alexandru cosmescu

imi place

sunt cateva chestii de modificat, totusi:
\'lobul sufletului\' - cuv asta, \'suflet\', arunca textul intr-o zona care mie nu-mi place. decorul e si el din zona asta, dar daca n-ai fi scris \'suflet\', as fi putut interpreta textul ca o poveste ok despre ce facea o tipa in 1989:) cand se intamplau tot felul de chestii care ii afectau pe altii, dar ea se dadea cu pelin pe incheieturi si n-avea nicio treaba cu nimic:)

in al doilea text, ai introdus bunicul mort - poate ca un fel de contrapunct pentru zona high-tech - iarasi, temele astea mari, cum e moartea, sunt f greu de abordat fara sa sune pretentios ca naiba. mai ales daca folosesti si limbaj ermetic :p - asa ca am si aici micile astea rezerve

in al treilea text, ai o constatare generalizatoare - \'nimeni nu este ideal\' - care suna m curand a teza de argument:) dar te poti intreba \'ce e aia ideal?\' \'ce e aia sa fii ideal?\', \'de ce nimeni nu e ideal?\' :p samd. dar de ce in viata cotidiana noi suntem f atenti cu generalizarile, dar in texte nu? (asta ca sa motivez de ce as scoate versul ala)

in rest e ok - si finalul mi-a amintit de holding therapy, cauta asta pe google, e creepy de tot, dar e frumos:)

faza cu tatuajele si memoria e un pic cliseu, dar nu am obiectii fata de ea:) decat ca as scoate \'ca ale tuturor\', care e iarasi generalizare:p si, daca ma gandesc m bine, as pune \'noastre\' in loc de \'mele\'

am m spus ca imi place textul?;;)

eu as lasa numai asta:


în interiorul lor grădini întregi de singurătate își
desfac coroanele


trec pe străduțele tale/mă aplec/nu mă lăsa să tremur/îți ling luminile le respir/lipesc pe cer ochi albaștri devine rotund și mare

cand am citit pt prima oara adn, am scos txt la printer si il aratam la toti prietenii mei:) l-am aratat si paznicului de la mine de la serv, un clubber inrait de vreo 24 de ani, care zicea ca n-a citit nimic de vreo 3 ani. l-a spart/art:) si de atunci imi tot cere sa-i aduc txt misto:) si-i aduc... ai corupt pe inca cineva:)

argumente pt steluta:
1. sunt cele m curate txt pe care le-am vazut vreodata. imi place sa spun ca un txt bun e cel care nu te lasa sa spui nimic despre el, cand vrei sa-l explici ii repeti pur si simplu cuvintele. asa sunt si txtl de aici
2. txtl sunt f bine legate in cicluri care isi raspund
3. merg pe o serie de imagini / trairi / situatii hiper actuale, pe care le rateaza f multi autori de acum; unesc chestii aparent contradictorii, cum ar fi momentele de filosofie, jocurile de limbaj si hiturile naspa
4. au in ele o ambiguitate care te seduce; tot ambiguu este si personajul din txt; txtl te fac sa ai fata de autorul lor aceeasi simpatie pe care ai avea-o fata de un prieten f bun
5. sunt o sinteza a poeziei contemporane; daca ar fi sa explic cuiva tehnicile / viziunea / atitudinea poeziei actuale, as face referinta in primul rand la txtl tale

m-a dat pe spate:) ai intrat pe o dictie diferita de cea din txtl tale vechi, ironia mult m subtila aici, finalul in poanta, discursul f bine tinut in haturi imi plac mult:) \'ceva cutremurator... / m-am cutremurat\' - f misto:) daca vrei, iti ghicesc si eu, sa-ti spun ceea ce nu ti-a spus dobos:)

misto ideea... uite, incearca sa construiesti in baza frazelor astora o poveste. desi txt e misto si asa, m ales pt cei care stiu situatia literara de la noi... finalul il salveaza tare fain... poate m faci un experiment de genul asta cu o situatie comuna... vezi cateva fraze intr-un magazin, de ex:)

ma bucur mult ca ai revenit...
si ca vorbesti in continuare despre aceleasi obsesii, care stii ca imi plac enorm... desi trebuie sa fac un efort ceva mai mare ca sa recompun un sens pt txt asta... imaginile sunt mult m disparate decat faci tu de obicei. asa ca ma las pur si simplu dus de atmosfera asta pe care o creezi tu...
in ceea ce tine de constructie e f ok. imi plac enumerarile alea din a doua strofa, dupa care schimbi planul in ultima... si, prin enumerarile astea, creezi un fel de orizont de asteptare pt ceea ce va urma... fara sa-l inchizi prin vreun ton conclusiv... plus, ca de obicei, multe imagini care imi plac si care ma fac sa stau dus cateva minute bune, cu ochii in monitor...

