dar asta sunt, aici!
un critic oarecare...

pt.

teodor, mulțumesc...
pentru simbolistica aceasta interesantă... Ai dreptate, eu la cal mă gândeam, iar iapa aia sună ciudat, poate supărător, dar aici nu am vrut să fiu deloc rău:). voi mai modifica, fii sigur de asta, la o perioadă iau toate textele la periat, dar am nevoie de o pauză, de o detașare. te mai aștept...

alex