rigla de masurat barba era ca sa fac misto de postu, cand ii explicam cat de repede imi creste, iar poezia aia cu \'malurile dambovitei\' era din urmanov:) postu, vezi de beatnici, ei te pot ajuta daca vrei narativitate...

f misto txt asta... desi nu-mi prea place cand esti ironica:) dar nici nu mi-ar placea sa iei prea in serios lucrurile... mi-a amintit de vremea in care eram pasionat de budhismul tibetan si citeam enorm despre un ritual, chod pe numele lui, care anume in asta si consta - in oferirea corpului spre dezmembrare la tot felul de entitati imaginate... parca si cateva referinte la artaud... imi place cum curge prima parte, cu imagini din diferite registre... chestia asta de \'parinte batran\' din mijloc, sacrificiul asumat, creatorul distrus de personajele lui... e si ea o imagine tare misto... combinatia asta de visceral si eteric imi place mult... si figura asta a katarinei, care poate fi orice pt tine, de la initiatoare la confidenta si, acum, distrugatoare...
finalul mi se pare totusi un pic fortat si tezist... ultimul paragraf / strofa...
in rest - foarte bine lucrat, un txt marca ioana, la care tin mult...

imi era dor sa-ti scriu un comm:)
imi place cum \'construiesti\' tu... martirii care apar de 2 ori, \'straiul vechi\' caruia ii raspunde \'poezia de spus pe strazile cetatii\' si care vine in paralel cu telefonul si cu televizorul... combinatia asta misto de vechi si nou... in general, imi place cand lucrezi pe imaginar medieval...

retin si eu \'creșteam impudic pe fiecare organ al tău\'... si \'fiecare de luna sau de steaua lui\'...

tare faina vizuala voastra, ela & emi... ati gasit absenta de la care sa porniti si de care, descriind-o sa va imbibati... sa va asezati in scaunul liber, incepand sa ascultati melodia durerii... scaunul liber, cel \'ocupat de absenta\'... ma bucur sa dau de alte reverii ale absentei, pt ca le practic si eu tare intens...

imi place cum privesti tu relatiile... cum le treci tu prin tine... relatiile cu obiecte (evetual interioare) si aici cu o fiinta...

mi-ai amintit de blanchot, care spune, undeva, ca a vorbi cu cineva inseamna a-l individualiza, a-l scoate din sistemul celorlalte obiecte, a-i conferi identitate, adresandu-i-te... si, in acelasi timp, a accepta diferenta dintre voi - pentru ca daca ea n-ar exista, n-ar avea sens sa intri in dialog cu el...

dar aceasta distanta, aceasta diferenta, poate fi si depasita, il poti trece pe celalalt in tine, luat de dinamismul relatiei - ceea ce se intampla si aici, si e tare frumos \'pus in opera\'...

ma simt intr-o companie tare faina aici:) artaud, deleuze, grottowski, triburile alea indiene care consuma peyotl... pentru mine artaud este, intai de toate, alchimie - una dintre pasiunile mele cele mai mari si mai placute... cel care si-a transformat corporalitatea intr-un creuzet in care sa se cristalizeze aurul alchimic al artei, cel care si-a transformat opera intr-un vartej de stari care, experimentate, il transmuta si pe receptor si pe performer... ceva texte faine, in engleza, sunt la http://www.greylodge.org/occultreview/glor_014/artaud.htm sau http://www.greylodge.org/occultreview/glor_011/glor_issue11.htm (este un pdf in josul paginii)...

unul dintre cele mai faine aspecte ale lui, cred eu, este felul in care si-a oferit libertatea asta exterioara si interioara ce i-a permis sa faca ceea ce a facut si ne inspira si acum... capacitatea lui de a transgresa orice limite, inclusiv cele auto-impuse, pentru a ajunge la acea \'puritate\' de care vorbesti si tu... pentru el, am impresia, insasi gandirea era un act de transgresiune, de descoperire a unui teritoriu nou in care urma sa se manifeste... tin minte teoretizarile pe care le facea despre urlet, despre cum teatrul european a decazut pt ca actorii s-au dezvatat sa urle cu adevarat... si incercarile mele (nereusite, de altfel) de a ma invata si eu sa urlu, pt a intelege un pic altfel pasiunea... si a o trai altfel...

mi-au placut apropierile pe care le faci cu o serie de idei / lucruri la caretin mult... deleuze & guattari, de ex... sau grottowski, singurul, mi se pare, care a reusit sa se apropie de artaud prin ceea ce face... poate si peter brook... multam de lectura, ioana, si pt ca mi-ai amintit de perioada in care artaud imi era maestru:)

\'căderea\' și \'ciocnirea\' asta de aici mă duc cu gândul la atomii lui epicur, aflați în mișcare continuă și ciocnindu-se pentru a se cumula în noi lumi... ca textul ăsta al tău, bunăoară...

care începe într-un mod oarecum autist - după ce lumea se termina tu rămâi un fel de demiurg care îi manipulează rămășițele, aranjându-le într-un text care să-ți placă... un spațiu asemănător sieși și egal cu sine... și uită de toate, implicată în acest proces de reconstituire a lumii / a sinelui... cand îți vei reaminti de ele, le vei învârti în jurul aceleiași axe a uitării... și, după relația cu un celalalt - fie k., fie cel din cantecul lui janis - te vei naște în tine, perfectă, completă, cu toate fragmentele din textul ființei tale integrate în căderea ei neîntreruptă...

\'la bergson, metaforele sunt supraabundente și, socotind bine, imaginile sunt foarte rare. se pare că imaginația ar fi pentru el total metaforică. metafora vine să dea un corp concret unei impresii greu de exprimat. metafora este relativă la o ființă psihică diferită de ea. imaginea, operă a Imaginației absolute, își revendică, dimpotrivă, întreaga sa ființă de la imaginație. împingând mai departe comparația noastră dintre metaforă și imagine, vom înțelege că metafora nu poate fi supusă câtuși de puțin unui studiu fenomenologic. nu merită osteneala. ea nu are valoare fenomenologică. este, cel mult, o imagine fabricată, fără rădăcini profunde, adevărate, reale. este o exprimare efemeră, sau care ar trebui să fie efemeră, folosită o dată în treacăt. trebuie să ne ferim să o și gândim prea mult. trebuie să ne temem că cei care o citesc o gândesc.
spre deosebire de metaforă, unei imagini îi putem dărui ființa noastră de cititor; ea este donatoare de ființă. imaginea, operă pură a imaginației absolute, este un fenomen de ființă, unul dintre fenomenele specifice ale ființei vorbitoare. (...) o metaforă n-ar trebui să fie decât un accident de exprimare și e primejdios să faci din ea un gând. metafora este o falsă imagine întrucât ea nu are virtutea directă a unei imagini producătoare de expresie, formate în reveria vorbită.\'

gaston bachelard, poetica spațiului

îmi plăcu mult textul ăsta al tău, sor\'me...

prima parte îmi pare nu știu cum ritualică - scena asta în care vă așezați față în față și începeți un dialog care vă poartă de \'partea cealaltă\', cum ar zice naum, și te-ai învățat să aduci în textele tale un fragment de acolo... ai câteva fragmente oarecum eliptice, aproape aforistice, introduse în corpul primei bucăți, care nuanțează atmosefera pe care o descrii / sugerezi. bachelard stabilea, în \'poetica spațiului\', pare-mi-se, un fel de dihotomie între imagine și metaforă, considerând că metafora ar bloca într-o anumită măsură textul, în schimb imaginea predispune cititorul la reverie... așa că îmi place că folosești anume imaginea, creând o atmosferă de literatură absurdă, care ne place atâta amândurora...

chestia asta cu dialogul, apoi dragostea care te salvează de frică o simt și eu deseori... tu știi... și m. care îți vorbește despre tine, constituindu-te prin discursul lui... am văzut că ai început să lucrezi și cu personaje multiple - \'fetele\' și martirii, care crează iarăși o atmosferă interesantă... și tot extrem de aproape de mine e \'eu știam că dacă tu plecai, eu aș fi fost absența ta\'.

al doilea fragment vine să echilibreze într-o anumită măsură atmosfera din primul, enumerând o serie de lucruri care ți se întâmplă deja în viața cotidiană, nu în heterotopia primului... lucruri aparent mărunte... \'tot n-am învățat să scriu coerent\' parcă ar răspunde unui alt text de-al tău, în cre scriai \'mă lăudam că nu știu să scriu o poezie bună\'.

a treia bucată e \'dispersia\' primelor, o plecare, o despărțire, o nouă \'trecere dincolo\'... mi s-a părut interesant și să citesc fragmentele de text și în altă ordine decât le-ai pus tu, să încep de la ăsta, de exemplu... starea e diferită, dar oricum plăcută...

și îți dau și o stea pentru felul în care ai reușit să oferi voce unei stări care, de obicei, tace...

demult așteptam vreun text nou de-al tău:) între timp am citit majoritatea celor pe care le-ai mai postat...

textul de acum îmi amintește de niște teorii mai vechi de-ale mele despre legătura dintre poezie și descântec - ambele au funcția de a instaura ceva în cel ce le efectuează sau le ascultă... textul tău mi-a provocat și câteva reverii pe care mi-a făcut plăcere să le urmăresc - mici discursuri interioare alterantive... mi-a mai plăcut felul în care ai introdus aici referințe la imaginarul arhaic (caracterul ritual, o anumită intensitate / pasiune care se degajă de aici), combinându-le cu o percepție sublimată a iubirii (finalul). planurile astea sunt unite prin \'descântecul\' care mediază între ele și reprezintă un fel de ax al textului tău, un centru, punctul de intersecție al planurilor astora... finalul - investirea obiectelor cu o calitate de simbol - îmi place iarăși mult, pentru că e o chestie pe care o practicăm cu toții, dar nu ne prea dăm seama de asta. anume asemenea momente de \'atragere a atenției\' asupra unor aspecte ce ne par comune, o atenție ce le scoate din acest comun, oferă textelor tale un gen de seducție care, cel puțin asupra mea, funcționează:)

ai pornit chestia asta cu proiectiile imaginative / utopice in textul anterior si mi-a placut mult... poate ar fi prins ceva mai bine daca ar fi fost, ca in celalalt text, o mica introducere, o baza pentru reveria asta...

textul se axeaza pe figurile astea ale martirilor, care pot fi intepretate in mai multe moduri (simboluri ale linistii, de ex, sau iarasi fragmente din tine, sau bazandu-te pe \'numarul limitat de cuvinte pe care li-l darui - textele tale se preteaza la destul de multe variante), apare si m., prezentat mai subtil decat in alte texte - ar mai fi nevoie de un personaj care s-o suplineasca pe k., cred eu:) mi-au placut si referintele tale la un anumit gen de religiozitate, inclusiv chestia asta cu anul 1000...

dick face intr-adevar niste chestii tare faine...

una dintre legaturile posibile cu postmodernitatea ar fi simularea de care vorbea baudrillard - un alt nume interesant in contextul asta...

si un link, daca e sa continuam discutia - un text demential de mr. philip k., care deschide tare multe piste de interpretare pt. romanele lui... e intitulat \'how to buid a universe that doesn\'t fall apart two days later - o chestie pe care dick stie s-o faca de minune: http://deoxy.org/pkd_how2build.htm

stii, sor\'me, limitele astea de care vorbesti tu sunt o chestie extrem de interesanta... atunci cand te pierzi in celalalt dar, in acelasi timp, te definesti in raport cu el...

textul tau mi se pare ca anume despre ele si vorbeste... despre felul in care le percepi si despre anularea lor, realizata in final, cand \'rotundul meu devine / rotundul tău și inima mea / devine inima ta și în sfârșit\' nu mai poti spune nimic nici despre identitate, nici despre separare...

\'fratele meu de întuneric desfigurat\' mi se pare ceva analog cu \'umbra\' lui jung, partea din noi pe care n-o acceptam si cauta, mereu, un spatiu in care sa se manifeste... eventual inlociundu-ne si posedandu-ne pana cand se sterge limita dintre \'eu\' si \'umbra\' si ramane doar rotundul:)

un lucru care imi place stabil in textele tale este modul in care iti reflecti starile prin situatiile care le pot crea sau le creeaza... un tom waits si o steluta pentru tine, in noaptea asta:)

am luat-o si acum sta ca o statueta pe masa, alaturi de ceasca cu ceai verde:) pot sa scriu un text despre ea?

imaginea asta cu intrarea in sine... poate fi interpretata in mai multe moduri, totusi... fie intri in tine atunci cand nu mai suporti exteriorul si cauti un spatiu in care sa te retragi, fie devii complet si se produce dialogul dintre toate partile astea din tine (simbolizate aici de organe) - si fiecare reuseste sa intre in dialog si cu sine insasi... si ar mai avea si alte conotatii... cum vezi tu, totusi, acest interior in care te retragi? ca pe un spatiu vid, in care poti instaura orice, sau crezi ca acolo se afla ceva definit, un fel de \'eu-insumi-facut-perfect\'?